Skip to main content

O copilărie fără/cu jucării

Când eram mic ai mei nu-și permiteau să ne ia jucării și nici nu se găseau peste tot ca azi. Îmi aduc aminte că aveam un vecin a cărui părinți i-au cumpărat multe mașinuțe de metal. Îmi doream așa de mult să am și eu una încât l-am rugat să mi-o dea pe cea mai jerpelită, dar nu a vrut. Într-un final a cedat rugăminților mele așa că s-a hotărât să mi-o dea, însă înainte a vrut să mă umilească, așa că s-a gândit s-o arunce într-o baltă de unde să o iau.

Nu mi-a păsat de umilință, îmi doream așa de tare mașinuța aceea încât m-am aruncat cu mâinile în acea baltă stătută și urât mirositoare. Dar aproape mi-au dat lacrimile când am constatat că acolo era de fapt un canal stil zăbrele, iar mașinuța a căzut printre ele. Am fost atât de trist, a fost regretul copilăriei mele. Aș fi putut avea o mașinuță doar a mea, însă mi-a “furat-o” acel canal.

Vă gândiți că poate o mașinuță nu înseamnă mare lucru pentru un copil, dar pentru unul sărac înseamnă copilărie fericită, înseamnă tot ce și-ar dori. Într-una din vizitele în Vaslui ne-am dat seama târziu că, pe lângă haine și alimente cu care ne umplusem mașinile, copiii mai au nevoie de ceva esențial pentru copilăria lor, anume de jucării. Am găsit câteva rămase în mașină de la copiii mei și, cu riscul de a-i face să-și plângă jucăriile preferate, le-am dat celor care nu puteau avea o jucărie preferată pentru că ei nu avusese niciuna.

Azi am revenit la ei cu haine, medicamente și alte lucruri necesar, dar și cu mult mai multe jucării, însă sunt zeci, sute de copii pe aici și în județele pe care le vom mai vizita ne așteaptă și mai mulți. Așadar, dacă ai jucării bune sau vrei să donezi pentru achiziția unora fă-o în contul Asociației Profides. De asemenea alimente, haine si medicamente ne trebuie din plin in continuare, iar daca sunteti din Bucuresti le puteti aduce la Biserica Profides. Mulțumim pentru implicare.

Cu prețuire,

Toni Berbece

RO08INGB0000999906461937

Asociatia Centrul Crestin Profides

C.I.F. 36766530

Codul BIC/SWIFT: INGBROBU