Nu mai poftiți în pustie…
“Dar au uitat curând lucrările Lui și n-au așteptat împlinirea planurilor Lui. Ci i-a apucat pofta în pustie și au ispitit pe Dumnezeu în pustietate…” – Psalmul 106:12-13
Pofta evreilor nu era rea, dar era nepotrivită. Ei voiau castraveți și usturoi când Dumnezeu îi trecea prin pustie spre țara unde curgea lapte si miere, ceva mai gustos decât ce pofteau ei. Adesea poftele noastre nu sunt rele, dar sunt nepotrivite. Poftim la trupul femeii dăruite de Dumnezeu nouă când încă nu ne e nevastă, în loc să așteptăm să treacă pustia abstinenței, a înfrânării, a testului, noi o vrem înainte.
Adesea poftim la prepelițe când Dumnezeu vrea să ne hrănim cu mana lui Cerească, adesea poftim la filme când e vremea rugăciunii, la Mall-uri când e vremea Slujbei, la grătare când e vremea slujirii aproapelui, la somn când e vremea nopților de rugăciune.
Poftim ca Iuda, invers față de Ioan, când Ioan pofteau la a sta cu Isus cât mai mult, rezemat cu capul pe pieptul Lui, Iuda poftea la banii pe care i-ar putea face de pe Numele lui Isus. E diferență între a-L pofti pe Isus și a pofti profitul de imagine și de bani de pe urma atribuirii numelui de “ucenic”.
Așadar, e o vreme în care nu trebuie să poftești nimic altceva decât ce-ți dă Dumnezeu, înainte de Canaan, e o pustie în care trebui să taci și să te mulțumești cu miere sălbatică și lăcuste. Pentru a te bucura de palatul lui Faraon trebuie să înveți supunerea și ascultarea din pușcăria lui, cum a făcut Iosif. Poftiți-l pe Hristos, poftiți doar ce aveți, mulțumiți-vă cu ceea ce primiți și veți avea un oapăț necurmat. Tata va ști mereu să vă ducă din pustie în Canaan.
Cu prețuire,
Toni Berbece