Skip to main content

Semnul Fiarei atunci și acum…

În anul 250 d.Hr., Împăratul Roman Decius a declanșat o persecuție generală a creștinilor, iar această persecuție presupunea scoaterea din drepturi și chiar uciderea celor care nu prezentau un “certificat” care era eliberat în momentul în care se ardea tămâie pe un altar păgân. “Planul Diavolului” s-a pus repede în mișcare de romanii servili și gata să-i ucidă pe “încuiații de creștini”. În doar câțiva ani, s-a trecut de la 25.000 de martiri, înregistrați de la moartea și învierea lui Hristos până la acest decret, la 410.000 de martiri până la sfârșitul secolului al III-lea. Voi credeți că acest demon al urii și al morții doarme? E în lume și încă ucide frați de-ai noștri, iar curând va acționa din nou la modul general. Ura lumii va creste odată cu păcatul și va refula asupra sfinților. Dar Hristos e cu noi!

Dacă Hristos nu ar fi pregătit și avertizat Biserica, dacă n-ar fi lăsat Duhul Sfânt peste ea și dacă Apostolul Ioan nu ar fi vorbit în cartea Apocalipsa despre “semnul fiarei” și despre cum Hristos va birui până la urmă orice braț care se va ridica împotriva Bisericii, creștinismul ar fi fost efectiv distrus. Dar prevestirea unor astfel de acțiuni demonice a dus la precauție și la plata chiar cu viața a credinței. “Semnul Fiarei” își va mai face încă o dată apariția, iar acest semn va fi pus( poate chiar implantat) pe frunte sau pe mână și va consemna lepădarea de credința în Hristos și aprobarea tuturor măsurilor demonice ale unui nou Imperiu, ultimul și cel mai fragil, care se va ridica la sfârșitul veacurilor.

Cei ce se vor lepăda de credință vor fi inclusiv “creștinii comozi”, care pentru hrană, case, mașini, călătorii, slujbe și alte beneficii vor fi gata oricând să-L vândă pe Hristos. Semnul fiarei va avea legătură cu închinarea la un sistem, care va veni cu legi tolerante față de păcat, cu scoaterea Scripturii pe față în afara vieții societății (Apocalipsa 13:11-18; Apocalipsa 14:6-12). Principiile morale vor fi scoase rând pe rând, până când noi creștinii ne vom trezi că ținem în case sau la slujbe, Biblia, o carte interzisă, o carte pe față și în întregime împotriva legilor guvernelor.

Acest proces a început, ușor și pe nesimțite, rând pe rând “Bisericile moarte” se supun, rând pe rând “creștinii morți” sau căldicei acceptă să li se ia din drepturi și din norme, până când va rămâne doar Biserica și Mireasa adevărată a lui Hristos, care va fi gata să plătească prețul. Aceasta va spune “Nu” oricărei abateri de la Scriptură, cu orice preț și cu ochii ațintiți spre Ceruri, de unde-i va veni Mirele.

Ești tu parte din Biserica lui Hristos sau te vei supune dumnezeului veacului acestuia, un dumnezeul al compromisului, al destrăbălării și al păcatului de orice fel? Acceptarea semnului fiarei începe cu lepădarea rând pe rând de morală și curăție.

Cu prețuire,
Toni Berbece