Da, uitați-vă bine, chiar sunt oameni care trăiesc din nou. Sunt vreo câteva zeci de mii de unguri care au umplut stadioanele la meciurile din Campionatul European jucate în țara lor. Oare ce știu ei și nu știm noi? Cred că știu ceea ce s-a aflat deja, că pentru acest “virus” nu era nevoie să “paralizăm” o lume. Ungurii ne transmit un mesaj: “Haideți să ne revenim cu toții!” Am poftit, noi restul Europei, la ceea ce am văzut acolo, am poftit la normalitate, am poftit si ne-am întrebat când va fi și la noi așa. Dar mai durează puțin până vor da drumul la “laț” de tot pentru că nu o pot face prea brusc, să nu ni se facă rău de la atâta libertate. Ne rugăm să ne dea drumul la acest “laț”, ne rugam ca nu cumva să se fi îndrăgostit de putere, iar demonul de control și dictatură să nu le fi intrat în sânge…

Să ne rugăm pentru normalitate, mai ales că la noi a fost cam ca la nimeni, izolete de milioane de euro nefolosite si abandonate cine știe pe unde, pensionari “eliberați” din case cu porția, elevi ținuți la calculatoare 4-6 ore pe zi cu ochii roșii ca după o baie în piscine cu apă cu clor, slujbe anulate, etc… Să ne rugăm să nu mai auzim de niciun “val al patrulea” “comandat din export”, de zici că valurile acestea vin la apăsare de buton. Să ne rugăm pentru vremuri de har și de liniște peste națiunea noastră. Dar mai ales pentru întoarcerea la Dumnezeu. Doamne ajută!

Cu prețuire,
Toni Berbece

O persoană s-a suit aseară pe o catedrală din Viena și s-a aruncat în gol, găsindu-si astfel sfârșitul. Am rămas șocat pentru că Biserica este locul în care te poți arunca în brațele lui Hristos, nu în gol pentru a-ți zdrobi trupul de asfalt. Aseară a venit la Biserică o tânăra înșelată de soțul ei, a venit cu o durere mare cât un munte, dar la sfârșit mi-a spus: “Astăzi mi-a vorbit Hristos aici față în față!” Spunea că în deznădejdea ei a venit de doua ori la slujbă, data trecută a simțit eliberarea de povară, iar a doua oară a simțit că e umplută cu o putere specială pentru a birui încercarea vieții ei. A plecat cu speranță, neurmărită de niciun drac care să-i vâneze trauma.

Biserica aceea unde există Duhul Sfânt nu-i locul unde cântă cucuvelele si nici muzeu, de fapt am observat că tânărul acela s-a suit pe o schelă lipită de Catedrala aceea si de acolo s-a aruncat. Degeaba se bagă sute de milioane de euro în restaurarea de Biserici vechi dacă acolo nu este Duhul Sfânt care vindecă și înnoiește omul. Numai simplul fapt că te apropii de o Biserică ar trebui să te facă să simți pace. Pentru că Hristos ne-a spus că ne dă pacea Sa pentru a o da oamenilor si unde sunt ucenicii Lui curge pace din belșug peste cel disperat, obosit, deprimat si cuprins de duhuri rele.

Faceți Biserici vii si nu muzee unde se vând lumânări la 2€ bucata. Faceți locuri unde sunt vindecate minți si nu unde gura rămâne căscată de uimire si inima goală de Dumnezeu, iar trupul robit in continuare de patimi. Mergeți la Biserică pentru a vă arunca în brațele lui Hristos și nu în gol pe asfalt. El vindecă si azi iar ca dovadă stau milioane de cazuri. E putere si azi în sângele lui Hristos. Ai descoperit puterea Lui?

“Veniţi la Mine, toţi cei trudiţi şi împovăraţi, şi Eu vă voi da odihnă.” – Matei 11:28

Cu prețuire,
Toni Berbece

Noi suntem paznicii sufletelor copilașilor noștri, noi trebuie să veghem asupra lor când se trezesc, să-și umple vasele de la prima oră cu lucruri curate, să le smulgem mizeriile dinaintea ochilor și să le punem un Psalm, ceva din Scripturi, care le curăță mințile cum clorul curăță hainele albe.

Noi suntem paznicii sufletelor copilașilor noștri, iar când ies din casă trebuie să ne uităm bine la cum se îmbracă fetele noastre, pentru a nu fi ispite, iar băieții să fie învățați să nu privească pofticios la trupul niciunei femei indiferent cât de vulgară este. Noi trebuie să veghem ca ai noștri copii să nu ajungă obsedați de trupuri, ci plini de râvnă pentru suflete curate.

Noi suntem paznicii copilașilor noștri atât când aceștia dorm cât și când nu-s lângă noi. Pentru că noi trebuie să veghem ca niște gardieni ai rugăciunii alături de îngerii lor. Noi trebuie să-i urmărim cu rugăciunile noastre, cum un stup de albine își urmărește regina. Când diavolul ne atacă copiii să se lovească de rugăciunile noastre ca mongolii de zidul chinezesc, să nu găsească nicio portiță în sufletele lor fragede.

Noi suntem paznicii, iar dacă noi facem cu ei de la educație sexuală până la educație civică, nimeni nu va reuși să le câștige sufletele, oricât ar încerca. Vor cădea si ei de multe ori, vor aluneca, vor pierde multe bătălii, vor simți si ei gustul amar al umilinței, se vor convinge de ticăloșia Diavolului si a ispitelor lui, vor fi si ei scârbiți de spurcăciunile lumii, dar noi vom fi mereu acolo să le luminăm drumul spre Acasă.

Cu prețuire,
Toni Berbece