La slujba de la Paris a venit o familie cu o fetiță care avea coșmaruri aproape noapte de noapte, după rugăciunea făcută special, după ce am cerut protectia lui Hristos peste mintea ei, părinții ne-au mărturisit ca la ieșirea din Biserica aceasta a avut stări de greață si a căscat de câteva ori. Am auzit de la zeci de preoți/pastori de astfel de cazuri si am văzut cum sute de persoane au experimentat acest lucru la slujbele unde Duhul Sfânt lucrează cu putere. Adesea eliberările se manifesta prin astfel de stări, pe lângă evidentele strigăte, spasme sau leșin. Dumitru Stăniloaie, unul dintre cei mai mari teologi ortodocși, vorbește despre “pocăința prin scârbă”. Căci după ce vine eliberarea prin Hristos (eliberare uneori prin greață), primești o silă de tot ce este păcat.
Biblia ne vorbește că una dintre lucrările principale ale lui Hristos si ale ucenicilor era tocmai eliberarea oamenilor de vicii, patimi, boli si demoni, iar după înălțarea lui Hristos ucenicii (chiar si cei făcuți de primii ucenici) au continuat si se continuă până in ziua de azi această slujba de eliberare a oamenilor de duhuri, despre care tot Hristos ne-a spus in Matei 12:43-45 ca acestea sunt dependenți de a locui in oameni.
Iată ce făceau Hristos si ucenicii si ce trebuie sa facem si noi: “Isus i-a chemat pe cei doisprezece, le-a dat putere şi autoritate asupra tuturor demonilor şi să vindece bolile (Luca 9:1)”; Mai este scris: “cum Dumnezeu a uns cu Duhul Sfânt şi cu putere pe Isus din Nazaret, care umbla din loc în loc, făcea bine şi vindeca pe toţi cei ce erau apăsaţi de diavolul, căci Dumnezeu era cu El (Fapte 10:38)”; “Noroadele luau aminte cu un gând la cele spuse de Filip, când au auzit şi au văzut semnele pe care le făcea. Căci din mulţi îndrăciţi ieşeau duhuri necurate şi scoteau mari ţipete; mulţi slăbănogi şi şchiopi erau tămăduiţi (Fapte 8:6-7).”
Toate acestea sunt in Biblie, iar noi trebuie sa țintim spre acest standard al puterii Duhului Sfânt, de aceea in Numele lui Isus va rog nu mai țineți partea anti creștinilor, hulitorilor si batjocoritorilor lui Hristos.
Cu prețuire,
Toni Berbece