Deși această sărbătoare a devenit pentru cei mai mulți o sărbătoare care nu prea mai are legătură cu Creștinismul, deși bieții pensionari fac cozi interminabile ca să se împrumute de la instituții care încă mai fac lucrul acesta pentru ei, deși traficul este foarte foarte aglomerat, deși spitalele lucrează dublu pentru că mulți nu știu să consume cu măsură produsele tradiționale, totuși se întâmplă și lucruri incredibil de frumoase.

În primul rând Crăciunul a rămas aproape singura sărbătoare a românilor în care auzi cântece despre Isus Cristos fără ca nimeni să se rușineze de ele și să se uite ciudat la cei care le cântă. În restul anului dacă românul aude un cântec despre Cristos cântat de un artist consacrat are impresia că nu aude bine și își pune semne de întrebare despre cel ce cântă. Păcat, că deși suntem aproape 100% o țară creștină, ne rușinăm de Cristos atât de ușor și ni se pare ciudat când se cântă despre El.

Am fost chemat la școală să acompaniez cu chitara clasa băiatului meu mai mare, să-i învăț colinde și să mergem apoi la grădința vecină și la alte clase din școală să le colindăm. Nu mai puteam de drag și de bucurie auzind acești îngerași cântând atât de frumos despre Mântuitor, însă mă gândeam cu tristețe că după Crăciun vor începe să cânte iar refrenurile intoxicate ale artiștilor români care își cântă beția, fala și dezamăgirea în dragoste. Le spuneam tinerilor că mă rog ca măcar de Crăciun să se mai cânte în România despre Dumnezeu, se va alege praful de totul când nici măcar colinde nu se vor mai auzi în țara noastră, însă mă rog și am convingerea că nu se ajunge acolo. De aceea voi colinda pe străzile capitalei cum o fac din copilărie în fiecare an de Crăciun, tocmai pentru că nu vreau să răsune numai manele și muzică de orice fel la maxim din apartamentele românilor, ci vreau să se audă și colinde. Așadar colindați cu încredere!
Read More

Citeam cartea lui C.S.Lewis “Anatomia unei dureri”, pe care a scris-o dupa ce a pierdut-o pe cea mai buna prietena cu care se casatorise nu de foarte mult timp. La un moment dat autorul spune: ”Fac plimbari cat de lungi pot, pentru că aș fi un prost să mă duc la culcare fără să fiu obosit.” Realizez că unii au trecut prin dureri atât de mari încât era un mare risc să se ducă la culcare fără să fii fost frânți de oboseală, pentru că o minte neobosită te poate duce înapoi în locul în care ai suferit chiar dacă ești în pat departe de acel loc.

Și Wurmbrand povestea în una din cărțile sale că trupul și sufletul pot fi despărțite. Trupul poate fi în pat la căldurică timp în care sufletul este acolo în locul în care a fost sfâșiat. Mintea poate rămâne în locul și printre oamneii care te-au torturat.

Nicolae Steinhardt spune următoarele: ”Toate le putem afla, toate le putem cunoaște, toate le putem învăța. Numai suferința nu. Credem că știm ce e suferința, că nu mai putem avea surprize, că am mers până la capăt. Da de unde! Suferința e veșnic nouă, proteică la infinit, orișicând proaspătă. ” Tot Steinhardt spunea că într-o situație critică pe care a întâlnit-o în libertate, imediat după anii de detenție, că a rămas complet calm și rece în fața problemei pentru că tocmai ieșise din școala suferinței, din închisoare și era antrenat. Iată că suferința ne antrenează pentru orice și ne apropie de Cer – locul fără lacrimi.
Read More

Bucureștiul este orașul în care m-am născut și în care știu că Dumnezeu m-a așezat cu un scop. Un mare om zicea că aventură nu înseamnă neapărat să te duci în alte locuri pentru a câștiga mai multe resurse cu care să faci lucruri extraordinare, ci aventură înseamna să rămâi în locul în care te afli și să faci lucruri extraordinare cu resursele care ți s-au oferit. Bucurșetiul nu se poate compara cu multe capitale ale lumii din punct de vedere financiar, însă ca număr de locuitori tot crește și crește, iar viața spirituală a acestui oraș trebuie menținută sănătoasă de o mână de oamnei care se implică. De sănătatea spirituală a capitalei depinde și starea financiară a acestui oraș și a întregii țări.

Căutând informații despre Galileea pentru o carte la care lucrez am rămas surpins să aflu că în Galileea erau aproximativ 200 de localități, cetăți cum le numește Biblia, care însumau circa 3 milioane de locuitori. Bucureștiul este un oraș extrem de mare și are tot cam 3 milioane de locuitori. Deși sunt 30 de ani de când locuiesc aici încă mai găsesc străzi pe care nu am fost niciodată și încă mă mai pot rătăci prin cartiere pe unde nu am umblat. Deci este un ogor foarte mare pe care Cristos cu siguranță că nu l-ar fi ocolit și pentru care ne-ar fi îndemnat să rugăm pe Domnul secerișului să scoată alți lucrători pe lângă noi și nu să ne supărăm că apar alții. Numărul mare de locuitori ar fi prima asemănare.

O a doua asemnănare ar fi că numele de Galileea vinde de la ”galil” care înseamnă ”cerc”, iar numele ar însemna de fapt ”încercuit” sau ”împrejmuit” pentru că Galileea era o zonă înconjurată de neamuri, care nu doar că i-au influențat viața spirituală, ci au modificat până și limba, galileenii aveau propriul dialect, era foarte ușor să diferențiezi un galilean față de un alt evreu. La fel și Bucureștiul este un oraș înconjurat de păgânism, asediat chiar de acesta. Diavolul și-a cantonat armatele în jurul acestui oraș și îl ține captiv de zeci chiar sute de ani.

Nu pot să uit experiența trăită la vârsta de 19 ani când am făcut parte dintr-o echipă de misiune care a organizat 8 tabere consecutive la Zizin în județul Brașov, tabere dedicate copiilor care nu-și puteau permite o tabără sau copiilor de la orfelinat. Cu echipa de misiune aveam zilnic trei întâlniri în care ne rugam și citeam din Biblie. Începeam ziua rugându-ne împreună și lăudând pe Dumnezeu și o încheiam astfel.

Când s-au terminat aceste 8 săptămâni și am plecat spre casă, imediat cum am văzut semnul mare pe care scria București am simțit o presiune imensă asupra mea, mă durea capul și parcă nu aveam aer, am simțit o stare de neliniște și nu am înțeles imediat de ce toate aceste simptome, însă apoi am realizat că aici există o presiune spirituală mult mai mare. Pavel ne învață că duhurile răutăți și căpeteniile acestora se cantonează în văzduh. Daniel ne spune că există îngeri ai întunericului care își iau în stăpânire anumite teritorii și luptă cu îngerii luminii pentru ele. Și creștinii luptă prin rugăciune și sfințenie cu aceste căpetenii și chiar le pot alunga cu credința și cu viața de sfințenie pe care o propagă. Diavolul a câștigat multe țări din Europ și ne dăm seama de asta prin faptul că în ele nu mai există pic de împotrivire nici față de cele mai josnice păcate.
Read More