Unora li se face dor de a vorbi cu Dumnezeu, toată săptămâna, știu și simt că trebuie să se roage, dar ei așteaptă duminica, pentru că duminica e ziua Domnului când tot creștinul se roagă…

Unora li se face dor de a-I cânta lui Dumnezeu, să laude pe Domnul cu cântece care clocotesc în inimă, dar ei aștepată duminica pentru că nu-i fratele care să le dea tonul și nici trupa de worship prin preajmă, iar radioul e blocat pe 99.X FM că acolo se fac glume bune…

Unora li se face dor de frați, le vine câte un gând să mai sune, să mai ajute, să mai încurajeze, dar așteaptă duminica pentru că duminica e ziua în care au părtășie cu frații, în rest tot mai gustoase sunt grătarele cu șprițuri și muzică ieftină…

A aștepta duminica pentru a avea părtășie cu Dumnezeu și cu frații te face ca papagalul din imagine, care pune capul pe poza cu pădurea care-i lipsește. Relația ta nu e cu o poză (de aceea Dumnezeu nu suportă pozele/picturile cu El pentru că El e mereu cu tine și nu-ți trebuie poze ca să-ți amintești de El), nici cu un Dumnezeu al unei singure zile. Duminica nu e unica zi de comunicare cu El și de deschidere a Bibliei, pentru că nici cu cea mai iubită persoană nu ai vrea să vorbești doar o zi din șapte. Iubirea face din toate zilele o sărbătoare și nu așteaptă, ci dă buzna, iubirea insistă, iubirea caută, iubirea se revarsă. Dacă L-ai iubi pe Dumnezeu, L-ai căuta necurmat, nu doar duminica!

Cine are un Dumnezeu de duminică trăiește ca un păgân celelalte șase zile, iar in a șaptea nu face decât să se mintă că e bine. Trăiește cu Dumnezeu orice clipă!

Cu prețuire,

Toni Berbece

Când crezi că purtarea unei cravate e păcat nu e pocăință, ci înseamnă că ai gusturi diferite în materie de modă…

Când crezi că folosirea parfumului și a deodorantului e păcat nu e pocăință, ci îngustime a minții…

Când crezi că purtarea unui inel de logodnă și a unei verighete e păcat nu e pocăință, ci neînțelegerea unor simboluri ale iubirii atât de uzuale încânt nimeni nu le percepe ca pe o mândrie…

Când crezi că o bentiță cât o clătită pusă pe cap înseamnă acoperirea capului, iar nepurtarea ei e păcat nu e pocăință, ci fentarea unui obicei despre care crezi că te mântuiește (nici cine se bate cu pumnul în piept și face tam tam că-l poartă de fapt nu-l poartă printr-o bentiță, ci de fapt aduce ceartă în Trupul lui Cristos). Isus nu a spus că sângele Său plus un batic pe cap la orice oră mântuiește femeia. Sângele Său e de ajuns. Eliminați baticul ca și condiție a Mântuirii.

Când crezi că tobele, chitarele și alte instrumente nu sunt bune pentru a te închina nu e pocăință, ci gusturi muzicale diferite plus o lipsă, un interes scăzut sau încăpățânare față de înțelegerea Scripturii (mai ales a psalmilor) și a închinării din biblice.

Când pui regulile omenești deasupra puterii Sângelui lui Cristos, ești de fapt un iudeu care pe lângă Cristos mai aducea și tăierea împrejur, o listă de cărnuri interzise, câteva sute de legi și o mare mândrie a pioșeniei. Oare câtor oameni li s-a interzis accesul la Cruce și la salvare din cauza lipsei unui batic, din cauza unor cercei, din cauza unor ținute, din cauza unor farduri sau altele de genul. Aș spune cu durere că până să ajungi la Cruce pentru a găsi iertare trebuie să-i învingi pe cei cu botele puse pe modelat minți după chipul și asemănarea lor și nu după a lui Cristos!

Am modelat oameni nu după caracterul lui Cristos, ci după moda, limitările și asemănările noastre. Opriți-vă și lăsați oamenii să vină la Cristos, iar Duhul îi va modela după chipul și asemănarea Lui!

Modelarea Bisericii după chipul lui Cristos se va face nu prin mintea omenească și prin răutatea și asprimea firii, ci prin înțelepciunea, dragostea și puterea Duhului. Niciun om modelat de Duhul nu va fi urât, vulgar și neplăcut Domnului. Nu uita, nu tu ești Dumnezeu, nu tu decizi cine este plăcut Domnului. În Cer, Estera va sta lângă Fecioara Maria, iar bogații Iov, Avraam, Isaac, Iacov, Iosif și alții lângă Petru și Pavel, Dacid care a dansat va sta lângă Ieremia care a plâns, iar Famenul Etiopian lângă evreul Filip. În Cer e destul loc pentru oameni cu ținute, obiceiuri, culturi și moduri de închinare diferite.

Cu prețuire,

Toni Berbece

Nimeni nu te servește ca românul, dar tot nimeni nu-ți întoarce spatele mai amar și mai pe neașteptate ca românul…

Nimeni nu te laudă și nu te ridică în slăvi ca românul, dat tot nimeni nu te bârfește mai dureros de dulce ca un român…

Nimeni nu râde și glumește mai tare ca românul, dar tot nimeni nu se mânie ca un român scos din sărite…

Nimeni nu-ți urează binele ca un român, dar tot nimeni nu știe a te blestema mai tare ca un român…

Nimeni nu-și face cruce, nimeni nu-și declară credința mai aprig ca un român, dar tot nimeni nu-l drăcuie pe aproape și pe Dumnezeu și nu înjură de Cristoși mai spurcat ca un român…

Oare nu duplicitatea aceasta ne este cusurul cel mai blestemat dintre toate? Oare nu “capacitatea” noastră de a avea două fețe și de a ascunde două trăsături la polul opus ne face urâți? Oare nu de viclenie ar trebui să ne vindecăm ca popor? Cristos ne-a spus să ne fermi de “aluatul fariseilor”, care tocmai asta era, ipocrizia. Române, lasă-te de viclenie, de două feluri de a gândi, de a vorbi și de a fi. Fii sfânt, curat în vorbire, limpede în gândire, alb ca zăpada în inimă și grabnic la fapte bune!

Începe de azi!

Cu prețuire,

Toni Berbece