Skip to main content

Te-am purtat și vreau să te mai port…

M-a purtat Dumnezeu miraculos prin viață când eram copil. Îmi aduc aminte că nu aveam pantaloni să merg la școală, mi se rupsese și îmi era rușine să mai merg cu ei roși și rupți, ai mei erau și ei la ananghie, dar când tatăl pământesc nu știa cum să mă ajute, mereu Tatăl Ceresc era acolo. M-am rugat seara pentru blugi, iar a doua zi un prieten de familie a venit la mama și i-a dat o sumă de bani pentru că așa a visat că trebuie să facă, erau banii pentru pantalonii mei.

M-a purtat Dumnezeu miraculos prin facultate. Când n-aveam bani de rată la facultate, când eram pe punctul de a îngheța anul școlar, m-am rugat iar după o slujbă a venit un domn la mine și mi-a dat fix cât rata de la facultate si mi-a zis: “Sunt banii pentru școală!” Zici că mă auzise cum mă rugam în Biserică, deși o făcusem în gând. Însă Tatăl meu de sus mă auzea mereu, iar ale Lui sunt toate mințile oamenilor.

M-a purtat Dumnezeu miraculos ca tată pentru copiii mei și mă mai poartă. Când soția mi-a spus că nu mai avem lapte pentru copii, amândoi fiind studenți, am îngenunchiat si i-am cerut Domnului o soluție. Fix când am zis “Amin” a sunat telefonul. O doamnă mi-a cerut să-i demontez cu un flex un balcon de fier, m-am dus, însă pânza de flex s-a spart, iar așchiile mi-au sărit în față. Am crezut că sunt desfigurat, dar nu aveam nimic, nicio zgârietură. Ochii vedeau perfect deși erau plini de așchii si pilitură de fier. La sfârșitul zilei de muncă am primit banii pentru laptele pe o lună.

Crește prețul la curent? Cresc facturile? Crește prețul pâinii? Pensia e mică? Salariul e mic? Nu uita că ai un Dumnezeu care ți-a promis: “…până la bătrâneţea voastră Eu voi fi Același, până la cărunteţele voastre vă voi sprijini. V-am purtat și tot vreau să vă mai port, să vă sprijin și să vă mântuiesc.” – Isaia 47:4

Cu prețuire,
Toni Berbece