Skip to main content

Femeia care în urma unei vrăji simțea că arde…

Eram la Paris, tocmai terminasem de predicat când a venit la mine o femeie răvășită tare, în ochii ei se citea groaza, părul îi era vâlvoi, vocea îi era obosită, dar cu toate acestea vorbea cu o disperare în glas, pe ea avea niște haine pe care le aruncase ca și când nu-i mai păsa de nimic din viața asta. Mi-a spus că în urma unei vizite la o vrăjitoare a intrat un foc în ea de efectiv simțea că ia foc și intră îmbrăcată în duș sub apă rece pentru că altă soluție nu găsea. Doctorii n-aveau ce să-i facă, unii preoții o dădeau afară când o vedeau sau o ocoleau, evitau să discute cu ea, la fel și unii pastori. Povestea ei părea desprinsă din filmele de groază. Te cuprindea efectiv un fior rece când femeia aceasta îți povestea ce i se întâmplă.

Deși am simțit și eu intimidarea diavolească de peste ea, totuși am cerut curaj de la Duhul Sfânt și acolo în Biserica, mi-am pus mâna pe capul ei și am rost o rugăciune de eliberare, am simțit efectiv cum Hristos e acolo și se atinge de ea, am simțit cum Duhul Sfânt mustră toată acea încărcătură demonică de peste această femeie. Am simțit cum Hristos e mai puternic decât orice drac care o chinuie pe această femeie cum n-am mai auzit în viața mea.

Am plecat din acea Biserică și timp de cinci ani n-am mai știut nimic de această femeie, însă am avut credință că Hristos a lucrat. Ieri am reîntâlnit-o în Paris, a venit la slujba la care am predicat. Era în primele rânduri, n-am recunoscut-o pentru că era cu totul altă femeie, una plină de pace, zâmbitoare mereu, plină de energie si gata sa-i încurajeze si pe alții. La sfârșit mi-a spus: “Toni, vreau să vorbesc cu tine!” Așa a început sa-mi povestească faptul că atunci când ne-am rugat, din Iadul în care era a simțit pentru prima dată Raiul, a zis că efectiv o pace a cuprins-o, pace care i-a dat speranță că există Cineva care o poate ajuta, iar Acela este Hristos. Din acel moment a început procesul eliberării ei, iar azi e o femeie eliberată, plină de pace și care proclamă în gura mare că Isus are putere asupra oricărui demon, asupra oricărei vrăji, asupra oricărei temnițe în care Diavolul și păcatul ne pot arunca! De n-ar fi fost Hristos era fie moartă, fie sedată și legată printr-un spital de psihiatrie, dar azi e liberă și o mărturie atât de puternică.

“Iată că v-am dat putere să călcaţi peste șerpi și peste scorpii și peste toată puterea vrăjmașului: și nimic nu vă va putea vătăma.” Luca 10:19

Cu prețuire,
Toni Berbece

Urgent – post si rugăciune

Urmează votarea celui mai nedrept plan care se poate abate asupra României după revoluție. Se dorește implementarea unui “certificat verde” prin care mare parte a românilor va fi discriminată. Dacă acest plan de subjugare a românilor liberi va fi aplicat vom vedea cum “găștile guvernamentale” ce vor supraveghea împlinirea noilor condițiilor ale “sclavagismului” vor tropăi cu “bocancii militărești” chiar și prin Biserici. Autoritatea va cădea pe mâinile unor oameni care fără milă ne pot lăsa fără slujbe de biserica, job-uri si fără cele mai elementare libertăți. Să ținem cont de faptul că o bună parte dintre preoți, pastori, medici, profesori, angajați de tot felul nu sunt inserați, ceea ce ar duce la un colaps economic si o criză de personal fără precedent.

