Când aud un om care a lăsat însărcinate câteva femei, pe care le-a vrut doar pentru plăceri și le-a șantajat/amenințat mai apoi ca să avorteze, producând traume majore, mă crucesc. Când aud un bărbat/femei de genul, care își înșeală nevasta/soțul cu cine apucă, că vrea să moară în credința în care s-a născut înțeleg că acea credință nu se numește de fapt nici măcar ortodoxism sau orice altceva, ci înțeleg că a lui/ei credință este în pofta lui/ei stricată, iar credința aceasta îi minte pe oameni că orice ar face, oricât de ticăloși ar fi, tot în Rai ajung. Cu niște aghiazmă băută sau stropita din când în când și cu un pupat de sfinți nu se intră în Cer, ci doar când devii tu un sfânt prin Jertfa lui Hristos ai acces.
Când aud o persoană, care n-a citit în viața ei Biblia, care a intrat în Biserică doar la un botez, nuntă sau înmormântare și atunci cu lehamite, care se roagă doar când dă de greu, uitând mai apoi că Dumnezeu există, când o aud că vrea să moară în credința ei, realizez că acea credință este o credință parșivă în care Dumnezeu este considerat doar un “duh dintr-o lampă” de care vrea să se folosească ca de un “sclav”, care să-i împlinească nevoile. Nu dragilor, Dumnezeu nu-I robul nostru, El ne iubește, dar vrea de la noi pocăință și fapte vrednice de mântuirea pe care ne-o oferă, cum le cerea Ioan Botezătorul adulților pe care-i boteza.
Când aud un alcoolic, dependent de droguri, tutungiu, jucător la jocuri de noroc că și el vrea să moară în credința în care s-a născut realizez că și credința în vicii e o credință, dar una care nu salvează, ci una care duce în Iad. Și doctorul care i-a spus unui prieten că își face cruce că i-a descoperit copilul bolnav în pântecul mamei și-l poate avorta cât mai e timp, deși copilul s-a născut, trăiește și e o binecuvântare, avea o credință, dar nu credința în Hristos chiar dacă și-a făcut cruce. Credința în care te-ai născut, credința care-ți permite orice păcat și ticăloșie nu este cea salvatoare, ci credința în sfințenia și puritatea lui Hristos este credința adevărată.
De fapt, prin expresia “vreau să mor în credința în care m-am născut” unii spun “lasă-mă în păcatele mele în care mă complac, nu mă deranja din viața mea ticăloasă.”
“Nimic întinat nu va intra în ea (în Împărăția Cerurilor), nimeni care trăieşte în spurcăciune şi în minciună, ci numai cei scrişi în cartea vieţii Mielului” (Apocalipsa 21:27).
Cu prețuire,
Toni Berbece