Societatea în care trăim cu invențiile ei tehnologice ne influențează modul de gândire și de trai așa cum Televiziunea a influențat societăți întregi. Mai nou apare o nouă ”cultură” sau influență, raportarea la Like-ul de pe Facebook. Majoritatea celor de pe Faceook postează tot ce postează sub imperiul Like-ului, sau ies la vânătoare de Like-uri. Nu este greșit să-ți dorești să fii apreciat. Foamea după iubire, după apreciere, este cea mai mare foame a sufletului și e normal ”să vânezi” atenția celor din jur. Ne naștem cerând atenție, uneori chiar exclusivă așa cum un bebeluș o vrea pe mama lui doar pentru el și e gelos pe ceilalți frați și chiar pe tatăl lui.

Dar să faci totul doar cu gândul la a aduna Like-uri, mai ales când ești slujitorul lui Dumnezeu nu e tocmai bine. Majoritatea preoților, pastorilor, slujitorilor lui Dumnezeu fie că sunt cântăreți, misionari sau evangheliști au conturi pe Facebook. Ce înseamnă o postare bună? Una care are 2 mii de like-uri și 100 de share-uri sau una care a atins cât mai multe inimi, chiar dacă are câteva like-uri? A predica în goana după like-uri nu e tocmai voia lui Dumnezeu.

Repet, nu-i greșit să aduni 1000 de like-uri și să te ”bucuri” de ele, dar atunci când îți e ”frică” să postezi ceva ce ai pe suflet, și știi că poate trezi pe cineva din somnul spiritual, și nu o faci doar pentru că nu adună like-uri, atunci nu e bine. Problema este că influența Like-ului se vede și în viața reală nu doar în cea virtuală. Read More

Am auzit și am citit destul de des expresia folosită de Cristos prin care le răspunde Fariselor și preoților care îi cereu lui Cristos să-i oprească, chiar să-i certe, pe cei care Îl lăudau și Îl numeau Împărat. Iată ce le-a zis: ”Vă spun vouă că dacă vor tăcea ei, pietrele vor vorbi” (Luca 19:40).

Ce pietre vor vorbi și cum vor vorbi acestea? În capitolul 21 din Luca ni se spun următoarele: „Pe când vorbeau unii despre Templu, că este împodobit cu pietre frumoase și daruri Isus a zis: Vor veni zile când nu va rămâne aici piatră pe piatră care să nu fie dărâmate” (v.5). Înțelegeți acum ce pietre urmau să vorbească?

Cristos le spune că în momentul în care nu va mai avea cine să mijlocească pentru Israel, în momentul în care cei care cheamă Numele Domnului și protecția Lui nu vor mai fi printre ei, atunci pietrele acestei cetăți și pietrele superbe ale Templului nu vor mai sta una peste alta, ci vor fi culcate la pământ și acoperite cu funingine. În momentul în care cei care laudă pe Domnul vor fi fugăriți atunci cetatea va rămâne fără protecție înaintea dușmanilor și așa a și fost. Ca în cazul Sodomei și Gomorei, Dumnezeu nu a mai avut pentru cine să salveze această cetate pentru că Cristos îi avertizase pe puținii ucenicii ai Săi care mai rămăsese acolo să fugă când vor auzi vești de distrugere ale Ierusalimului, iar aceștia așa au făcut.

Ca să înțelegem dimensiunea distrugerilor care au avut loc peste aproape 40 de ani de la predicțiile lui Cristos aș vrea să privim un pic în istorie. Read More

”Cea mai grea boală de astăzi nu este lepra sau tuberculoza ci sentimentul că ești nedorit.”
Maica Tereza

Am început să o admir pe Maica Tereza imediat cum am început să citesc biografii despre ea cât și citate celebre pe care le-a lăsat în urmă. Ceea ce am admirat enorm au fost cel puțin două lucruri. Faptul că o tânără de 18 ani care s-a născută într-un sat modest din Iugoslavia și apoi a copilărit în Macedonia, la Skopje, a crezut în chemarea ei de a-i ajuta pe cei săraci și că a renunțat la confortul și banii oferiți pe parcurs, rămânînd toată viața un misionar al străzilor (asta îmi spune că nu contează de unde pleci, contează cu Cine pleci). A plecat de tânără în Irlanda, lăsând orice planuri personale de viitor, pentru a investi în ea pentru alții cu ajutorul Ordinului Călugăresc pe nume Surorile din Loretto, iar apoi a ales Calcutta ca loc al exprimării dragostei ei de mamă pentru mii de suflete.

Acolo nu a rămas între zidurile sigure ale mănăstirii, ci a ieșit în stradă unde a întâlnit o tânără însărcinată foarte bolnavă care și-a dat duhul în mâinile ei. Astfel s-a aprins în ea dorința de-ai ajuta pe orfani și pe cei care mor fără să aibă pe nimeni. Așa s-a „născut” Căminul pentru muribunzi în 1952. A urmat apoi înființarea a sute de orfelinate, spitale, școli și locuri de îngrijire a leproșilor și a bolnavilor de tot felul. A călătorit în toată lumea pentru a strânge fonduri și pentru a-i îndemna pe oameni să-și deschidă inimile spre cei sărmani. Ea a spus celebra maximă că nu dăruim cu adevărat până nu ne doare când o facem. Read More