Vor veni din nou vremurile în care vecinii vor bate la uși să ceară o cană cu ulei și una cu făină, una cu zahăr și una cu mălai, pentru mulți vor veni din nou vremurile din comunism și imediat de după, dar aceste vremuri nu vor fi pentru tine care te încrezi în Dumnezeu, aceste vremuri vor fi de cercetare pentru cei care și-au făcut din ban dumnezeu și din plăceri păcătoase stăpân, iar dumnezeii lor vor fi îngenunchiați.

Puterea banului va fi luată din nou din multe case si multe familii, iar unde vor mai rămâne bani vor veni boli si suferințe pe care banii nu le vor putea rezolva. De ce? Pentru că Dumnezeu a declarat în aceste zile război față de dumnezeii falși în care omul se încredere. Dumnezeu va zdrobi puterea banului, puterea trupului si puterea orgoliului omenesc. Vom vedea ca în Egiptul pedepsit de Dumnezeu, urgii după urgii, până când omul cel mândru va fi obosit și nu va ști unde să se adăpostească.

Atunci vor privi cu jind la pacea celor care cred în Dumnezeu și vor spune: “La ei nu-i noroc, ci e cu adevărat Dumnezeul lor care îi apără!” Se va ști clar, cum au știut vrăjitorii Egiptului, că cu noi este degetul lui Dumnezeu și vor mărturisi acest lucru. Unde va fi un credincios acolo va fi binecuvântare, locul lui de muncă nu va falimenta, casa lui nu va cunoaște boala, nici falimentul, nici depresia, nici panica, nici insomnia, nici frica. Dar înainte de aceste vremuri si cel credincios va fi cercetat si se va face trierea și in rândul celor ce zic că sunt cu Dumnezeu și nu sunt. Vor fi scoși din rândul celor neprihăniți, cei ascunși acolo ca puii de năpârci, care cred că vor trece neobservați sub aripile întinse ale cloștii care-si adăpostește puii. Ești tu gata de ce va veni? Vremurile de cercetare sunt aici, credința este chemată la control, doar cei ce se încred în El vor rămâne în picioare!

Doamne ajută!
Cu prețuire,
Toni Berbece

Pământul a obosit, nu mai poate duce păcatele noastre, lacurile seacă, soarele ne topește tot mai tare, solul devine tot mai arid si nisipos pe alocuri. Se pare că nu mai suntem doriți aici prea mult timp pentru că așa cum spune Scriptura: “Căci focul mâniei Mele s-a aprins și va arde până în fundul Locuinței morților, va nimici pământul și roadele lui, va arde temeliile munților. Voi îngrămădi toate nenorocirile peste ei, Îmi voi arunca toate săgețile împotriva lor. Vor fi topiți de foame, stinși de friguri Și de boli cumplite… (Deuteronom 32:22-24)”. Nu putem flutura prea mult timp spurcăciunile noastre înaintea lui Dumnezeu fără un răspuns de sus.

Noi am devenit tot mai răi, priveam șocat un filmuleț din Ucraina în care un elicopter rusesc ardea câmpuri imense de grâu. Apoi suntem anuntați că vine foametea. Pe lângă faptul că pământul ne suportă cu greu, nici noi nu ne mai suferim unii pe alții. Ne ardem mâncarea, ne ascundem resursele pentru a avea prețuri mai mari, lăcomia și răutatea au ajuns la cote demonice, demonii nu prea au mult de lucru în aceste vremuri în care cum spunea Ianolide, devenim noi înșine drăcești prin răutate și gânduri de silnicie.

Lumea dănțuiește a dezmăț pe un butoi cu pulbere, ne preocupă drepturile spurcăciunii când suntem amenințati din toate părțile de propriile fapte. Războiul bate la uși, puterile lumii își arunca cu amenințări de bombe nucleare de parcă s-ar bate cu țevi cu cornete, puțini privesc spre Ceruri și spre Dumnezeu, deși va fi singurul loc de scăpare când temeliile pământului și ale cerului se vor clătina, când așa cum spune profetul Isaia, oamenii vor fi mai rari decât aurul (Isaia 13:12-13). Lumea este înșelată de Diavolul care-i promite siguranță in drumul spre abator, spre ștreang, spre focul iadului. Ești dintre cei mulți înșelați sau dintre cei care au discernământ si au ales Adevarul?

Cu prețuire,
Toni Berbece

Nu vedem lumina care coboară peste noi când ne rugăm, nu vedem cum demonii care s-au apropiat destul de mult fug speriați, nu vedem cum îngerii ne îngrijesc acolo pe genunchi, nu vedem zâmbetul Tatălui și nici bucuria lui Hristos, dar ele se simt. De aceea știu că atunci când opresc forfota pământului pentru a mă pune câteva minute pe genunchi, de fapt stârnesc Cerul și știu că lucrează cu toată putere pentru un fost păcătos reabilitat prin Hristos.

Nu vedem niciodată comoara aceea pe care o strângem în Cer despre care Domnul Hristos ne-a spus că se înmulțește atunci când dăruim. Nu putem lua “pușculița cerului” la verificat și nici nu putem numără “valuta cerului”, însă știm și credem că fiecare gest de dărnicie ne strânge o comoara incomensurabilă acolo sus. Și mai mult de atât aici pe pământ ne dă așa de multă pace și bucurie de parcă am avea toate comorile pământului. Paradoxul fericirii este că ești mai împlinit când dai decât atunci când primești și tot aduni.

Nu vedem niciodată “mușchii credinței”, nu vedem niciodată forța care mișcă munții de care ne vorbește Biblia, nu vedem forța care distruge celulele de cancer în urma unei rugăciuni fierbinți, nu vedem forța care topește ura soțului sau a soției și îi întoarce de la divorț, nu vedem forța care dă ascultare unui copil rebel, nu vedem forța care distruge pofta viciilor, nu vedem forța care face inima unui om să bată din nou chiar dacă s-a oprit pentru câteva minute, nu vedem forța care face ca un avion să zboare lin după niște turbulente zdravene, dar forța aceasta există si lucrează în lume, iar ea este activată de credință. Cei mai bogați oameni sunt cei care au forța credinței și care știu să rostească Numele lui Hristos peste viata lor, nu există bogății să se compare cu a lor. Tu ai această forță?

Cu prețuire,
Toni Berbece