Viața e atât de scurtă încât 60-70 de ani încap într-o liniuță pusă pe o cruce, dacă mergi în cimitir vei vedea sute de cruci, iar între anii vieții unui om vei vedea nu un rezumat, nu o listă cu fapte, nici măcar membrii familiei sau prietenii, ci doar o linie scurtă. De aceea trebuie să iubești acum, să ierți acum, să asculți acum, să-ți faci timp pentru cei dragi acum, să o scoți acum pe scumpa ta la o plimbare plăcută, să-i iei acum un buchet de flori, pentru că mâine s-ar putea să se completeze anul de după liniuța aceea scurtă. Nu vârsta dictează ceasul morți, ci în dreptul fiecăruia este o clepsidră cu mai mult sau mai puțin “nisip al vieții”. Tu știi cât mai ai?

Viața e atât de scurtă încât Biblia ne spune că dacă astăzi auzim chemarea la Dumnezeu să nu ne împotrivim, ci să ne lăsăm de faptele morții și sa fim ca Hristos, curați ca El, iubitori ca El, dedicați semenilor ca El și plini de pace ca El. E prea scurtă liniuța dintre ani pentru a nu ne gândi că dincolo de acești milimetrii, care simbolizează o viața de om, există ceva veșnic. Când vezi la televizor că azi au mai murit încă 50-100 de oameni răpuși de cine știe ce virus sau boală, gândește-te unde s-au dus.

Liniuța aceea dintre ani este valoroasă doar dacă te-ai împăcat cu Hristos, dacă nu, să știi că e o săgeată spre Iad. De fapt, după anul morții urmează o urcare sau o coborâre în funcție de cine ți-a fost stăpân, ori Dumnezeu, ori Diavolul. Îți las aici și acest gând încurajator: “Spune-le: ‘Pe viaţa Mea, zice Domnul, Dumnezeu, că nu doresc moartea păcătosului, ci să se întoarcă de la calea lui şi să trăiască. Întoarceţi-vă, întoarceţi-vă de la calea voastră cea rea! Pentru ce vreţi să muriţi…” (Ezechel 33:11).

Cu prețuire,

Toni Berbece

Să fie clar, Biserica nu va fi niciodată de acord cu o altă familie decât cu cea creată de Dumnezeu. Niciodată Biserica nu va ceda sub presiunile vremurilor. Cum Lot nu a cedat în Sodoma, așa nu va ceda nici ultimul creștin autentic în fața ideologiei depravării demonice, indiferent cât de schingiuit sau cât de mult va pierde.

Nu, Biserica, nu va permite păcatul, niciodată Petru, cel pe care catolicii îl consideră părintele lor suprem, iar pe papă “locțiitorul” lui pe pământ și descendentul lui, nu ar spune: “Permiteți-le și lor păcatele, că sunt și ei copii ai lui Dumnezeu, hai să nu-i băgâm în iad.” Prin faptul că le spunem oamenilor că păcătuiesc de fapt dorim să-i scoatem din iad și din multe chinuri până a ajunge acolo, am fi complici și aprobatori ai distrugerii lor pământești și veșnice dacă le-am spune că ce fac e aprobat de Dumnezeu.

Sfântul Petru, vorbind despre curvie, depravare și despre Sodoma, a spus așa: “…dacă a osândit El la pieire și a prefăcut în cenușă cetățile Sodoma și Gomora ca să slujească de pildă celor ce trăiesc în nelegiuire… (2 Petru 2:6). Așa-i că nu știați că Petru a spus așa ceva? Hai că vă mai scriu câteva: “Domnul știe să izbăvească din încercare pe oamenii cucernici și să păstreze pe cei nelegiuiți ca să fie pedepsiți în ziua judecății, mai ales pe cei ce, în pofta lor necurată, umblă poftind trupul altuia și disprețuiesc stăpânirile” (2 Petru 2:9-10).

