Citeam că în Los Angeles, California, s-a născut acum 113 ani o trezire spirituală, o mișcare a Duhului Sfânt care azi cuprinde sute de milioane de oameni, o trezire exact ca la Cincizecime, o trezire care nu s-a stins, ci continuă și azi. Dar tot din California ne vin azi cele mai șocante vești, cică “o minte luminată” de pe acolo a găsit țapul ispășitor pentru sinuciderile le bandă rulantă ale celor care își pierd identitatea sexuală și se aruncă cu foame spre toate patimile acestea spurcate.

Asta a declarat și Nero și Domițian și mulți alți Împărați romani păgâni, care au căutat să ardă pe rug, să arunce la animale în arene sau să taie în bucăți orice creștin care condamna vehement păcatul din Imperiul Roman. Vestirea curăției, a moralității și a unui cuget curat a deranjat în primul secol și deranjează și în secolul 21. Demonii aceștia care tulbură carnea lor și o îndreaptă spre spurcăciune, le tulbură și mințile să creadă că nu cei care păcătuiesc sunt de vină, ci creștinul care le zice să nu o mai facă e de vină.

E ca și cum fiul risipitor l-ar da în judecată pe tatăl care l-a avertizat de ceea ce va întâlni în lumea stricată, e ca și cum femeia stricată salvată de Isus, căreia i s-a spus: “Du-te și să nu mai faci!”, L-ar da în judecată pe Isus că de ce i-a zis să nu mai facă pentru că arătându-i starea păcătoasă a apucat-o depresia și gândurile de sinucidere. E ca și cum l-ai da în judecată pe doctor pentru că te anunță că o viață desfrânată atrage boli venerice și depresii acute, care se sfârșesc adesea cu sinucideri.

Oare nu a înnebunit lumea aceasra de tot și asta oare nu tot din cauza păcatului? Hai să desființăm Bisericile, să ardem Bibliile, să arestăm toți preoții și pastorii ca să putem păcătui cât vrem și atunci vom realiza mai mult ca oricând că la baza depresiei și a sinuciderilor desfrânaților nu a stat avertismentul dat de Biserică, ci însuși păcatul, despre care Biblia ne spune că plata lui este moartea. Când nimeni nu va mai spune lumii să se păstreze curată atunci moartea va mântui mai mult ca oricând, când sarea și lumina Bisericii vor dispărea din lumea aceasta înainte să vină sfârșitul, atunci vor vedea cât de mult strică și ucide păcatul.

Cu prețuire,

Toni Berbece

Când eram mic ai mei nu-și permiteau să ne ia jucării și nici nu se găseau peste tot ca azi. Îmi aduc aminte că aveam un vecin a cărui părinți i-au cumpărat multe mașinuțe de metal. Îmi doream așa de mult să am și eu una încât l-am rugat să mi-o dea pe cea mai jerpelită, dar nu a vrut. Într-un final a cedat rugăminților mele așa că s-a hotărât să mi-o dea, însă înainte a vrut să mă umilească, așa că s-a gândit s-o arunce într-o baltă de unde să o iau.

Nu mi-a păsat de umilință, îmi doream așa de tare mașinuța aceea încât m-am aruncat cu mâinile în acea baltă stătută și urât mirositoare. Dar aproape mi-au dat lacrimile când am constatat că acolo era de fapt un canal stil zăbrele, iar mașinuța a căzut printre ele. Am fost atât de trist, a fost regretul copilăriei mele. Aș fi putut avea o mașinuță doar a mea, însă mi-a “furat-o” acel canal.

Vă gândiți că poate o mașinuță nu înseamnă mare lucru pentru un copil, dar pentru unul sărac înseamnă copilărie fericită, înseamnă tot ce și-ar dori. Într-una din vizitele în Vaslui ne-am dat seama târziu că, pe lângă haine și alimente cu care ne umplusem mașinile, copiii mai au nevoie de ceva esențial pentru copilăria lor, anume de jucării. Am găsit câteva rămase în mașină de la copiii mei și, cu riscul de a-i face să-și plângă jucăriile preferate, le-am dat celor care nu puteau avea o jucărie preferată pentru că ei nu avusese niciuna.

