Am observat un lucru trist, faptul că printre creștinii autentici a apărut ideea de contract atunci când slujitorul se angajează că va răspunde unei invitații (mai rar dar am auzit), asta pentru că tot mai mulți nici măcar nu se mai sinchisesc să anunțe că nu mai pot ajunge pentru că au ales să ”onoreze” altă invitație, ci pur și simplu nu mai vin. Se pare că unde sunt mai mulți și mai mult e mai atractiv. Să ne ferească Dumnezeu de două feluri de măsuri față de oameni despre care știm de la Solomon că sunt o scârbă înaintea Domnului (Prov. 20:10).

Jertfa nebunului este promisiunea neîmplinită și este o jertfă nebună pentru că atunci când nu-ți onorezi cuvântul tot efortul depus după se anulează. Muncești degeaba.

Aud tot mai des din gura lumii că ”pocăiții” nu sunt oameni de cuvânt, ei știu că aceștia trebuie să fie oameni ireproșabili. Mai este valabil cuvântul acela din Scriptură care spune că da să fie da și nu să fie nu, iar ce trece peste vine de la cel rău (Matei 5:37)? De ce ar fi încălcarea cuvântului mai de trecut cu vederea decât alte păcate cum ar fi curvia? Ne concentrăm pe lucruri mărețe și pierdem credincioșia față de cele mărunte, care nu sunt mai neimportante.

Cristos nu ne-a zis să facem contracte între noi chiar și pentru cele mai mici înțelegeri ci să fim impecabili la capitolul ținerii cuvântului la fel ca în toate celelalte domenii de altfel. Dacă creștinul nu-și mai ține cuvântul atunci de la cine să avem speranțe?

Este de înțeles când nu poți să-ți ți cuvântul din motive obiective și când te dezlegi față de cel căruia i-ai promis, găsești înțelegere și eventual reprogramezi, dar nu este ok să-ți faci un obicei din a nu-ți ține cuvântul. Cum bine spune Petru Creția: ”Trădarea încrederii este un fel de a-l mutila moralmente pe aproapele nostru, de a-l determina să facă parte din tipul neîncrezătorului, al bănuitorului, al suspiciosului.”
Read More

Anul acesta se fac zece ani de când cu mult entuziasm și multă pasiune am înființat trupa Profides, lucru realizat doar cu ajutorul lui Dumnezeu. Am avut alte două încercări eșuate până în ziua când în sfârșit lucrurile s-au asezat în colaborarea cu niște băieți talentați.

Nu știam ce presupunea să ai o trupă. Îmi imaginam că înseamnă doar vis împlinit însă curând am realizat că orice vis are și dușul rece care îl transformă în realitate. Dacă mă întreabă cineva de ce noi am rezistat zece ani aș avea un singur răspuns: Așa a vrut Dumnezeu. Nimic mai mult pentru că în fiecare an au fost cel puțin zece motive să spun ”gata”. Însă de ce unele trupe creștine se sting atât de repede și la fel de brusc cum au apărut? Există câteva răspunsuri.

1. Aspectul spiritual

Nu toți cei care cântă în Biserică știu cui îi cântă

Aceasta este prima capcană a celor care înființează trupe creștine. Aleg instrumentiști după talentul pe care îl au și nu după relația pe care ar trebui să o aibă cu Dumnezeu. Sunt mulți tineri care sunt atrași de muzică și încep să cânte în Biserică însă nu știu că rolul lor ca și cântăreți este de a-L aduce pe Dumnezeu în mijlocul oamenilor prin cântarea lor. Dumnezeu le spune evreilor că va veni în mijlocul sărbătorilor lor când ei vor suna din trâmbiță. Însă dacă cei care sună din trâmbiță nu știu de ce o fac, cum să se coboare Dumnezeu? Dacă cei care cântă cred că totul este despre ei atunci sunetul instrumentelor lor atinge doar timpanele nu și Cerul.

Nu toti cei care cântă în Biserică se hrănesc din Biblie.
Read More

”Aceeași membrii ai bisericilor creștine care sâmbăta strigă în gura mare la meci, ca indienii la atac, duminica stau în biserici ca statuile de lemn.” Vance Havner

Privind la primii creștini din Cartea Fapte putem constata cu ușurință că ei se bucurau împreună în adunările lor, iar în lume aveau de luptat cu forțele întunericului care stăpâneau lumea, îndurau de la jigniri până la bătăi, după care veneau între fraţi și se întăreau pentru a o lua de la capăt, însă rezultatul consta în vieţile schimbate şi o societate mai bună pe zi ce trecea. Ei nu căutau scandaluri în lume ci nu făceau decât să vorbească despre dragostea lui Cristos, iar acest lucru deranjează pe stăpânul acestei lumi care are şi el oamenii lui puşi pe dat cu piatra.

Astăzi lucrurile se pare că stau invers uneori. În lume unii se simt foarte bine, prietenii și vecinii care nu-L cunosc pe Dumnezeu nu văd nici o diferență între viețile lor și ale acestora, televizorul și internetul le guvernează viețile, iar când merg la Biserică firea se războiește cu Duhul, se simt inconfortabil și dacă nu dorm atunci folosesc timpul pentru a se război cu frații, dacă nu au motiv de ceartă atunci inventează unul. Trebuie să înțelegem că certurile şi conflictele în Biserică ar trebui să fie accidente nu stări de fapt. Așa cum spune Pavel, Bisericile lui Cristos nu au obiceiul de a fi certărețe. Ele au ca scop să-și ațintească privirea spre Cristos.

Trebuie să ne punem semne mari de întrebare când lumea ne face să ne simțim extrem de bine și când nu avem parte de nici un război spiritual. Când râdem cu gura până la urechi la programele de divertisment dar căscăm de zece ori pe minut în Biserică, atunci e o problemă. Când creștinul nu simte nevoia să vorbească cu alții despre Cristos este clar că în el nu este Duhul Sfânt pentru că în Ioan 15:26 ni se spune clar că rolul Duhului este de a-L mărturisi pe Cristos. Primul semn că Duhul Sfânt este în inima cuiva este focul de a vorbi despre Cristos cu alţii. Cine nu simte acest foc, nu are Duhul Sfânt în el aşa cum ar trebui.
Read More