Îl criticăm adesea pe Iuda, însă nu ne gândim niciodată la un aspect. Tu cum ai fi fost dacă ți s-ar fi încredințat slujba de casier al “Asociației Ucenicilor lui Isus”. O slujbă unde nu dădeai chitanță și nici nu treceai în registrul de casă cât se cheltuia. Totul era pe încredere acolo. Tu ce ai fi făcut? Ai fi fost cinstit?

Oare ai fi lăsat banii aceia neatinși și ai fi mâncat și ai fi primit ce primeau și ucenicii sau te-ar fi ispitit și pe tine Satana cu gândul: “Hai mai ia și tu, nu vezi câți oameni donează?” Și uite așa Iuda a luat azi un pic, mâine mai mult până ce ne zice Biblia că “lua el ce se punea în ea”, iar ucenicii au ajuns să mănânce grâu crud de pe câmp. Oare nu așa se întâmplă și azi?

Fiecare din noi ținem punga lui Isus din care suntem chemați să hrănim văduve, orfani, săraci, să hrănim ucenicii Domnului, să sponsorizăm leviți ca să cânte frumos în Biserică și să nu fugă să cânte cu Izabela sau la masa ei.

Suntem chemați să binecuvântăm din punguța noastră pe cei din jurul nostru, însă prea mulți am devenit niște Iude, niște lacomi care luăm doar pentru noi tot ce se pune în pungă, iar apoi tot noi ne plângem că lucrarea Lui Isus duce lipsă, pentru că femeia păcătoasă nu a mai donat pentru “Biserică”, ci a uns direct picioare lui Hristos reprezentate de oamenii săraci. Normal că va duce lipsă cât timp ne vom gândi doar la ce rămâne aici și ce consumăm noi.

Să ne ferească Dumnezeu de duhul lăcomiei lui Iuda!

Marcel și Karla s-au hotărât ca marți seară să dea o masă pentru câțiva prieteni, au simțit acest îndemn puternic așa că au pus mâna pe telefon și au invitat câteva familii, apoi s-au dus la cumpărături și s-au apucat de gătit. Invitații au venit și au avut un timp binecuvântat până seara târziu. Însă pe final Mickael, copilului lor cel mic de doar 2 ani, a avut un infarct. Timp de o oră și 20 de minute a avut convulsii, iar în cele din urmă inima lui a cedat pentru patru minute.

Mama lui fiind asistentă medicală a văzut linia dreaptă a pulsului și s-a gândit că totul e pierdut. Însă Dumnezeu a vrut ca Mickael să trăiască. Am intrat cu toții în rugăciune, iar sufletul lui s-a întors din morți în trupușorul lui. Miracolul a fost așa de mare încât un doctor din alt spital a venit să se convingă de faptul că acest copilaș a supraviețuit la doar doi anișori, deși a trecut printr-un infarct, care răpune adulți. Doctorul care a asistat la salvarea acestui copil a cerut voie părinților să pună cazul lui Mickael într-un dosar cu cazuri speciale, adevărate minuni, care s-au întâmplat în spitalul lor. Am spus că ospitalitatea lui Marcel a contribuit la salvarea copilului său pentru că dacă Mickael ar fi făcut acest infarct în somn nu ar fi supraviețuit, însă pentru că ei au avut invitați nu l-au mai culcat devreme pe băiețel.

Un alt miracol a fost că normal, după o astfel de traumă, Mickael trebuia să rămână cu sechele pe viață, dar tot acest incident nu a avut niciun efect negativ asupra lui, azi e perfect sănătos și plin de viață. Aseară a stat cu noi adulții la noapte de rugăciune până la 2 dimineața. Tata face și azi minuni și-i pune în uimire pe cei mai buni medici.

Glorie Lui!

În imagine puteți vedea o oiță care timp de 6 ani a rătăcit. Fără păstorul ei a devenit aproape un ghem de blană, iar dacă ar mai fi trecut un an, curând nu ar mai fi putut mânca, ar fi murit ori de foame ori ar fi fost o pradă foarte ușoară pentru orice fel de prădător. Greutatea blănii ei i-ar fi distrus picioarele.

Oaia ne transmite multe lucruri. Unul ar fi că ea a fost creată, concepută, ca să depindă non stop de îngrijirea omului, deci relația om – oaie, a existat încă de la început. Dar tot oaia ne spune că așa cum ea are nevoie de un îngrijitor, la fel și noi avem. Iată două ființe dependente 100% de cineva.

Noi suntem ca oița din imagine, nu ne putem “tunde singuri” de grijile care cresc peste noi, nu ne putem elibera singuri, de aceea adesea, fiind plini de poveri, cedăm, ne cedează mintea și adesea trupul de la atâta stres și alergat departe de casă, departe de Creator.

Trebuie să realizăm că nici dacă am fi “tunși”/eliberați periodic de poverile sufletești, ca apoi să ne întoarcem, iar în “sălbătici”, nu am face față, pentru că omul, precum oaia, nu are abilitățile necesare de a se feri singur de rău și de forțele care-l propagă.

Uitați-vă în jurul vostru și veți vedea câți oameni au fugit de Creator precum o oaie care a fugit de păstor, oameni care sunt la cheremul demonilor, sfâșiați din toate părțile de zeci de vicii, gânduri, stări, chemări spre rău, cu care nu mai pot lupta și care fac parte din ființa lor pervertită deja.

Alege ce vei faci cu viața ta, pentru că nu ai fost creat să fii de capul tau. “Lupul cel mare” te minte că poți fi “liber” pentru ca să cazi în colții lui. Suntem ușor de prostit ca ființe, naivi mai suntem, însă cine e înțelept realizează că lumea poate avea doi stăpâni, pe Dumnezeu sau pe Satana. Faza e că la sfârșit doar unul mai rămâne. Celălalt e aruncat la un loc cu urmașii lui, iar locul acela nu e de dorit.

Doamne ajută!