Un tip din Zimbabwe pe nume Tito Watts a pretins că a avut o revelați în urma căreia Cristos i-ar fi dat bilete din aur pe care să le vândă pe pământ, pentru doar 500 de dolari ți se garanta scăparea de Judecata de Apoi. Fără pocăință, fără să-ți ceri iertare de la Cristos, fără să trăiești o viață curată, doar atât trebuie să știi că pe un bilet intră doar o singură persoană.

Poliția a arestat acest tip, care făcea bilete din lemn poleite cu ceva auriu și pe care scria cu pixul “Ticket to Heaven”, dar șocul a venit după ce o mulțime de oameni le-a cerut polițiștilor să-l elibereze. De ce? Pentru că iluziile sunt plăcute, minciunile au fost întotdeauna de dorit. Să te minți că orice ai face ajungi tot în cer doar pentru că ai cumpărat un bilet spre cer sau doar pentru că te-ai născut în România, de unde toți pleacă spre cer pentru că așa li se predică de secole, e mai ușor decât să trăiești cu Cristos.

Nu ați observat că la noi în neam cu o lumânare la capul mortului și cu o pomană zdravănă se rezolvă problema mântuirii? Nu contează că a murit în șanț beat criță sau drogat sau că era curvarul satului. Important e că omul avea credința lui strămoșească în care a murit, credință strămoșească înseamnă cam atât: de Paște și de Crăciun se face mare bairam cu beție și îmbuibare, iar în restul zilelor cât mai multe păcate.

Oamenii vor să fie lăsați în pace, să nu li se amintească de păcate, să nu li se spună de nimic din ce greșesc, să nu cumva să le vorbești de pocăință, de renunțare, de viață curată fără destrăbălări, dar vor și sfânta cruce, vor și pe Cristos și mântuirea Lui. Așa nu se poate. Ori o viață păcătoasă cu Iadul la capăt, ori o viață curată cu Cristos și cu Raiul la capăt. Ai de ales chiar dacă Biserica la care mergi nu îți spune asta de teamă să nu te pierde ca enoriaș și de teama de a nu pierde cotizația aferentă.

Dacă nu pricepi ești fix ca cei care au cumpărat bilete spre cer cu 500 de dolari bucata.

Cu prețuire,

Toni Berbece

Diferența dintre Biserica Primară și Biserica de astăzi, dintre creștinii de atunci și creștinii de astăzi este că cei de atunci își riscau averile pentru Cristos, nu le păsa că riscă să li se confiște tot, unii chiar le vindeau și se dedicau misiunii răspândirii Evangheliei, puneau mână de la mână și susțineau misiunile Apostolilor, iar unii dintre cei de astăzi întreabă cu zgârcenie: “Mai e dărnicia valabilă?” Pentru ei era o onoare să cheltuie pentru Împărăție, pentru unii dintre noi e un chin.

Cei de atunci erau biciuiți, bătuți, crucificați și dați la lei, purtau pe trupurile lor cicatrici adânci făcute de persecutori, iar unii dintre cei de astăzi trăiesc într-un comfort spiritual atât de mare încât preocuparea primară cu privire la trupurile lor este: “Am voie să-mi fac tatuaj, mai e îmbuibarea un păcat?”

Cei de atunci stăruiau în rugăciune și primeau botezul Duhului Sfânt, venea puterea Acestuia peste ei de se vedeau chiar și flăcări de foc peste capetele lor, vorbeau în alte limbi, prooroceau, aveau vedenii, primeau daruri de vindecare, de cunoștință și o mare credință astfel că ieșeau pe străzi și vorbeau cu alții despre Cristos, întorcând mii din moarte la viață. Iar cei de astăzi, decât să stăruiască în rugăciune pentru a primi toate acestea, le-a fost mai ușor să desființeze botezul cu Duh Sfânt întrebând: “Păi mai e valabil acest botez și azi?” Ne rugăm plictisiți și mecanic ca la școală la începutul orei de religie și vrem înflăcărare, cântăm stând pe scaune moi și ne mirăm că nu-i entuziasm, considerăm bătutul din palme păcat și ne mirăm de ce o galerie de fotbal are mai mult zel, iar la un meci merg mai mulți oameni.

Diferențele sunt mai multe, de aceea Duhul Sfânt ne cheamă să ne intoarcem la origini, la prima credință, la prima dragoste, la ceea ce a fost Biserica atunci când Cristos a născut-o prin Cruce și prin Botezul cu Duh.

Cu prețuire,

Toni Berbece

Când ești tinerel neînsurat și cu planuri mari strângi din dinți, îți refuzi multe bucurii și strângi bani pentru nuntă, strângi pentru studii, strângi pentru ceea ce vei fi peste câțiva ani. Refuzi multe bucuri chiar dintre cele mărunte și trăiești bucurii imaginare din viitor. Momentele acelea vin, banii se duc, dar nu îți aduc chiar satisfacția pe care o așteptai.

Ești însurat de acum, studiile sunt gata, cariera te așteaptă și strângi iar din dinți, de data asta economisești pentru o casă și pentru o mașină, îți refuzi din nou zeci chiar sute de bucurii mărunte, uiți să te bucuri de clipa pe care o trăiești, mereu bucuria ta e în viitor. Îți iei și casă și mașina, dar parcă simți că nu ai trăit până atunci…

Ai copii și începi să strângi pentru ei, îți refuzi orice, iar te pui pe ultimul loc, iar tu nu meriți nimic, iar ești un roboțel care trăiește mecanic pentru ce va urma. Copiii sunt mari, au plecat de acasă și te uiți printre poze, cauți amintiri, cauți să te legi de bucurii din trecut, te întrebi: “Oare nu ar fi trebuit să știu să strâng, dar să mă și bucur, oare nu am trăit mereu în viitor înfometându-mi prezentul?”

Drag cititor, învață să trăiești și acum, da, vei avea nevoie în viitor de bani, dar tu trăiești acum, chiar acum. Nu-ți refuza o vacanță ad hoc cu singurii bani din casă, o meriți, vor veni și alții. Nu mai fi stresat, cum a spus bunul nostru Cristos, ajunge zilei necazul ei. Suntem adesea bolnavi, suntem stresați, suntem irascibili, suntem triști, suntem morocănoși și cu fețele acre pentru că nu purtăm pe umeri, în inimi și în gând doar necazul și povara unei zile, ci toate câte credem noi că vom avea.

Eram tânăr și mă stresam pentru vremea când voi avea copii, am crezut atunci că nu voi avea cu ce să-i cresc, că nu voi putea fi un tată bun, că va fi greu, etc. Au trecut anii, sunt tată și totul e minunat. Pentru ce m-am stresat? Pentru ceva ce nu trebuia să o fac.

Învață să trăiești relaxat, fără stres, fără povara următoarelor 100 de zile, ia-le pe rând.

Cu prețuire,

Toni Berbece