Skip to main content

Opriți-vă…

Opriți-vă să mai combinați alcoolul cu creștinismul, ați ajuns să numiți secte pe cei ce vă zic să nu vă mai îmbătați, când de fapt Biblia condamnă din Genesa până în Apocalipsa luarea minții prin alcool si alte stupefiante. Ne uităm la cazul lui Lot, cum s-a îmbătat si a comis incest cu fiicele lui, ne uitam la cazul fiilor lui Aaron, preoți, care îmbătându-se, au făcut slujbe si au fost arși de vii de Dumnezeu. Ne uitam azi cum acel arhidiacon, profesor de morala in cadrul seminarului teologic, s-a îmbătat si a îmbătat si fetele luate intr-o excursie cu manele si dansat pe masă (Dumnezeu știe ce spurcăciuni au mai fost pe acolo). Așadar, creștinismul îmbinat cu alcool e blasfemie drăcească!

Opriți-vă să mai combinați curvia cu creștinismul. Ieri îmi cumpărăm o cafea, iar vânzătorul știind ca sunt “cu religia” m-a întrebat dacă sunt “din ăla” care zice ca nu-i Ok sa te culci cu femeia înainte de nunta. I-am zis ca Hristos nu permite asta, că nicio formă de creștinism nu permite asta, Hristos a spus că doar dacă privim la o femeie ca s-o poftim am si curvit. I-am zis că nu-i permit să considere secte sau încuiați pe cei ce cred Scripturile așa cum sunt ele. Îmi e sila de “creștinismul” care consideră că poate curvi în voie si se si lauda cu acest lucru, batjocorind in același timp puritatea adevăraților creștini.

Opriți-vă să vă mai mințiți că v-ați născut cu biletul spre Cer lipit de spate, în timp ce privirile voastre sunt îndreptate spre iad. Opriți-vă să vă mințiți că sunteți deja mostenitori ai Cerului când păcatele vă duc direct lângă stăpânul vostru Diavolul. Opriți-va sa mai fiti aroganți spirituali, să va dați ifose de sfinți doar pentru că poporul acesta își tapițează Bisericile cu sfinți, dar nu si inimile cu sfințenie. Opriți-vă până nu e prea târziu, până nu va fi judecata tara asta prin cutremure, războaie, foamete si distrugere. Opriți-vă si veți găsi pacea in Hristos!

Cu prețuire pentru sfinți,
Toni Berbece