Skip to main content

Dumnezeu nu-I ambulanță

Mulți oameni îl consideră pe Dumnezeu un fel de ambulanță. Dumnezeu este cel la care strigi în cele mai stringente nevoi, dar pe care apoi nu vrei să-L mai auzi. La fel cum noi procedăm cu ambulanța, când avem probleme, sunăm după ea și numărăm secundele, dacă vine în cinci minute ne plângem că am așteptat o oră și că este strigător la cer.

Dar după ce problema trece cum mai e ambulața pentru noi? Un stres, nu? Când o vedem în trafic și când îi auzim sirenele așa de tare ne strează și bombănim că iar ne încurcă și că iar ne ține pe loc, iar trebuie să tragem pe dreapta sau chiar fugim de ea și băgăm viteză ca să nu ne prindă din urmă.

Fix la fel e Dumnezeu pentru unii, atât de important în probleme, dar un stres când acestea trec, sirenele lui Dumnezeu sunt prea gălăgioase (creștinii aceștia guralivi de o țin mereu doar cu pocăința), girofarurile Lui prea ți le bagă in ochi (versete din Biblie de le mai vezi pe Facebook).

Și nu exagerez când fac aceste afirmații pentru că numai eu știu pentru câți bolnavi de cancer și de alte boli am strigat spre Dumnezeu, dar când oamenii s-au văzut vindecați s-au evaporat, Biserica a devint un stres, iar robul Domnului o goarnă stresantă pentru ei.

Așadar, dragilor, nu încercați să-L umiliți pe Dumnezeu astfel pentru că nu vă va merge, poate vine o dată și vă scapă, dar dacă mai apoi fugiți de El, când veți suna va fi linia ocupată cu alții care “au prioritate”.

Frăția păcatului

Zilele acestea sora mai mică numită curvie, împreună cu sora mai mare preacurvie, cu verișorii numiți pornografie și cu toate rudele lor venite din străinăte, printre care mătușa videochat și cu mătușa prostituție, au dat o mână de ajutor fratelui lor mai ponegrit pe nume homosexualitate și surorii “discriminate” pe nume lesbianism.

Toată această mare familie în numele “iubirii” a îndemnat populația să stea acasă și să nu voteze căsătoria aceea demodată, în fond să nu se voteze nimic, pentru că cine mai are nevoie de familie, cu toții vor să fie ca mama lor concubinaj care își ucide pruncii numiți avort 1, avort 2, etc… Cine vrea copii, că ei te încurcă și te fac să fii om de casă cu familie acasă? Apoi copiii cui rămân când schimbi partenerul și cine plătește pensie alimentară?

Apostolul Pavel pomenește curvia lângă sodomie în prima sa Epistolă către Timotei și ne spune că acestea sunt împotriva învățăturii sănătoase și că nu sunt potrivite Evanghelia, neaducând slava lui Dumnezeu în om (1 Timotei 1:8-11). Așadar am văzut cu toții cum această frăție dintre toate formele de curvie și toate formele de anomalii sexuale și-au dat mâna ca să saboteze, boicoteze, un referendum pentru normalitate.

Iată de ce consider că România are o problemă morală gravă, care trebuie recunoscută și cine vrea, poate găsi și vindecare.

Doamne ajută!

De ce este important să te confesezi

Primesc mailuri greu de citit și nu pentru că oamenii nu scriu coerent, ci pentru că viețile descrise acolo sunt dintre cele mai încâlcite. Mărturisiri care întrec cele mai complexe drame găsite în romane sau telenovele. Da, viața bate filmul.

M-am întrebat adesea de ce oamenii caută mereu cui să-i mai spună despre păcatele și eșecurile lor? Oare e bine sau nu? Însăși Biblia prin Apostolul Iacov ne îndeamnă să ne mărturisim/confesăm unii altora păcatele (Iacov 5:16). De ce? Tot Iacov spune ca apoi să ne rugăm unii pentru alții și să fim vindecați de tot ce a atras păcatul asupra noastră. Împreună suntem mai puternici, chiar și în credință unde-s doi puterea crește de aceea avem Biserici.

Mărturisirea păcatelor în primul rând înseamnă că îți mai trăiește cugetul. Când nu mai ai ce mărturisi nu înseamnă neapărat că nu mai ai păcate, ci că te-ai obișnuit cu ele și nu te mai deranjează. Zilnic îmi fac o introspecție, iar soția mea îmi este cel mai bun confident și sfătuitor, un dar de sus.

A-ți mărturisi păcatele este despre a da drumul la plasa aceea care simți că e așa de grea că-ți taie degetele, numai că plasa cu greutăți e în interior și-ți taie inima.

A-ți mărturisi păcatele este despre a mai scoate o săgeată din tine și despre a cere ajutor, vindecare, refacere, odihnă și forțe noi. Dumnezeu îi spune lui David, pentru că în ascuns i-ai furat soția lui Urie, în fața soarelui și a poporului ți se vor fura și ție soțiile și sabia nu se va îndepărta de casa ta. Păcatele ascunse nu aduc niciun câștig, ci doar moarte, ele nu dispar ci cresc.

Reabilitarea începe atunci când ești gata să-i spui Medicului ce te jenează, ce te doare, ce regreți, ce vrei să se schimba la tine. Ai vorbit azi cu Hristos în rugăciune? El este cel mai bun ascultător. Prinde curaj!