Domnul Câțu nu dorește implementarea testării gratuite pentru a nu da din miliardele primite de la Uniunea Europeană și cetățenilor pe teste, asta ca să nu “discrimineze” o nouă categorie de oameni din România, care n-ar avea nevoie de teste. Uite așa s-a născut o ură între cetățeni, implementată chiar de sus. Cine se inserează o face pentru el si n-ar trebui să-l intereseze de ce alții nu o fac si nici să se simtă discriminat dacă mâine nu mai e nevoie de acest ser. De unde ideea aceasta absurdă a faptului că cetățenii care nu se inserează i-ar păgubi cu ceva pe cei ce s-au inserat?

Așadar, să mijlocim ca acest pașaport verde să nu devină obligatoriu în țara noastră. Pe această cale vreau să vă spun si un vis. Am visat cum dinspre Bruxelles venea un roi de viespi negre spre București, aveau ordin să se instaleze peste Guvernul nostru de unde sa-si împraștie otrava spre toată România. Ordinul de subjugare era de sus, dar Bucureștiul era protejat de câțiva oameni care mijloceau si-i cereau lui Dumnezeu îndurare. Însă acești oameni nu făceau față si au strigat: “Veniți să ne ajutați!” Rugăciunea este arma noastră, altceva nu putem face decât să-I cerem lui Dumnezeu să-și trimită îngerii să le încurce planurile. Intre libertate și subjugare este doar o lege, doar o clipă, doar un vot. Ne vedem duminică seara de la ora 22:00, cu mic cu mare pe genunchi. Domnul să fie de partea noastră!

Pe baricade pentru adevăr și libertate,
Toni Berbece

“De ce o duc așa de greu după ce m-am întors la Hristos?”

Mulți îmi pun aceste întrebări: “Frate Toni, e normal să se întoarcă soțul meu împotriva mea, să nu mă mai dorească, să mă drăcuiască si să-i fie silă de mine după ce am început să citesc Scripturile, să le trăiesc, să mă las de țigări, alcool și gunoaiele vieții? E normal să fiu atât de hulit doar pentru că mă duc la Biserică? E normal să fiu dat afara de la lucru pentru că am vorbit de Hristos? E normal să visez demoni care mă atacă după ce m-am întors la Hristos și să simt că sunt intr-un război în care tot iadul și pământul sunt împotriva mea?”

Chiar ieri îmi spunea o doamnă din Paris că a primit un mail prin care era dată afară de la muncă pentru că a fost pârâtă că le-a zis unor clienți “Dumnezeu să vă binecuvânteze!” Nu-i venea să creadă că citește acel mail în care “crima” comisă era rostirea unei binecuvântări. Știu personal o doamnă însărcinată a fost dată afară în ger fiind în pijamale și în ciorapi, soțul bețiv a zis că nu vrea o “sfântă” în casa lui, ci vrea soția aceea cu care să bea, să se drăcuiască reciproc și să facă petrecerile acelea de pomină cu manele și râuri de alcool, iar la sfârșit eventual să se termine totul cu o bătaie.

Este normal ca atunci când vii la Hristos să întărâți iadul, iar cei ce trăiesc în nelegiuire să nu mai simtă că ești a lor. Deoarece Diavolul este domnul urii îi va stârni pe cei care sunt ai lui să te hulească, să te dea afara de la muncă sau chiar din casa ta. Hristos era hulit de cei plini de dumnezeul lumii acesteia pentru că El era lumină. Când vei veni și tu în lumină vei simți și vei trăi același lucru pentru că cei ce trăiesc cu evlavie în Hristos vor fi prigoniți. Un soț i-a spus soției lui: “Nu-mi pare rău dacă mâine mor, mai bine așa decât să trăiesc cu o sfântă!” A doua zi chiar a murit de AVC, pentru că în Evrei 10:30-31 ne spune că Dumnezeul nostru este și apărătorul nostru, doar El este Răzbunătorul. Asadar, fii gata să plătești prețul alegerii lui Hristos și fă-o cu bucurie, pentru că evreii cărora li s-a scris această frumoasă epistolă ne spune autorul că au acceptat cu bucurie să li se ia averile dar să rămână cu Domnul lor. Tu cât ai suferit pentru El, știe cineva că ești ucenicul Lui sau n-a aflat nimeni încă?

Cu prețuire,

Toni Berbece