Skip to main content

Un Goliat prea mic pentru un David așa de mare…

Problema si a lui Eliab si a lui Saul si a lui Goliat cu privire la David a fost aceea că nu L-a putut vedea pe Dumnezeu dintr-un puști. Ei au crezut că David vrea să lupte cu forțele proprii, însă David știa că de mult nu mai este doar un trup cu aptitudini de tânăr, ci un tânăr cu aptitudinile lui Dumnezeu.

Dezavantajul bolii este că nu-ți poate vedea credința, dezavantajul Diavolului este că nu-ți poate vedea autoritatea, dezavantajul ispitei este că nu-ți poate vedea statornicia în Hristos. Toate acestea nu vor ști de ce vor fi lovite când te vei ridica în Numele Lui. Nu te speria, lumea nu vede ce e în tine, dat tu știi că este Dumnezeu pe tron intr-un Templu dedicat Lui.

Goliat avea 3 metri, o armură de 57 de kg, coada suliței era groasă cât un braț de om, iar vârful de fier avea 7 kg, scutul era mai înalt decât David, iar sabia abia putea fi apucată cu ambele mâini, dar David nu s-a uitat la problemă, ci la Cel care poate rezolva orice problemă. Adesea ne facem mici pentru că ne uităm la boală, la faliment, la depresie și la amenințări, dar dacă ne-am uita la Hristos am fi adunători de pietre cu care să spargem capete de demoni și nu adunători de lacrimi. Am lua pietre din râu si nu i-am mai crește debitul cu lacrimile noastre. Orice Goliat s-ar ridica împotriva ta, nu uita că ești mult mai puternic decât el, nu uita că vei ajunge să te lauzi în Numele Domnului cu o noua biruință.

Cu prețuire,
Toni Berbece