Știți cum i-a descris Petru pe cei conduși de duhul destrăbălării sexuale: “ca niște dobitoace fără minte”, “ca niște întinați și spurcaților, ce trăiesc în plăceri ziua în amiaza mare”, “le scapără ochii de curvie și nu se satură de păcătuit”, “fântâni fără apă și niște nori alungați de furtună, lor le este păstrată negura întunericului”, și în ultimul rând e și mai dur cu cei ce au cunoscut puritatea creștinismului, dar s-au dedat la spurcăciuni, spunând “cu ei s-a întâmplat ce spune zicala adevărată: “Câinele s-a întors la ce vărsase” și “scroafa spălată s-a întors să se tăvălească iarăși în mocirlă” (2 Petru 2:12-22).

Creștini de pretutindeni, întorceți-vă la Scripturi, la Hristos și la învățătura curată a primului ei lider, Petru, care a fost cât se poate de tranșant și care, dacă ar reveni pe pământ, ar lua ca și Hristos un bici și ar dărâma pupitrele și microfoanele de la care “liderii aceștia de carton” fac pact cu păcatul și cu Diavolul pentru faimă, bani și pentru a nu suferi prigoana Antihristului, dar care vor suferi toate urgiile cumplite ale Apocalisei.

Cu prețuire pentru sfinți,

Toni Berbece

Primul nume al divorțului este indiferența, care duce la lipsă de comunicare. Când soția îți spune că o atacă gânduri negre, frământări și griji, nu-i râde în nas a sfidare, ci vorbește cu ea, roagă-te pentru ea, fii consilierul ei înainte de a ajunge vreun coleg sau vreun psiholog cel mai bun confident. Când el se închide în sine și nu mai comunică, tu ca soție descoase-l, caută ca prin vorbe dulci să-l faci din nou să se deschidă. Fiți unul pentru altul cel dintâi sprijin, familia nu se reface cu medicamente, ci cu mult timp de calitate, e cel mai bun “medicament” dat de Însuși Dumnezeu. Iubirea e în noi, trebuie doar afișată.

Al doilea nume al divorțului este pornografia. Cele mai multe familii ajung la divorț din cauza consumului de pornografie, bărbații sunt cele mai expuse victime, iar femeia suportă consecințe drastice. Bărbații devin agresivi, nemulțumiți, pofticioși față de orice femeie care le iese în cale, mintea le stă mereu la vulgarism, iar obsesia lor îi conduce spre aventuri, care străpung inima partenerului cu săgeata înșelării, cea mai ascuțită și dureroasă săgeată. Dumnezeu a creat bărbatul și femeia să se poată unii psihic, emoțional, fizic și duhovnicește, aceasta este unitatea completă, de aceea trădarea ei este cea mai dureroasă. Fugi de acest păcat care îți va străpunge cu săgețile morții persoana pe care cândva ai iubit-o.

După ce ai permis ca indiferența, lipsa de comunicare, cearta, pornografia și pofta rea să-ți facă franjuri relația, apare și al treilea nume al divorțului, care poate fi Aurel, Gheorghe, Ileana, Ionut, Maria, Victor, Andreea, Cristi, Gabi, Oana, etc… Da, divorțul are un nume, iar acest nume de multe ori se ascunde în spatele unui corp îmbrăcat vulgar, se ascunde în spatele unor invitații indecente, se ascunde în spatele unor gesturi nepermise la locul de muncă, se ascunde în spatele unor favoruri pe care nu trebuie să le accepți, gen să te ducă colegul seară de seară acasă cu mașina sau să-ți aducă colega pachețel în fiecare zi la job sau să pună mâna pe tine într-un mod prea intim, să-ți facă complimente sau să te lași ascultată/ascultat șapte ore de colegul/colega, care-ți soarbe mai întâi vorbele cu interes.

Fugi de toate aceste nume ale divorțului, caută să-ți consolidezi familia cu pace, rugăciune, romantism, timp petrecut și principii sfinte extrase din Scriptură.

Cu prețuire,

Toni Berbece