Nu vedem lumina care coboară peste noi când ne rugăm, nu vedem cum demonii care s-au apropiat destul de mult fug speriați, nu vedem cum îngerii ne îngrijesc acolo pe genunchi, nu vedem zâmbetul Tatălui și nici bucuria lui Hristos, dar ele se simt. De aceea știu că atunci când opresc forfota pământului pentru a mă pune câteva minute pe genunchi, de fapt stârnesc Cerul și știu că lucrează cu toată putere pentru un fost păcătos reabilitat prin Hristos.
Nu vedem niciodată comoara aceea pe care o strângem în Cer despre care Domnul Hristos ne-a spus că se înmulțește atunci când dăruim. Nu putem lua “pușculița cerului” la verificat și nici nu putem numără “valuta cerului”, însă știm și credem că fiecare gest de dărnicie ne strânge o comoara incomensurabilă acolo sus. Și mai mult de atât aici pe pământ ne dă așa de multă pace și bucurie de parcă am avea toate comorile pământului. Paradoxul fericirii este că ești mai împlinit când dai decât atunci când primești și tot aduni.
Nu vedem niciodată “mușchii credinței”, nu vedem niciodată forța care mișcă munții de care ne vorbește Biblia, nu vedem forța care distruge celulele de cancer în urma unei rugăciuni fierbinți, nu vedem forța care topește ura soțului sau a soției și îi întoarce de la divorț, nu vedem forța care dă ascultare unui copil rebel, nu vedem forța care distruge pofta viciilor, nu vedem forța care face inima unui om să bată din nou chiar dacă s-a oprit pentru câteva minute, nu vedem forța care face ca un avion să zboare lin după niște turbulente zdravene, dar forța aceasta există si lucrează în lume, iar ea este activată de credință. Cei mai bogați oameni sunt cei care au forța credinței și care știu să rostească Numele lui Hristos peste viata lor, nu există bogății să se compare cu a lor. Tu ai această forță?
Cu prețuire,
Toni Berbece