Doamna Elena Lasconi este supusă unui atac inimaginabil în România, o țară în care acum doar câțiva ani în urma nu exista niciun risc să afirmi că familia este formată din bărbat si femeie. Ar fi fost considerat total deplasat dacă cineva venea si ne avertiza că acest adevăr, atât de evident, va deveni greu de rostit în România lui 2023 pentru unii. Să fii făcută “homofobă” de propria fiică, să fii scoasă de pe lista europarlamentarilor, să fii lăsată “la vatră”, acolo la Câmpulung, unde să-și facă “treaba” în continuare, dar fără acces în politica “mare”, să ți se spună că n-ai voie să îți exprimi convingerile pe linia tradițională, dar că ai voie să fii “radical” pe cealaltă parte a liberalismului “i/moral”, aceasta este o mare problemă de ipocrizie.
Chiar ieri îi luam interviu unui domn, care a suferit mult în comunism pentru că nu s-a aliniat cu linia partidului si nu a acceptat viziunea de a face rău societății si aproapelui si mă gândeam că vremurile acelea revin ușurel sau chiar mai repede decât ne imaginăm. Iar azi văd la știri “execuție” pe linie de partid, “execuție” pe linie de familie, “execuție” din partea colegilor, doar pentru un adevăr atât de evident, cum că familia este una singură, cea creată de Dumnezeu.
Mă rog lui Dumnezeu din toată inima ca acești oameni, care sunt deranjați de aceste adevăruri nu doar creștinești, ci universale, să nu prindă coajă în politica romană nici cât face laptele după ce-l fierbi. Mă rog lui Dumnezeu ca România să rămână un bastion al credinței creștine, indiferent de eticheta religioasă, căci vreau ca aici, pe aceste meleaguri numite sfinte de atâtea ori, să nu îți fie rușine să zici că ești crestin, să nu-ți fie teama să susții familia si să nu te îndepărteze nimeni din funcție pentru că votezi conform cu a ta conștiință, credință si iubire. Voi fi vehement contra acestor abuzuri inimaginabile, în care poți fi destrăbălat până în Iad, dar nu poți fi sfânt până în Cer la Dumnezeu. Dragi romani, sper că ați înțeles ce aveți de făcut la următoarele alegeri, căci si votul e un act responsabil care va duce la decizii morale si identitare pentru națiunea noastră sau vice versa. Doamne ajuta!
Cu prețuire,
Toni Berbece