Skip to main content

Predica “grotească” de la o înmormântarea

Un preot a fost chemat la o înmormântare, însă știind care au fost problemele spirituale ale decedatului și ale anturajul său, cu puterea și înțelepciunea primite de la Dumnezeu, a predicat punând cu dragoste accentul pe acestea și oferind soluții celor veniți la înmormântare.

Dar, cum era de așteptat, foarte mulți au fost foarte ofensați și l-au blamat pe preot, inclusiv o reporteriță care a catalogat mesajul acestuia ca fiind “grotesc”.

Dragi creștini români, dacă nu v-a spus nimeni până acum, acesta este rolul preotului/pastorului. Acesta trebuie să observe care sunt derapajele spirituale ale enoriașilor și să predice pentru a le îndrepta, să le “amendeze” cum un polițist intervine pentru a corecta deviațiile de conduită civilă. Iar codul de conduită spirituală este Scriptura. Dacă ești sau nu un creștin vei fi judecat și în lumea aceasta și în cealaltă după ce scrie în Biblie.

Dar Scriptura este “grotească” pentru unii. Preoții/pastorii care nu le gâdilă urechile sunt “încuiați” veniți din Evul Mediu. Cine nu îi trimite direct în rai pe toți cu tot cu droguri, beții, divorțuri, avorturi și cu toate patimile scârboase, fără ca defuncții să le fi regretat nici măcar o secundă, este grotesc, un încuiat fanatic.

De două mii de ani tot suntem anunțați prin Apostolul Pavel că în vremurile din urmă oamenii vor căuta să li se gâdile urechile, vor căuta predicatori care să-i mintă frumos, că pot atinge Cerul și viața veșnică cu tot cu urâciunile pe care le fac. Când mai apare câte unul care are îndrăzneala să le spună adevărul, aceștia sar ca fripți cum au sărit scrâșnind din dinți ucigașii martirului Ștefan.

Doamne, trezește-i pe români dacă mai e timp. Dacă nu, zicem și noi ca în Apocalipsa: “Cine se sfințește, să se sfințească în continuare, iar cine păcătuiește să păcătuiască în continuare!”

Cu prețuire,

Toni Berbece

De câte ori ți-a furat Diavolul șansa mântuirii?

Aș vrea să știi că de fiecare dată când cineva îți vorbește despre Hristos, iar inima ta începe să simtă viața veșnică aproape, imediat apare cineva care va face tot posibilul să-ți fure cuvântul care te poate mântui.

Vei auzi gânduri care-ți vor spune: “Ăsta e religios, nu-l asculta!” sau: “Ăsta este fanatic, daca-l vei asculta îți vei încuia viața!” sau: “Ăsta vrea banii tăi, te minte ca să profite de tine!”

Hristos a spus o parabolă în care a vorbit despre Diavolul care fură tot ce se pune în tine și e bun. Acesta este rolul lui principal, să te mintă. Am vorbit deseori cu persoane distruse de droguri, alcool, cu datorii de zeci de mii de euro din cauza jocurilor de noroc și care, când le vorbeam despre viața curată din Hristos, îmi dădeau o replică penibilă: “Nu vreau să-mi încui viața , vreau să mă bucur din plin de ea!” Iar ei se mai ținea în viață de un singur fir, erau distruși, dar ei credeau că trăiesc din plin.

Cine îi minte pe oameni astfel? Cine le spune că a-L urma pe Hristos îndeamnă viață încuiată? E ca și cum ți s-ar deschide poarta pușcăriei în care ai fost ținut sclav toată viața iar cei care au profitat de tine ți-ar striga: “Nu ieși că te nenorocești!” Când de fapt tu stai în nenorocire.

Nu-l mai lăsa pe Satana să-ți fure șansa Mântuirii, șansa cunoașterii lui Hristos și a vieții din belșug!

Cu prețuire,

Toni Berbece

Ce contează cel mai mult în creșterea copiilor

Am un nepot care nu are nici doi ani, încă nu știe să vorbească, dar care după ce s-a măzgălit pe piept cu un marker s-a dus la părinți și arătând spre pieptul lui măzgălit a rostit numele cățelului (printre puținele cuvintele pe care le știe). Cumva a dat vina pe cățel pentru ce făcuse el.

Copiii se nasc cu o puternică înclinație spre ce e rău, știu de mici să mintă, să manipuleze, să fure și faptul că-i învățăm de la cinci ani două limbi străine, că-i dăm la pian și la chitară, că fac două sporturi, toate acestea nu-i fac oameni, nu dezovltă în ei omenia și nu înving răul din ei. Toate acestea doar le cresc abilitățile cognitive și fizice, dar nu înving înclinațiile rele ale firii.

Moralitatea din copiii noștri se dezvoltă nu prin cultură și sport (deși acestea contează enorm), ci prin principii creștinești puse în ei de mici. Unii cred că educația lor morală începe la 18 ani, dar atunci se cam termină. Unii zic că sportul te civilizează, dar în sport avem adesea cazuri grave de conduită care ies la iveală, alții zic că o facultate te face moral, dar avem cazurile unor decani și profesori care iau șpagă și care dau diplome pe sub mână. Nici o meserie în care îți trebuie multă compasiune nu te face mai iubitor, sunt doctori care operează doar cu șpagă.

Ceea ce ne face morali este Cuvântul lui Dumnezeu, Isus Hristos este singura forță din lumea aceasta care a învins firea păcătoasă a omului și a îmblânzit răutatea din el. Nicio religie sau credință nu a mai făcut-o. Ținând copiii noștri departe de principiile credinței creștine îi vom crește doar ca pe niște roboți programați să se descurce pentru a face bani, dar în rest moral vor avea parte de eșec după eșec, iar părinți de dezamăgiri după dezamăgiri. Înlocuindu-l pe Hristos cu Spiderman, Ironman și cu eroii falși din Avangers nu dezvoltăm în copii omenia, ci doar imaginația lor. Acestea nu sunt modele, Hristos este singurul model autentic împreună cu cei care calcă pe urmele Sale!

Descoperă alături de copiii tăi frumusețea principiilor creștine promovate de Hristos care stau la baza civilizație!

Doamne ajută!