Skip to main content

📌 Ne vom întâlni în ziua în care Hristos a predicat în Locuința Morților cu piciorul pe țeasta Diavolului…

Biblia ne spune că Hristos a intrat in Locuința Morților unde a predicat Evanghelia sufletelor ținute prizoniere acolo (1 Petru 4:6). Peste cei morți a răsărit cea mai mare Lumină, Lumina eliberării si a vieții veșnice. Hristos a zdrobit capul Șarpelui, a rupt puterea porților morții si a intrat să aducă vestea biruinței până si sufletelor care ar fi sortite Iadului.

Noi pe 15 Aprilie, in aceeași zi de sâmbătă, cu o zi înainte de învierea lui Hristos, vom da vestea cea buna tuturor prinșilor de război ai Diavolului. Toți cei ce sunt prizonieri morții, adică păcatelor (plata păcatului este moartea, după cum zice Biblia), vor auzi Cuvântul care îi va elibera, îi va spăla și-i va pune intr-o stare după voia Domnului. Tomberoanele din jurul stadionului se vor umple de gunoaiele păcatului, o groapă a iadului va fi deschisă si acolo vor cădea doar necuratiile, nu si sufletele, numerele de telefon ale vânzătorilor de droguri vor fi șterse din telefoane, amantele si amanții vor dispărea din viețile multora, viciile vor fi uitate, mahrama de peste mințile care nu pricepeau Adevarul va fi dată la o parte. Suferința si nedreptatea produse de păcat vor dispărea din multe suflete si trupuri.

Acolo vom vedea ca in ziua Cincizecimii mii de oameni cum se vor ridica dintre morți pentru că Lumina lui Hristos i-a luminat. Versetul Biblic sub care vom face această acțiune de cucerire a prinșilor de război pentru Hristos este acesta: “Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului și cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac și în veci de veci (Daniel 12:3).” Ma rog să fii un înțelept, mă rog să fii un învățător al neprihănirii, care să-i aducă pe mulți la Hristos. Vei fi si tu pe 15 Aprilie la cea mai mare vestire a lui Hristos din ultimele decenii?

Cu prețuire,
Toni Berbece

Ultimele clipe…

Timpul a luat-o la vale pe ultima pantă a istoriei, se scriu ultimele clipe, iar primul semn este lepădarea de frâul moral. Biblia ne spune că in zilele din urmă oamenii se vor lepăda de învățătura sănătoasă (cea morală, cea creștinească) si se vor alipi de duhuri înșelătoare. Niciodată n-am văzut si nici înaintașii noștri n-au văzut vrăjitoria promovată peste tot ca azi, de la filme la materii școlare. Diavolul a pătruns in multe Biserici ca niciodată prin sclavii lui, care însemnează batjocoritor oameni cu cruci pe frunte si apoi îi îmbată si se dedau la curvie. Multe Biserici au devenit Templele lui Baal din Vechiul Testament, in care închinarea era combinată cu vrăjitoria si curvia.

Timpul a luat-o la vale, Izabela aceea obraznică a pătruns in Biserici, acel drac care spurcă prin destrăbălare Bisericile este primit la multe amvoane și altare. De la preoți/pastori până la enoriași multora le nechează gurile după curvii si le scapără ochii după nevestele altora. Nu se mai predică direct contra păcatelor ca să nu le fugă enoriașii, nu lovesc in nelegiuire ca să nu le plece sponsorii. Biserica a devenit in multe locuri doar cluburi de întâlnire în care tinerii își schimbă partenerii/partenerele între ei după bunul plac si după cum s-au plictisit unii de alții.

Timpul a luat-o la vale, vine Domnul curând si-mi dau seama din faptul că tot păcatul lumii a luat-o la galop, pentru că Diavolul știe că mai are foarte puțin si caută cu disperare să ia milioane cu el in Iad. Satana are o singură miză, să nu sufere singur o vesnicie, ci să ia cu el cât mai mult din Creația lui Dumnezeu, dintre cei ce azi își pot decide veșnicia dar n-o fac pentru că iubesc păcatele si modul de viata al demonilor pe care-i hrănesc prin imoralitate. Nu mai e mult, Biserica lui Hristos se adună. Rămășița lui Dumnezeu din fiecare popor va strânge rândurile. Închinătorii se vor aduna, vor lupta ultima lor bătălie, vor rupe gardurile si vor înaltă Numele lui Hristos si apoi vor suferi împreuna pentru mărturia Sa!

Vă aștept pe 15 Aprilie pe Național Arena – mult nu mai e si doar cine are azi râvnă pentru untdelemnul lui Hristos va rezista in noaptea neagră care vine in galop. Cine sta acum nepasator, se va îngrozi când va fi prins gol si nepregătit. E vremea să ne îmbrăcăm in Hristos, căci in lume vor fi dezlegati demoni naprasnici ieșiți din adânc si care vor sfâșia tot ce nu este al Domnului!

Cu prețuire pentru Mireasa lui Hristos,
Toni Berbece

Ca pleacă trece vremea…

De 30 de ani mama se roagă contra cutremurului, de 30 de ani o tot aud cum vorbește că națiunea aceasta trebuie vegheată să nu ne afundăm sub dărâmături, sa nu se deschidă pământul dub noi ca sub răzvrătiții Core, Datan si Abiram pe care i-a înghițit pământul si focul in același timp. O vecina a venit la mama si i-a spus că ei nu-i este frica de faptul ca blocul lor va cădea pentru ca știe că mama e o sfânta si ca Dumnezeu va tine blocul lor in picioare. De ce mama era pentru vecina ei o sfânta? Pentru ca o vedea aproape zilnic plecând la Biserica, pe vânt sau ploaie, boala sau necaz. Mijlocitorii nu se joaca cu slujba lor, ci sunt la postul de veghere mereu. Acum mama se roagă contra războiului, avem nevoie de astfel de mame si sfinți!

Dumnezeu i-a avertizat pe evrei prin Tefania să nu creadă că dacă au trecut 30-40 de ani de la prima avertizare cu distrugerea n-o să mai vină dacă nu se pocăiesc, pentru că vremea trece ca pleava luată de vânt. Am avut 30 de ani de libertate, iar libertatea ne-a făcut mai desfrânați. Am ucis mai mulți copii prin avort decât o făceam pe ascuns pe vremea lui Ceaușescu, s-au deschis granițele țării însă le-am lăsat deschise larg pentru droguri, prostituție si corupție. Am exportat fete la “produs” mai mult decât orice altceva. Se ridica vile somptuoase din banii de furat de prin străinătate, ni s-a umplut tara de festivale ale desfrâului, iar tinerii noștri au mințile pierdute de la droguri fumate, băute sau injectate.

Dumnezeu așteaptă ceva de la națiunea aceasta, iar acel ceva este o jertfa de căință, sa se ridice din tara aceasta cei cu frică sfânta si sa mijlocească pentru națiune. Căci dacă in aceste vremuri de mare stricăciune vom tăcea si noi, ca pleava va trece vremea până la clipa hotărâtă pentru distrugere. Dumnezeu vrea sa se îndure de noi, dar oare noi vrem?

Cu prețuire pentru sfinți,
Toni Berbece