Am cunoscut un orfan, a fost adus de cineva la Biserica Profides, de o persoană care-l găsise pe acest tânăr dormind în scara blocului. I-a dus o pătură, o pernă, ceva de mâncare și un Nou Testament. Viața lui a fost schimbată de Hristos și de bunătatea lui, pe care a văzut-o în oamenii Săi. Dumnezeu i-a pregătit acestui tânăr un job și un loc de stat într-un cămin, dar curând a rămas fără job și nu și-a mai putut plăti chiria.
A acumulat vreo trei chirii neplătite, iar când am aflat mi-a venit un gând să ne implicăm pentru a-i plăti datoriile. Dar firea a venit imediat cu egoism și mi-am răspuns mie că nu-i treaba mea, să se descurce că de acum e om mare pe picioarele lui. Dar atunci am auzit o voce puternică în minte care mi-a spus: “Voi mâncați casele văduvelor și ale orfanilor…” M-au șocat aceste cuvinte, am predicat adesea din ele, despre cum Fariseii au cheltuit doar pe ei și pe ritualurile grandioase de la Templu uitând de oameni, uitând de văduve și orfani, iar acum Hristos îmi spunea mie că pot deveni unul dintre ei.
Mi-am cerut iertare pentru modul egoist în care am gândit și m-am rugat ca Dumnezeu să mi-l scoată în cale pe acest tânăr orfan, care nu mai avea nici telefon. Am plecat de acasă și pe la Piața Unirii, fix pe o trecere de pietoni m-am întâlnit cu acest tânăr. L-am întrebat cum e, unde doarme, cum se mai descurcă. Mi-a spus că doarme în transportul de noapte sau sub cerul liber. Aproape că mi-au dat lacrimile, l-am anunțat că Hristos mi-a zis să-i plătim chiria și să ne ocupăm de treaba aceasta până își va găsi de lucru. I-au sclipit ochii de bucurie. Fericirea l-a cuprins din nou. Hristos i-a purtat din nou de grijă, iar pe mine m-a ferit din nou să fiu un fariseu ipocrit. Minunat e Domnul!
Cu prețuire,
Toni Berbece