Skip to main content

Nu-ți uita copiii

Nu-ți uita copiii când te rogi, nu sunt prea mici ca să cunoască și ei puterea rugăciunii. De mici pot striga spre Dumnezeu ca Samuel sau ca Ieremia, doi profeți care au cunoscut profunzimea rugăciunii foarte devreme. Nu-i lăsați pentru că cel mai eficient strigăt de ajutor de care au nevoie toată viata se învață din pruncie.

Nu-ți uita copiii când mergi la Biserică, să nu-ți fie milă sa-i trezești pe motiv că s-au trezit devreme toată săptămâna. Mai târziu nu le va fi lor milă când îți vor chinui sufletul cu vicii dacă ție îți e milă acum să-i duci să audă Cuvantul și să laude pe Domnul. Nu-i lăsați pentru că puritatea se învață din pruncie.

Nu-ți uita copiii când speli rufele, când speli vasele, când aspiri, când gătești, învață-i din toate. Nu-i lăsa când nu-si fac patul, când nu-si duc farfuria la chiuvetă sau când nu strâng masa, nu-i lăsa când nu-ți țin ușa, când nu dau bună ziua, când urlă zbiară si jignesc. Nu-i lăsa pentru că manierele se învață din pruncie.

Nu-ți uita copiii, ci pupă-i chiar dacă sunt cât ușa, ia-i în brațe chiar dacă sunt groși cât un stejar, spune-le că-s deștepți si frumoși chiar dacă te mai supără. Cu toate că au crescut rămân mereu copiii aceia flămânzi după iubire.

Biblia spune: “Învaţă-l pe copil calea pe care trebuie să meargă, iar când va îmbătrâni nu se va îndepărta de la ea (Proverbe 22:6); Cum îşi va ţine tânărul curată cărarea? Îndreptându-se după Cuvântul Tău (Pslamul 119:9).”

La mulți ani, dragi copilași!