Skip to main content

Cele mai mari ”sponsorizări” din istorie

Când David a adus chivotul la Ierusalim a dat o masă pentru popor estimată la 3 milioane de euro. Solomon a dat o masă care a depășit cu mult 10 milioane de euro. Dar acestea sunt sume mici pe lângă ce a putut să facă Dumnezeu direct din Cerul Său.

El a dat undeva estimat la 20 de vagoane de mană timp de 6 zile pe săptâmână pe durata a 40 de ani, o cantitate colosală de pâine și nu orice pâine, una cu necesarul întreg de vitamine în ea. Una bio făcută și testată în laboratoarele Cerului. Pâinea aceasta îi detecta pe cei lacomi și necredincioși, cine lua și pentru a doua zi se trezea cu viermi în cort, pentru că Dumnezeu nu suportă necredința și lăcomia. Dar ciudat era că în a 6-a zi puteau lua și pentru cea de a 7-a fără să se mai strice.

El a adus pe calea de transport a aerului, printr-un vânt, așa de multe prepelițe de a umplut cu ele o arie de câțiva km pătrați, jumătate de metru înălțime de la pământ era plin de carne proaspătă. El le-a adus în zbor până la evrei, iar când au ajuns deasupra corturilor lor, acestea au leșinat și au căzut toate deodată, ce le-a făcut să cadă la pământ, ce le-a dus până acolo? Oare nu vocea Creatorului lor? Dacă am calcula ar fi vorba de zeci de milioane de prepelițe, sigur au fost câte zece cel puțin pe cap de evreu, iar aceștia erau vreo 2 milioane. Asta înseamnă carne în valoare de aproximativ 30 de milioane de euro. De unde a avut Dumnezeu atâta carne? Păi e simplu, El a creat-o și el le-a și băgat-o în traistă.

Acum gândește-te la nevoile tale. Crezi că nu are Dumnezeu să te binecuvinteze cu câteva sute de euro sau mii de euro pentru nevoile tale urgente? Are și le va aduce la tine dacă le ceri, prin porți diferite de binecuvântare, prin munca mâinilor tale, care vor fi binecuvântate, prin creșteri salariale, prin înțelepciune și pricepere, prin alți oameni care pot fi mișcați de El ca să te binecuvinteze. Importat este că Dumnezeu poate și vrea. Dar i-ai cerut? Fă-o cu credință!

Samsung a mușcat din momeală

Când “tăticul” tău iPhone este sursa ta de inspirație normal că-i calci pe urme și când e vorba de moralitate sau lipsa ei. Dacă directorul iPhone spunea că cel mai mare dar de la “dumnezeu” e faptul că iubește bărbații, iată că Samsung face o reclamă în care două femei stau într-un pat “învăluite de romantism”, iar una dintre ele e însărcinată. Ambele privesc la ecografia gingașei făpturi pe care o așteaptă. Este clar ce promovează ei. O altfel de “familie.”

Dacă voi aveți intenția să ne faceți din nou fanatici sau încuiați pe noi cei care semnalăm aceste derapaje, dacă vreți să ne băgați pumnul în gură cu replica: “Voi vedeți doar ce e rău sau cu ochi rău!”, aș vrea să vă spun că băiatul meu de 10 ani mi-a spus de această reclamă. M-a întrebat: “Tati de ce sunt două femei în pat în reclama de la Samsung și una dintre ele este însărcinată? Nu trebuia să fie un bărbat și o femeie?”

Copiii noștri, care au sufletul curat ca lacrima, văd nebunia lumii acesteia, ei vor fi primii afectați, primii bulversați, primii care nu vor ști ce să mai creadă. Ei vor avea cele mai multe întrebări de pus, pentru că ei își aleg valorile, sunt cu ochii pe noi și mă doare că ochii lor se deschid în această lume, care înnebunește pe zi ce trece tot mai mult.

Ce e de tăcut? Să nu mai facem copii, cum propunea cineva? Nicidecum, ci să punem lumină în ei, să nu tăcem, să nu fim lași, să nu permitem ca puditatea să ajungă rușinea lumii, să nu ajungem noi cei normali să strigăm: “Suntem și noi oameni, mai avem și noi drepturi, mai existăm și noi!”

Hristos e reperul nostru, iar El binecuvinteaza o singură familie, cea întemeiată de la începutul lumii de Tatăl!

Drept… doar cu alții

Dacă m-a uimit maxim ceva anume a fost și este natura umană care se află într-o stare extrem de decăzută, dar care totuși mai are discernământ doar pentru alții, vede bine doar când e vorba despre alții.

David i-o luase lui Urie pe Bat Șeba, iar apoi l-a omorât, iar când Natan a venit să-i spună o pildă cu unul care avea multe oi dar care a furat tot oaia săracului, a cerut fără să clipească ca acesta să fie omorât. Era de fapt el, despre el nu ar fi zis niciodată că merită să moară, deși era un curvar ucigaș. De ce pe el nu se vedea vinovat, dar dreptatea era așa de limpede când era vorba de alții?

Iuda s-a culcat cu nora lui, care era văduvă, fără să știe că este ea. Fusese păcălit de Tamar, care se dăduse drept o prostituată. Iar când a venit vestea că nora lui e însărcinată, fără să clipească, a cerut să fie arsă pe ruga deși el era făptașul și el trebuia ars împreună cu ea. De ce dreptatea funcționează atât de bine doar când e vorba de alții? De ce noi putem face păcate grosolane, dar suntem experți în a-i judeca pe alții?

De ce putem predica dreptatea, neprihănirea deși suntem din cale afară fe păcătoși, de ce putem fi atât de exigenți cu alții, dar atât de delăsători și îngăduitori cu noi?

Pavel avea un secret al neprihănirii, mai presus de oricine era aspru cu el, nu-și tolera nicio slăbiciune, nu dădea liber firii în nicio înprejuare, ci spunea atât de apăsat: “Ci mă port aspru cu trupul meu și-l țin în stăpânire, ca nu cumva, după ce am propovăduit altora, eu însumi să fiu lepădat!”

Oare câți propovăduitorii ai neprihănirii vor fi ei înșiși aspru judecați pentru că au fost asprii doar cu alții, nu și cu ei?

Doamne, ferește-ne!

Text: 1 Corinteni 9:26-27