Skip to main content

Nu-i treziți

Nu-i treziți pe “creștinii” morți în păcate, ei vor sări ca arși, vor deveni chiar agresivi și-ți vor spune că au credința lor, că nu renunță la felul în care s-au născut, că religia lor înseamnă să-și bage țigara în gură pentru a-și putea face semnul crucii, să se roage la Dumnezeu să nu le găsească nevasta mesajele de la amante, religia lor mai înseamnă să meargă la Biserică pentru a-și boteza sau cununa vreo rudă, după care să sfârșească în beții, vomând prin băi sau bătându-se mai apoi prin parcări la plecare.

Nu-i treziți nici pe “creștinii” blocați în legi omenești, aceștia vor apăra niște reguli mai abitir decât calea Mântuirii. Se vor mulțumi să te vadă îmbrăcat ca ei, mâncând ce mănâncă ei, ținând sărbătorile lor, cântând ca ei, dar nu le va păsa că nu ești născut din nou în Hristos, nu le va păsa că ești plin de fierea amară, de veninul răutății ca un șarpe, de invidii, de pofta de a te certa. Nu le va păsa că nu ai fapte vrednice de mântuire. Pentru ei contează doar regulile exterioare, nu și transformarea interioară.

Nu-i treziți pe “creștinii” care L-au scos pe Duhul Sfânt și lucrarea Lui din Biserici. Nu-i treziți pe cei care cred că Dumnezeul lor e mut, că nu mai vorbește, că nici prin vise nu mai apare în mintea omului, darămite prin vedenii. Nu-i treziți pe cei care nu mai cred în miracole, ei vor un Dumnezeu incapabil, un Dumnezeu al amintirilor, ei predică despre Moise, care a despărțit Marea, de Iosua care a oprit Pământul în loc, iar Soarele a stat deasupra lui până și-a terminat treaba, predică despre Hristos, care a hrănit mii de oameni cu doar câțiva pești și câteva pâini, predică despre coborârea Duhului la Rusalii, despre Petru, care vindeca cu umbra lui și despre Pavel, care vindeca prin basmale și șorțuri, dar în viața lor nu au credință nici măcar pentru o gripă că va trece, ungerea cu untdelemn nu o mai practică, iar cei care sunt botezați azi ca la Cincizecime sunt niște nebuni.

Totuși, treziți-i, unii vor sări să vă muște prin cuvinte grele, alții poate că își vor veni în fire, iar aceasta va fi cu adevărat o minune. Rugați-vă pentru toți, e de datoria noastră să-i iubim!

Cu prețuire,

Toni Berbece