Skip to main content

Muzică închinată Diavolului la Eurovision

O concurentă de la Eurovision, care dorește să reprezinte Cipru anul acesta, interpretează un cântec a căror prime versuri sună așa: “Sunt îndrăgostită, sunt îndrăgostită, i-am dat inima Diavolului… sunt a lui înger”. Piesa chiar se numește “El Diablo”, iar această interpretă a inflamat atât de tare spiritele la nivel mondial tocmai pentru că vine pe față cu prezentarea unui pact cu Diavolul.

Iată că trăim vremuri în care dracii și adoratorii lor nu se mai ascund. Înainte, când auzeam că cineva a făcut pact cu Diavolul ne înfioram și ne era greu să credem, dar astăzi aceste pacte sunt cântate în văzul lumii și mai ales la o competiție care va fi urmărită de zeci/sute de milioane de oameni. Practic, Diavolul vânează spurcarea urechilor și a minților noastre și caută chiar adoratori. “Oferta” lui de a oferi plăceri, faimă și bani cu orice preț pe pământul acesta rămâne valabilă, ofertă pe care nu s-a sfiit să i-o prezinte lui Hristos, darămite oamenilor. Însă pentru un aparent succes, plătești atât pe pământ cu chin groaznic (mulți artiștii ajungând să se sinucidă din cauza drogurilor, alcoolului și a depresiilor), cât și dincolo în flăcările Iadului. Îmi e sincer milă de acești închinători ai Diavolului, fie pe față prin versuri de genul, fie prin păcate.

Vă dați seama ce pot fredona copiii noștri ascultând această piesă? Vă dați seama cât de aproape este lepădarea de credință și venirea Antihristului. Adoratorii lui sunt gata, ei deja îi pregătesc imnuri de slavă, în timp ce milioane de “creștini” doar declarați dorm în păcatele lor. Când Hristos nu este în casă, demonii joacă pe masă, iar noi azi îi vedem la TV, pe internet și îi ascultăm la Radio. Înclinația oamenilor spre demonism este vădită, chiar îi fac expoziții prin primării (niște îngeri n-ar sculpta, dar draci goi da). Aud tot mai des cuvântul “demon” în melodii, este chiar o piesa ajunsă hit care spune “am demoni în mintea mea”. Păi cam atât mai poate rămâne intr-o minte fără Scriptură, rugăciune, Hristos și neprihănirea Sa.

“Supuneţi-vă deci lui Dumnezeu! Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu, şi El Se va apropia de voi! Curăţiţi-vă mâinile, păcătoşilor! Curăţiţi-vă inimile, oameni cu două feluri de gândire!” Iacov 4:7-9

Cu prețuire,
Toni Berbece