Skip to main content

Când Dumnezeu te însemnează cu roșu

Am citit un lucru foarte interesant despre vița de vie, anume că atunci când e culeasă, unii vieri au cu ei și niște vopsea roșie. Aceștia culeg ciorchinii de pe mlădițele roditoare, dar pe cele neroditoare le însemnează cu acea vopsea roșie, ca atunci când vița nu mai are nici struguri și nici frunze să știe care trebuie tăiată.

Hristos ne zice că Dumnezeu face cu oamenii cam la fel. Cine nu rămâne în El nu aduce roadă (dragoste, bunătate, înfrânare, bucurie, dărnicie, etc.), astfel că după un sezon neroditor El îndepărtează pe cei ce se dau drept parte din viță dar nu sunt.

Unii se pot juca de-a creștinismul, dar Dumnezeu nu se joacă de-a vierul. Blestemul nerodirii, risipirii resurselor lui Dumnezeu, e un păcat la fel de mare ca toate celelalte. Dacă Dumnezeu ți-a dăruit ceva și tu nu folosești acel ceva spre slava Lui, va veni vremea să ți se spună: “În veci să nu mai dea rod din tine.” Acesta este motivul pentru care vedem așa de mulți oameni prin Biserici și așa de puțină eficiență, creștini mulți, dar roadă puțină.

Creștinii neroditori sunt ca și mlădițele tăiate, încing atmosfera, dar nu fac rod. Să ne ajute Tata să rămânem în Hristos! Cum? Ni se spune clar că al Domnului cuvânt ne curățește, nu ne curățește de tot din viță, ci doar astfel încât roada să nu fie pătată, ci gustoasă pentru oameni și Cer.

Tu cum ai de gând să rodești azi? Ai un plan, pe cine vrei să ajuți? Pe cine vei face să-i mulțumească lui Dumnezeu că exiști și că vede dragostea Lui în tine?

Grăbește-te că poate este niște vopsea roșie pe tine și trebuie să o scuturi!

Despre atei

Ateul este ca și copilul care primește bani de la Zâna Măseluță și cadouțe de la Moș Crăciun și bazându-se pe aceștia renunță la părinți.

Ateul este ca acel copil obraznic care-și ceartă părinții pentru că i-au dat bani de buzunar cu care el și-a luat țigări, alcool și droguri, motiv pentru care s-a îmbolnăvit. În lume peste 80% din cancerul existent este produs de om prin alimentație, vicii etc. Mamele care fumează și beau când sunt însărcinate și apoi îl trag pe Dumnezeu la răspundere pentru bolile copiilor sunt cele mai ipocrite imagini.

Ateul respiră aerul lui Dumnezeu, merge pe pământul lui Dumnezeu, bea apa lui Dumnezeu, mănâncă ce Dumnezeu face să crească și în loc de “mulțumesc” spune: “toate sunt o întâmplare”. E ca și cum ai crede că la un restaurant mâncarea a crescut singură în farfurie doar pentru că nu vezi bucătarul.

Ateul este atât de ignorant încât crede că totul a apărut la întâmplare și că legile naturii, care fac lumea asta să funcționeze ca un ceas elvețian, au apărut după o explozie, când în casa lui nici măcar ciorapii nu se spală singuri, iar noi avem în noi rinichii și ficatul care-ți “spală” organismul, inima care pompează sânge, plămânii care respira si multe altele care funcționează fără să le programezi, pentru că El le-a programat să o facă pe gratis.

În casa ta cineva trebuie să ducă gunoiul, cineva calcă hainele, cineva gătește, cineva dă cu aspiratorul, cineva plătește facturile, iar apoi zici că globul acesta funcționează la întâmplate. Nu, El este Stăpânul care poruncește apei să se evapore, norilor să plouă, mării să stea unde-i e locul, pământului să nu se clatine, vulcanilor să nu erupă, semințelor să germineze, etc.

Așadar, ateul are un singur motiv să spună că nu există Dumnezeu, iar acel motiv este foamea lui de a trăi fără regulile moralei, fără regulile respectului de sine și a celorlalți, ateul vrea să trăiască într-o lume perfectă, care ascultă de legile lui Dumnezeu, pe când el să fie fără lege, ca un copil rebel care vrea casă, masă și bani de buzunar, dar fără nicio responsabilitate și fără să facă cinste părinților. Iar mai presus de orice caută să evite judecata și consecințele faptelor sale, ceea ce nu se poate.

Este o iluzie că fără Dumnezeu poți face bine, de aceea David spune că cei care zic că nu există Dumnezeu innebunesc după felul lumii acesteia și fac doar rău. Stricăciunea începe o dată cu negarea lui Dumnezeu.

Nu fi ateu, fii din Dumnezeu!

Povestea uimitoare a unui desen

În scurta noastră vacanță în Elveția, gazdă ne-a fost Raluca. Cum am intrat în casa ei am văzut un desen cu două mâini. Raluca ne-a spus că l-a primit de la o domnișoară pe care a ajutat-o cât timp a fost directoarea adjunctă a unei școli private, care avea și internat.

Domnișoară care a desenat mâinile a venit la vârsta de cincisprezece ani în internat și nu a fost greu să se observe faptul că pe mâini avea niște tăieturi. Din cauza problemelor din familie a devenit rebelă și a căutat de multe ori să se sinucidă tăindu-și venele. Iar ca să uite de durerea din inimă își făcea tăieturi pe brațe. Directorii școlii au vrut să o exmatriculeze, însă Raluca a garantat pentru schimbarea ei.

Astfel s-a legat o prietenie. Raluca i-a promis acestei fete că o va ajuta dacă și ea se lasă ajutată. Astfel că în fiecare zi o lua în apartamentul ei din internat, îi făcea ceai și clătite și-i asculta necazurile. În fiecare zi această domnișoară când intra în biroul sau apartamentul Ralucăi trebuia să-și arate brațele, iar Raluca îi lua mâinile în mâinile ei și le verifica pentru a se asigura că nu s-a mai tăiat.

După multe rugăciuni, după sute de ore petrecute împreună, după lupte duse cu părinții fetei care îi pricinuiau multă suferință, după cinci ani de perseverență, a venit și vremea culegerii roadelor. Tânăra dintr-o depresivă fără scăpare, cum o vedeau mulți, a devenit o artistă, ea luând BAC-ul elvețian și reușind să se înscrie la Univeristatea de Arte din Lausanne.

Ca semn de mulțumire, această tânără i-a dăruit Ralucăi un desen în care a fost imortalizat unul dintre multele momente în care mâna ei era cu grijă și cu dragoste verificată de cea care i-a fost înger protector în cel mai greu moment al vieții. Azi această tânără ajută alți tineri depresivi să iasă din stările lor. În Elveția rata sinuciderii printre tineri fiind foarte mare.

Iată cum un om al lui Dumnezeu poate salva o viață și o poate transforma pentru totdeauna. Mă gândeam oare noi câte mâini am ținut în ale noastre? Așteptăm milioane de euro ca să putem face bine, dar Raluca ne-a demonstrat că uneori ne trebuie decât niște ceai, niște clătite și multă dragoste pentru a schimba o viață. Această domnișoară spunea mereu că nu crede în Dumnezeu, dar în Raluca l-a văzut clar și limpede, iar acum nu mai poate spune că El nu există.

Doamne ajută!