De va fi curând sfârșitul lumii nu-mi cumpăr casă-n Apuseni să fug de “antichrișți”, ci-mi “cumpăr” untdemlemnul rugăciunii prin prețul libertății oferite de Hristos azi. Nu-mi pierd timpul cu bătutul de scânduri în cabane din munți, ci-mi investesc fiecare minut în vegherea în rugăciune, cum a făcut Hristos înainte să vină “stăpânul veacului” să-l suie pe Cruce. Pe mine nu au unde să mă suie decât la Dumnezeu, pentru că a muri este un câștig, iar a trăi este Hristos (Filipeni 1:21).
De va fi sfârșitul lumii nu mă ascund de nimic, pentru că Cel care L-a scos pe Noe dintre valurile mâniei Lui, pe Lot din focul si pucioasa judecății, pe Daniel din groapa cu lei, mă poate scoate și pe mine ca pe Ilie într-un car de foc. Are Cerul materie primă pentru care de foc pentru fiecare iubitor de Hristos. Când vor veni urgiile pe pământ, are Hristos trâmbițe să ne anunțe pe fiecare că ne-a sosit ceasul să zburăm, cum ne anunță Apostolul Pavel (1 Tes. 4:16-17). Dar până atunci privesc în Scripturi pentru a aduna lumină și nu în gurile lor pline de minciuni, guri ale morții și groazei.
De voi prinde sfârșitul lumii, voi fi onorat, pentru că înseamnă că Dumnezeu a făcut capabilă generația mea de a primi focul Duhului Sfânt pentru lupta finală dintre Biserică și Fiara cea veche, Șarpele care înșeală neamurile cu păcate scârboase. De voi prinde sfârșitul lumii voi fi onorat să trec direct din viața aceasta în slavă, fără a mai zăbovi vreo clipă într-o groapă de mormânt așteptând Judecata, ci voi fi dus direct înaintea Tronului Său de har unde aștept cuvintele: “Vino rob bun și credincios, căci ai păzit cuvântul răbdării mele!”
Tu ce faci dacă prinzi sfârșitul lumii? Unde te duci?
Cu prețuire pentru sfinți,
Toni Berbece