Dumnezeu a ridicat în orice generație oameni cărora El le-a dat daruri, darul de a vindeca, de a explica Scripturile, de a mijloci pentru alții, de a mângâia inimi rănite, de elibera de legături demonice, toate acestea făcute prin Duhul Sfânt și nu prin oameni care n-au nici o treabă cu Dumnezeu sau cu Scriptura. Fac această precizare pentru că din păcate există și oameni înșelători care după moralitatea lor îndoielnică și după relația pe care nu o au cu Dumnezeu îți poți da seama că fac anumite lucruri doar pentru a înșela și pentru un câștig mârșav (există și o putere a satanei de a face semne și minuni despre care Scriptura vorbește dar acesta este un alt subiect). Fugiți de cei care nu-L proclamă pe Cristos, ci pomenesc mai mult sfinții și îngerii decât pe Vindecătorul nostru Cristos, prin care rănile noastre sunt vindecate cum ne spune Profetul Isaia.
Aud mereu critici care îi condamnă pe cei care caută acești slujitori cu har, oameni care fie contestă harul lor, fie ne îndeamnă să stăm acasă că Dumnezeu poate lucra și prin noi și tot felul de critici de genul. Am căutat un răspuns în Scriptură pentru aceștia pentru că unii chiar au cugetul slab și s-au lăsat înduplecați de vocile care îi îndeamnă să stea mai bine acasă la televizor decât să meargă să asculte un om iubitor de Dumnezeu.
Am găsit răspuns în pasajul din Scriptură în care ucenicii lui Cristos din Iope l-au chemat pe Petru de urgență pentru că aveau o problemă care le depășea puterea credinței lor (Fapte 9:36-42). De aici realizăm că nu toți aveam aceeași credință, aceeași ungere, același nivel de maturitate spirituală. Nu toți am ajuns la fel de hăruiți de Dumnezeu, pentru că El o face gradat cu fiecare după disponibilitatea pe care o avem, după chemarea pe care o avem, după planul pe care-L are cu fiecare. Ucenicii din Iope știau că Petru ar putea să le învie eroul lor, o femeie care făcea bine întregii comunități, o femeie care trăia pentru comunitate, așa că l-au chemat. Petru a venit, dar când a aflat despre ce este vorba nu i-a certat de ce nu au înviat-o ei pe Tabita. Petru știa că are a o ungere specială, cum și Pavel mai târziu a avut o ungere specială. Petru, încurajat și de credința lor în învierea Tabitei, s-a rugat, iar aceasta a fost sculată din morți.
De aici deduc faptul că uneori ne putem hrăni din harul altora, că uneori avem nevoie de cineva mai mare ca noi în credință, că avem nevoie de o mână întinsă dinspre cineva care a urcat câteva trepte ale credinței mai sus. Iar persoana care ne ajută nu este nici Cristos, nici cel căruia noi ne închinăm, ci este un om altruist pentru că așa l-a învățat Cristos să fie (nu cred și nu este Biblic ajutorul acordat nouă de cei morți – dincolo avem un singur mijlocitor, pe Cristos). A da închinare oamenilor este păcat, a primi închinarea oamenilor este iarăși păcat. Dar a ne ajuta unii pe alții să înaintăm spre Dumnezeu nu e păcat. Dacă eu am darul vindecării și cineva mă caută pentru acest dar nu este de loc păcat. Eu îl ajut, iar toată gloria o dau lui Cristos. Dacă văd că omul este tentat să mă slăvească pe mine îl corectez imediat.
S-ar putea ca unul să priceapă mai bine Scriptura decât mine de aceea îi ascult predicile sau îi citesc cărțile. Are un dar care este pus în slujba mea și a altora. Nu toată lumea are toate darurile, ci suntem un trup alcătuit din membre diferite, care se slujesc unele pe altele prin viața pe care Cristos a pus-o în noi prin Duhul Sfânt.
Așadar, concluzia este că nu este păcat să cauți oameni care au har, nu este păcat să te duci acolo unde auzi că a ajuns un om al lui Dumnezeu, dar trebuie să fii atent ca toată gloria pentru ce se întâmplă acolo să-I fie acordată lui Dumnezeu și nu omului.
Cu prețuire,
Toni Berbece