Unii ar da orice să aibă pe cine să îmbrățișezi, alții întorc spatele partenerului, dorm separat, unul pe canapea, iar altul în pat, nu mai știu a se lua în brațe și se evită chiar și când ies la baie.
Unii ar da orice să aibă cu cine să vorbească, să mai schimbe măcar două vorbe cu persoana răpită prea devreme de moarte, alții stau ca muții sub același acoperiș, dacă au ceva urgent de vorbit își folosesc copiii pe post de mesageri sau ca să se jignească și rănească reciproc.
Unii ar da orice să aibă cui să dea o floare, să aibă cui să-i cumpere un parfum, ceva ca gest al iubirii, alții au cui oferi, dar se fac că plouă în fiecare zi, ignorând necesitățile persoanei dragi.
Unii ar da orice să aibă șansa să iasă la o plimbare cu o persoană dragă, alții stau paralizați cu telefoanele și cu telecomenzile în mâini, ignorând nevoia de a vorbi cu partenerul pentru a consolida relația.
Unii ar da orice să mângâie pe cineva iubit, alții dau cu pumnul în chipul partenerului ca în sacul de box, unii își vând averile pentru a trata partenerii bolnavi, alții și-i bagă în spital de la atâta stres și bătaie.
Unii ar da orice să aibă un partener pasionat de Hristos, pasionat de Scriptură de rugăciune, de curăție și de fapte bune, alții își iau parteneri stricați, puși pe rele, certăreți, ușuratici, mincinoși, mânioși, leneși și lacomi crezând că le va fi bine și că aceștia sunt “interesanți” și “amuzanți”. Unii îi consideră plicticoși pe cei credincioși și distractivi pe cei plini de patimi stricate, neștiind ce presupune o căsnicie cu un astfel de om.
Iar când divorțul bate la ușă, acestia din urmă se victimizează, nu știu cum s-a ajuns până acolo, caută consiliere, dau bani pe ședințe de terapie, consumă timpul preoților/pastorilor prea târziu, când tot ce aveau de făcut era să fie atenți unii cu alții și să nu se gândească doar la ei și la confortul propriu. Iubirea (manifestată prin cuvinte frumoase, dărnicie, timp de calitate) este tratament, indiferența este boală.
Cu prețuire,
Toni Berbece