Când eram al doilea din șase frați la mama acasă și banii de buzunar erau o raritate, eram fericit cu sandviciul acela cu parizer si margarina sau cu un covrig la un leu. Nu-mi imaginam că voi fi mai fericit dacă voi mânca un sandvici în baghetă franțuzească cu mușchi țărănesc și unt. Eram fericit maxim cu ce aveam, fericirea nu compară, fericirea trăiește cu ce are.

Când eram un tânăr în căutarea unei fete nu mi-am imaginat o clipă că dacă nu am permis și BMW sau bani de restaurant și haine de firmă îmi va fi greu să o găsesc. Nu m-am văzut o clipă defavorizat, de fapt eram chiar favorizat pentru că fata pe care am găsit-o nu m-a ales pentru bogăția din exterior, ci pentru omul simplu din interior. Bogăția de multe ori stă în simplitatea omului lăuntric, nefigurant, nerăsfățat, care nu e supărat pe viață când nu are ceva în buzunare.

Când m-am căsătorit și au venit copiii, nu am fost o clipă nefericit pentru că nu am căruciorul acela din piele și cu roți cu spițe nichelate, nici pătuț din lemn de nuc, m-am bucurat de un căruț și un pătuț din “Europa” (complex comercial cu lucruri chinezești). Fericirea a stat în sănătatea copiilor și a soției, ei erau comoara mea, iar valoarea unei comori nu stă în cufărul în care e pusă, ci în ea însăși.

Așadar, bucură-te și fi fericit cu ce ai acum, nu știi dacă vei fi fericit cu ceea ce vei primi mai târziu, nu știi dacă fericirea e cu adevărat în a avea acele lucruri la care visezi. Fericirea e în inimi nu în foi, cum spunea cineva, fericirea e o stare a sufletului independentă de orice posesiune materială. Uneori nu primi mai mult până nu învățăm acest lucru, așa a fost și în viața mea. Nu materia ne împlinește deși este o necesitate, bucuria este în Cristos și credința că sufletul este pe mâinile cui trebuie.

Cu prețuire,

Toni Berbece!

M-a întrebat un tânăr proaspăt căsătorit dacă are voie soția lui să ia pilula de a doua zi, pentru cei care nu știți pentru ce este aceasta ea are menirea de a ucide ovulul acela fecundat cu câteva ore înainte. I-am spus clar că nu are voie, a ucide rodul iubirii lor, a avea acest gând, e deja împotriva unirii lor ca soț și soție.

În principiu de aceea există familia, ca în orice moment apare un copil să nu fie ca un accident de mașină, niciodată dorit, ci ca acel copil să găsească un cadru plin de iubire și de acceptare. Când apare un copil unii întreabă: “A fost un accident sau ați vrut?” Cum ar fi ca tu să fii un accident în viața părinților tăi? De aceea ideea aceasta de copil nedorit nu ar trebui să existe într-o familie, chiar dacă acel copil nu a fost neapărat “planificat” cum ai planifica un concediu sau realiza un obiectiv, el trebuie să fie mereu primit ca o prioritate a vieții și a familiei.

Dar trecând în plan spiritul tot acest concept de “pilula de a doua zi”, mă gândeam la faptul că mulți creștini iau “pilula de a doua zi” după fiecare slujbă sau interacțiune cu Scriptura. Ei imediat ucid orice s-a prins sfânt în inimile lor. Spuneam într-o predică faptul că cea mai mare minune din viețile unora este “învierea de luni”, din păcate este acea înviere față de lume, față de păcat. Dacă duminică au fost toți sfinți în Biserică, luni realizează mulți că pot păcătui, asta pentru că s-au îmbrăcat din nou cu hainele păcatului pe care Romani 6:6 ne spune că putem să le dezbrăcăm definitiv.

Dumnezeu să ne ajute să stăm departe de pilula de a doua zi și de cea destinată uciderii unei vieți și de cea spirituală prin care ucidem orice este duhovnicesc și se prinde de inimile noastre.

Cu prețuire,

Toni Berbece

Într-o zi s-a decis ca toți copiii care nu au fost primiți pe pământ de către părinți să fie adunați și să compună împreună o scrisoare adresată părinților lor. Iată ce au scris micuții îngerași:

“Dragi părinți, ne-am fi dorit tare mult să nu vă scriem aceste rânduri. Nu vi le scriem ca să vă spunem că vă urâm, pentru că aici sus unde noi suntem nimeni nu poate urî, nimeni nu poate purta pică și nici regrete nu avem. De noi este tare bine. Deși am fi putut să vă scriem de cât de mult am fi dorit să vă vedem chipurile, să vă auzim glasurile alintându-ne, deși am fi vrut să vă atingem, să vă strângem tare cu mânuța de degetul întins spre noi, deși am fi vrut chiar să plângem și să ne fie foame, să ne fie somn, să gustăm viața cu bune și rele, cu nevoi și împliniri, totuși vrem să vă spunem că ne gândim la voi și că vă dorim binele.

Știu că voi cei mari nu ascultați de cei mici, dar acum vă rugăm din inimă să ne ascultați, opriți-vă din ce faceți, nu mai distrugeți trupurile copilașilor nu mai luați viața copilașilor care vă sunt dați de sus. Înțelegeți că o viață nu e proprietatea noastră, de aici de unde îl vedem pe Dumnezeu știm că El ne deține pe toți. Aș vrea să vă pară rău pentru ceea ce ați făcut, să vă cereți iertare de la Stăpân și să nu mai faceți acest lucru. De ce? Pentru că dacă nu am putut să ne bucurăm pe pământ împreună, măcar Cerul să-l avem pentru o veșnicie. Împăcați-vă cu Dumnezeu și veți veni unde suntem și noi. Semnat, ai voștri copilași.”

Dacă acest mesaj, care este rodul imaginației mele, va opri pe cineva din a face avort înseamnă că am salvat nu doar o viață ci mai multe, am salvat viața copilului și a părinților, pentru că un astfel de păcat poate duce la moarte veșnică dacă omul care-l face nu se căiește sau îl face cu toate că știe că e crimă.

Cu prețuire,

Toni Berbece