Azi am revenit la ei cu haine, medicamente și alte lucruri necesar, dar și cu mult mai multe jucării, însă sunt zeci, sute de copii pe aici și în județele pe care le vom mai vizita ne așteaptă și mai mulți. Așadar, dacă ai jucării bune sau vrei să donezi pentru achiziția unora fă-o în contul Asociației Profides. De asemenea alimente, haine si medicamente ne trebuie din plin in continuare, iar daca sunteti din Bucuresti le puteti aduce la Biserica Profides. Mulțumim pentru implicare.

Cu prețuire,

Toni Berbece

RO08INGB0000999906461937

Asociatia Centrul Crestin Profides

C.I.F. 36766530

Codul BIC/SWIFT: INGBROBU

Mi-a scris o mămică care mi-a cerut un sfat cu privire la copilul ei care abia trecut în clasa a V-a nu mai vrea să continue școala din cauza faptului că este dependent de telefon, efectiv fără el nu poate sta cum nu poate sta fumătorul fără o țigară mai multe ore. Psihologul i-a dat deja verdictul, psihicul lui este mult prea afectat de dependența de telefon. Mama se întreabă: “Ce e de făcut?” Ca ea sunt alte milioane de mame pe întregul pământ. Iată câteva sfaturi:

1. Nu vă grăbiți să le dați telefoane copiilor pentru a-i calma. Adesea sărim cu telefonul în ochii copiilor imediat cum aceștia încep să plângă. Deci ei capătă o dependență din cauza noastră. Ei nu ar fi cerut telefonul dacă noi nu le-am fi comunicat indirect că telefonul este soluția relaxării lor. Există sute de moduri de a-i liniști sau de a le ocupa timpul. Când plâng te poți juca cu ei, le poți citi (apropo, povestirile din Biblie sunt superbe si exista Biblia pentru copii, scrisa pe întelesul lor si cu imagini), le poți arăta diverse lucruri sau jocuri interesante cum ar fi lego potrivit vârstei, plasteslina, pictura, cântatul, etc. Nu-i privați pe copii de o viață activă dându-le telefoane. Luați-i cu voi la cumpărături, scoteți-i în parc, înscrieți-i la activități sportive și culturale, faceți orice cu ei și pentru ei ca să-i țineți departe de tehnologie.

2. Nu vă grăbiți să le cumpărați telefoane. Am văzut că astăzi dotarea copilului cu ultima generație de telefoane este mândria părintelui și afirmarea statutului economic, nu și a celui mintal. Când te bucuri că în clasa a I-a copilul tău are pe mână permanent un iPhone ultimul model cu full internet este de fapt o inconștiență. Copiii trebuie să nu aibă acces permanent la aceste surse de conectate cu lumea virtuală, care pot deveni dependețe și care le pot afecta creierul pe termen lung sau chiar iremediabil.

3. Nu îi faceți pe copii dependenți de voi prin telefon. Azi părinții dezvoltă o paranoia față de copii sunându-i în fiecare pauză și alarmându-se când copilul nu răspunde la al 10-le-a apel al zilei. Văd părinți care-și lasă copiii la școală și apoi cu o disperare demnă de filmul Titanic, când se despărțeau unii de alții în fața morții iminente, le fac semne și le spun în șoaptă: Să mă suni oricând simți, să răspunzi când te sun, vezi unde ții telefonul, să-l ai lângă tine!” Lasă-ți copilul să-și creeze capacitatea de a se descurca fără a fi nevoit să o sune imediat pe mami. Văd copii de clasa a VI-a a VII-a care la orice “altercație” își sună mămica sau tăticul, iar apoi văd la cancelarie părinți disperați și profesori obosiți de mici incidente dintre copii, pentru că între părinți și copii e o linie 112 de care se abuzează. Eu aș interzice total telefoanele în școală. Noi cum ne-am descurcat mii de generații fără?

Așadar, alegeți să spuneți nu telefoanelor în viețile copiilor. Am foat recent martor la momentul în care niște părinți cumpărau adolescentei lor un telefon doar cu butoane care era strict pentru când ieșea de la școală. Acea domnișoară nu va muri, nici nu va face crize, nici nu va fugi de acasă. Făceți-vă curaj sa le reduceți timpul și accesul copiilor la telefoane.

Cu prețuire,

Toni Berbece