Skip to main content

Trăim vremuri…

Trăim vremuri în care oamenii vorbesc mai des cu Siri sau caută mai des răspunsuri pe Google, la horoscop, la ghicitoare și vrăjitoare decât la Dumnezeu și în Cuvântul Său…

Trăim vremuri în care ne încântă mai mult o oră pe Facebook, la un meci, la un grătar decât o oră în rugăciune și în citirea Scripturii…

Trăim vremuri în care e mai plăcut să alergi după bani decât după părtășia cu oamenii plăcuți lui Dumnezeu, pentru un ban în plus Stăpânitorul lumii acesteia cumpără și câte 17 ore pe zi din viața ta, apoi tu nu poți cumpăra timpul nici cu toate miliardele lumii…

Trăim vremuri în care e mai plăcut să petreci timp cu colegii de la muncă, cu secretara sau cu șefu decât cu soția/soțul și copiii, e mai ușoară o aventură și mai de dorit decât responsabilitatea și frumusețea familiei. Unii au ajuns ca și câinii, trăiesc în haite și iubesc pe cine apucăm…

Trăim vremuri în care e mai plăcut să înșeli decât să fii credincios, e mai plăcut să poftești orice-ți iese în cale decât să-ți iubești partenerul, pentru cea/cel ales ne-am epuizat aprecierile și gingășia, dar pentru o nouă cucerire avem milioane de cuvinte de laudă și mult romantism “nedescoperit” de soție/soț…

Trăim vremuri în care să aduni e mai plăcut decât să dăruiești, să furi e mai plăcut decât să fii cinstit și să cheltui tot pe tine e mai plăcut decât să împarți chiar și cu cei din casa ta…

Trăim vremuri în care valorile se inversează, prostituatele, degenerații, deviațiile sexuale și orice altă degradare a societății este apărată și are drepturi pe când copiii, familia și valorile nu mai au niciun drept, sunt acuzate de intoleranță și aruncate în dizgrație. Copiii sunt expuși nudității doar pentru a fi spurcați și ei astfel încât de mici să fie toleranți cu orice degradare, în unele țări primitive sunt chiar scoși din grădinițe, școli și licee și plimbați pe la parade spurcate.

Trăim vremuri grele, dar cine e curat va străluci mai tare pentru că un diamant va ieși în evidență pus între pietre, un trandafir va fi mai plăcut între buruieni, iar o lumină mai de dorit în întunericul lumii.

Cu prețuire,

Toni Berbece

Atenție, moaște proaspete!!!

Astăzi, în direct pe Facebook s-au dezgropat osemintele unui nou sfânt. În văzut tuturor, Mitropolitul Hrisostom al Patrasului a sărutat craniul proaspăt și umed al sfântului deshumat. Treaba cu moaștele e ca și cum ți-ai deschide încă un hipermarket (sau și mai bine de atât pentru că singurul produs vândut este o minciună, o iluzie), ies bani de la săracii credincioși care în urma unor suferințe sunt disperați să găsească un răspuns. Dar lor nu li se spune că singurul care primește rugăciunile noastre este Cristos, acesta este adevărul Biblic!

Îngerul care ședea în mormântul lui Isus după înviere le-a spus ucenicilor care priveau în el: “Pentru ce căutați între cei morți pe cel care este viu!” Noi nu căutăm între morți pe Hristos, noi nu ne închinăm la un Dumnezeu reprezentat de un cadavru, nu e Biblic și nu e în acord cu credința învierii. Ușor, ușor ortodoxismul se transformă într-o credință a morților și nu a viilor, a Celui care este viu. Ce-mi e că mă închin la un stâlp idolesc, ce-mi e că mă închin la o vacă ca indienii sau la un mort ca ai noștri de prin România. E tot una.

Haideți să vă explic și mai bine. A te închina la un sfânt care a murit (sfânt care e în adormire ca toți ceilalți așteptând învierea), e ca și cum ai afirma despre un om că e Dummezeu, pentru că doar Dumnezeu este omniprezent (este peste tot și are capacitatea să asculte miliarde de oameni deodată), omnipotent (poate răspunde la miliarde de oameni deodată) și atoateștiutor (poate ști toate rugăciunile, situațiile de viață, gândurile și faptele omului). Niciun om, indiferent cât de sfânt este nu are atributele acestea. Un sfânt în viață se poate ruga pentru 100 de oameni deodată, dar nu poate auzi deodată cererile tuturor, ci doar îi poate cere lui Dumnezeu să-i asculte, să mijlocească pentru ei.

Așadar, citiți Biblia dragilor și nu îmbrățișați cultul morților și închinarea la morți care nu au nicio treabă cu Cristos și cu Biserica. Nu fiți ieftini, nu fiți ușor de prostit, nu fiți naivi, cercetați și nu veți găsi în Scriptură nicio rugăciune adresată vreunui mort.

Cu prețuire,

Toni Berbece

Va veni vremea când cei neprihăniți vor tăcea…

Se apropie curând vremea când cei neprihăniți, care cheamă la curăție și normalitate, se vor auzi tot mai puțin sau vor tăcea definitiv. Vor fi tot mai puțini și considerați tot mai nebuni și guralivi chiar de cei de prin “biserici”. De acele vremuri să vă fie teamă mai ceva ca de 10 bombe nucleare. Pentru că atunci înseamnă că Dumnezeu v-a lăsat în voia minții voastre blestemate pe cei ce azi mâncați păcatul cu atâta poftă, iar pe cei curați îi pregătește de “lansarea spre Cer”.

Deja se bagă pumnul în gură celui neprihănit într-un mod grosolan, Facebook-ul, Instagramul, Youtub-ul nu m-au blocat (sau șters materiale) doar pe mine, ci și pe alte milioane de oameni care au căutat să avertizeze lumea de consecințele păcatului.

Deja lumea are un “standard” fără Dumnezeu, un “standard” pe care dacă nu-l respecți te exclude și bine face pentru că nu vrem să ne unim cu ei. “Standardul” acesta este împotriva lui Dumnezeu și a Cuvântului Său, este opusul, este de fapt distrugerea oricărei norme de bun simț. Standardul lui Dumnezeu este “hate speach”, ură, răutate, iar standardul lor este gâdilarea urechii, a păcatului și a depravării. “Standardul” acesta însumează imoralitățile după care Antihristul va conduce lumea o foarte scurtă perioadă de timp, astea sunt “curviile” cu care Babilonul cel mare (suma oamenilor care vor îmbrățișa imoralitatea și o vor promova – companii, guverne și oameni de rând) va spurca pământul. După care Hristos va da cu standardul lor de pământ și va instaura pentru eternitate Împărăția Lui.

Va veni vremea când Dumnezeu va spune copiilor Lui: “leșiți din mijlocul ei, poporul Meu, ca să nu fiți părtăși la păcatele ei și să nu fiți loviți cu urgiile ei (Apocalipsa 18:4).”

Va veni vremea când Cristos va spune: “Cine este nedrept să fie nedrept și mai departe. Cine este întinat să se întineze și mai departe. Cine este fără prihană , să trăiască și mai departe fără prihană. Și cine este sfânt să se sfințească și mai departe (Apoc. 22:11)!”

Ești tu din “rezistența lui Cristos”? Tu de care parte a baricadei ești? În ce tranșee te afli? Dacă nu ești în luptă, atunci ești prins în somnul cel de veci indus de inamic. Cine nu luptă pentru adevăr și moralitate e deja prizonier în lanțurile dușmanului. Trezește-te!

Cu prețuire,

Toni Berbece