Vai de țara aceasta în fruntea căreia sunt prea mulți alcoliști, faceți planuri de “salvare” a națiunii în aburi de alcool, cu mințile mahmure, cu zeamă de varză în halbele din care ați băut fără frâu, voi stați la mesele voastre de petrecere și vă împărțiți țara aceasta între voi. Vă împărțiți moșii, palate, fabrici și uzine, păduri și lacuri cum făceau boierii, care l-au vândut pe Brâncoveanu, iar în fața noastră pozați ca salvatori ai economiei. Voi nu știți prețul pâinii, când prea mulți din poporul acesta mănâncă în mare parte pâine cu margarină. Voi nu știți cât e o pensie a unui muncitor, care si-a zdrobit degetele prin uzine, dar vă dați pensii speciale de merit pentru că în mare parte 4 ani ați mâncat ciorbe la 3 lei prin Parlament. Cum să știți cât e o pâine și cât e motorina când totul vă este decontat de stat…
Vai de țara aceasta condusă în mare parte de “curvari”, mulți dintre voi aveți neveste mai tinere cu 20-30 de ani, aveți amante fără număr, iar multe dintre ele ajung în politică să creadă că bugetul de stat e bugetul “iubitului” din care-si pot lua genți de 15.000 €. Ați umplut instituțiile țări cu “femeile” voastre, pe care le recompensați pentru “servicii” cu funcții plătite din banii noștri. Mulți dintre voi aveți mintea plină de “curvii” de aceea nu vedeți pericolul, care ne paște națiune, pericolul de a ne da copiii pe mâna “desfrânaților” ce vor ucenici.
Când noi romanii ne vom ruga și-L vom căuta pe Dumnezeu vom înțelege că salvarea acestei națiuni nu va veni prin alcoolism, curvii, minciuni și promisiuni deșarte, nici prin cei ce strigă “fără penali”, dar care ne umple țara cu “spurcăciuni”. Doar Dumnezeu ne mai poate scăpa de “ciumă”, iar ciuma nu-i un partid, ci este păcatul omului străin de Dumnezeu, care se dă drept dumnezeu, când de fapt e un vierme stricăcios. Strig și eu ca Apostolul Petru: “Pocăiţi-vă dar și întoarceţi-vă la Dumnezeu, pentru ca să vi se șteargă păcatele, ca să vină de la Domnul vremurile de înviorare” (Fapte 3:19). Doamne ajută!
Cu prețuire,
Toni Berbece