Skip to main content

A dat vina pe Bigfoot…

Un bărbat și-a strangulat prietenul in timp ce erau la pescuit, după care a dat vina pe Bigfoot. Bineînțeles că poliția nu l-a crezut si a fost condamnat la închisoare. Mi-a scris un tânăr internat la psihiatrie și mi-a zis să mă rog să iasă diavolul din soția lui, însă când i-am spus că mă voi ruga si pentru eliberarea lui a zis că el e bine, dar e internat din vina soției. Așa suntem mulți dintre noi, nu ne vedem niciodată vina sau greșeala, nu putem să ne recunoaștem învinși de vicii, de păcate, de greșeli și de demoni. Cred că cele mai grele cuvinte din lume sunt: “Da, sunt vinovat!”

La primul și cel mai mare proces din istoria omenirii, cei doi inculpați au dat vina pe altcineva, Adam pe Eva, iar Eva pe Șarpe, dar amândoi erau foarte vinovați. Se spune că Alexandru Ioan Cuza a vizitat odată o închisoare, iar acolo toți au sărit pe el sa-si apere vinovăția în afară de unul singur care a recunoscut că este acolo din vina lui, tocmai pe acela l-a eliberat Domnitorul Alexandru, tocmai pentru că a văzut în el reabilitare. Pentru că reabilitarea începe cu aceste cuvinte: “Iartă-mă, am greșit!“

Lumea se împarte în două tabere aliniate în spatele tâlharilor de pe cruce, o tabără care va zice mereu chiar și în Iad, că nu e nevoie de Hristos, că Hristos e de vină, că Hristos nu ajută la nimic, iar cealaltă tabara se va alinia în spatele tâlharului care a spus: “Doamne adu-ți aminte și de mine când voi fi în Împărăția ta!” Vrei să fii tâlharul mânios și rebel, care a ratat Raiul din mândrie pentru că nu a putut spune: “iartă-mă!” Sau vrei să fii tâlharul care și-a văzut vina și a acceptat nevoia de iertare? La Judecată nu vei putea da vina pe Bigfoot, ci va fi un singur vinovat, iertat sau neiertat.

Cu prețuire,
Toni Berbece