Skip to main content

Poți fugi dar nu te poți ascunde…

Ne zice Biblia că Adam și Eva s-au ascuns de Fața lui Dumnzeu când i-au auzit vocea. De voce au putut fugi, dar de Fața lui nu au avut cum. Privirea Lui i-a găsit printre pomi, cum l-a găsit si pe David bucurâdu-se de nevasta altuia, pe care-l ucises. Oamenii nu știu un lucru, că pot fugi de vocea lui Dumnezeu care-i chemă la pocăință, că pot ignora sau blama vocea care-i chemă să se lase de rele, dar nu pot fugi și de ultima chemare a lui Dumnezeu care va striga în ziua Judecății: “Unde ești, ți-a sosit ceasul să te prezinți în fața mea!” Atunci nu mai ai pomi să te ascunzi printre ei cum făceai duminica la grătar când ai tăi erau la Biserică. Atunci va trebui să-i dai socoteală pentru toate faptele tale.

Ne ascundem de Dumnezeu 10-20-30 sau chiar 60 de ani. Dumnezeu are răbdare. Nu rupe pomii ca să ne caute printre ei. Are răbdare să treacă acești ani, nu ne scoate de aripi pe toți ca pe puii de găină din gaura șobolanilor, ci ne lasă să ne trăim traiul și să ne mâncăm mălaiul. Ne lasă uneori chiar să-l înjurăm și să-l pomenim pe Dracu la orice vorbă, ne lasă să avem vicii, ne dă libertatea să alegem tot ce vrem, orice fruct interzis, dar vine vreme când El ne zice: “Nu ți-am dat Eu porunca să nu faci asta?” Atunci nu-i vei putea spune că Șarpele ți-a spus că nu e obligatoriu și că voia lui Dumnezeu este opțională și mai degrabă pentru “proști”. N-ai cum să te mai scuzi cu ce ți-a zis Satana pentru că-l vei vedea și pe El legat, rânjind la tine și parcă spunându-ți: “Blegule, te-am prostit!”

Dacă ai citit acest mesaj îți spun din partea lui Cristos că încă mai ai timp să te salvezi acceptând-L pe El și îndepărtându-te de păcat și de Înșelătorul. Caută-L pe cel care te-a creat și nu pe cel care i-a distrus pe primii oameni și care te poate distruge și pe tine!

Cu prețuire,

Toni Berbece