Uneori nu înțelegem de ce ne naștem într-un fel anume, într-un loc anume sau într-o familie anume, dar ceea ce la început poate părea un dezavantaj, se poate dovedi a fi cea mai mare binecuvântare. Nick Vujicic s-a născut fără mâini și fără picioare, iar la început decepția a fost enormă, chiar a încercat să se sinucidă, dar nici de lucrul acesta “nu a fost capabil”. Însă descoperindu-L pe Dumnezeu și-a descoperit menirea de a-L lauda și de a-i încuraja pe cei care deși au mâini și picioare sunt din cale afară de plângăcioși.
Nick călătorește pe întregul Pământ și le vorbește oamenilor despre un Dumnezeu care nu greșește, un Dumnezeu bun și îndurător, un Dumnezeu care deși uneori nu poate fi înțeles totuși planurile pe care le face sunt perfecte. Miracolul în ceea ce-l privește pe Nick nu este un om fără mâini și fără picioare care știe să se îmbrace singur, să mănânce, să scrie sau să înoate, ci miracolul este că un astfel de om îl laudă pe Cristos și îi este recunoscător chiar pentru felul în care s-a născut, iar acest lucru l-a îngenunchiat chiar și pe Prim Ministrul Ungariei, dar nu în fața lui, ci în fața lui Cristos.
Fiți mulțumitori și exprimați recunoștință față de Cristos în orice moment!
Cu prețuire,
Toni Berbece