“Dragilor, acum două nopți am avut un vis foarte puternic, părea atât de real cum n-am mai avut niciodată. Se făcea că eram la parterul unui bloc și mă pregăteam să iau liftul, când deodată a început un cutremur foarte puternic. Efectiv blocul se mișcă cu mine. Am vrut sa fug afara, dar era mai periculos decât înăuntru, pentru că de pe bloc cădeau bucăți mari de tencuială. Am rămas blocat undeva în scară și mă rugam puternic să se termine cutremurul.”
Am scris acest vis într-un articol pe care l-am postat pe 10 Februarie 2021 (voi lăsa articolul in primul comentariu), atunci foarte mulți au râs si au lăsat mesaje batjocoritoare la adresa mea si a acestei înștiințări dumnezeiești. Chiar intr-o rugăciune am simțit că Duhul Sfânt mă cheamă la mijlocire pentru protectia de un cutremur puternic, am văzut ca într-o viziune străzi pline de oameni răniți, iar sângele curgea șiroaie, de atunci mijlocesc cu toată Biserica pe care o slujesc pentru protectia României si a lumii întregi.
Ce trebuie să se întâmple se va întâmpla, însă Dumnezeu ne poate proteja de lucruri rele dacă găsește pocăință si mijlocitori, care să strige spre El, păcatul nostru irită cerul si distruge pământul, iar problema este că oamenii au devenit așa de “drăcești” încât ridică pumnul spre Cer chiar si când sunt cercetați prin necazuri si chemați să se lase de faptele rele. Biblia ne spune: “Și cel neprihănit va trăi prin credință, dar, dacă dă înapoi, sufletul Meu nu găsește plăcere în el” (Evrei 10:38). Nu da înapoi din a-i fi plăcut Domnului, nu da înapoi din a te ruga, nu da înapoi din a posti si din a te pocăi de faptele rele, căci acestea tin îndurarea lui Dumnezeu peste noi. Nu-i luați în seamă pe batjocoritori, ei râd si batjocoresc avertismentele Domnului, însă România nu va fi protejata datorită lor, ci datorită vouă care vă sfințiți si mijlociți pentru acest popor. Doamne îndură-te de Turcia si ai milă de România!
Cu prețuire pentru sfinți,
Toni Berbece