Skip to main content

📌 Ne vom întâlni în ziua în care Hristos a predicat în Locuința Morților cu piciorul pe țeasta Diavolului…

Biblia ne spune că Hristos a intrat in Locuința Morților unde a predicat Evanghelia sufletelor ținute prizoniere acolo (1 Petru 4:6). Peste cei morți a răsărit cea mai mare Lumină, Lumina eliberării si a vieții veșnice. Hristos a zdrobit capul Șarpelui, a rupt puterea porților morții si a intrat să aducă vestea biruinței până si sufletelor care ar fi sortite Iadului.

Noi pe 15 Aprilie, in aceeași zi de sâmbătă, cu o zi înainte de învierea lui Hristos, vom da vestea cea buna tuturor prinșilor de război ai Diavolului. Toți cei ce sunt prizonieri morții, adică păcatelor (plata păcatului este moartea, după cum zice Biblia), vor auzi Cuvântul care îi va elibera, îi va spăla și-i va pune intr-o stare după voia Domnului. Tomberoanele din jurul stadionului se vor umple de gunoaiele păcatului, o groapă a iadului va fi deschisă si acolo vor cădea doar necuratiile, nu si sufletele, numerele de telefon ale vânzătorilor de droguri vor fi șterse din telefoane, amantele si amanții vor dispărea din viețile multora, viciile vor fi uitate, mahrama de peste mințile care nu pricepeau Adevarul va fi dată la o parte. Suferința si nedreptatea produse de păcat vor dispărea din multe suflete si trupuri.

Acolo vom vedea ca in ziua Cincizecimii mii de oameni cum se vor ridica dintre morți pentru că Lumina lui Hristos i-a luminat. Versetul Biblic sub care vom face această acțiune de cucerire a prinșilor de război pentru Hristos este acesta: “Cei înțelepți vor străluci ca strălucirea cerului și cei ce vor învăța pe mulți să umble în neprihănire vor străluci ca stelele în veac și în veci de veci (Daniel 12:3).” Ma rog să fii un înțelept, mă rog să fii un învățător al neprihănirii, care să-i aducă pe mulți la Hristos. Vei fi si tu pe 15 Aprilie la cea mai mare vestire a lui Hristos din ultimele decenii?

Cu prețuire,
Toni Berbece