Author: toniberbece

Domnul Câțu face un anunț terifiant, dorește intrarea în magazin doar a celor vaxxinați. De ce este “demonică” această afirmație? Pentru că vina pentru situația actuală este aruncată asupra unui număr de oameni care nu acceptă o anume medicamentație, deși e dovedit științific că această medicamentație inserată nu este tocmai “safe” si nici foarte eficientă, cei vaxxinați pot lua virusul, îl pot da și chiar pot muri din cauza lui. Dumnezeu sa-i binecuvânteze pe cei ce au ales-o, îi iubim și nu vrem vrajbă între noi. Însă politicienilor le covine să arunce vina pe un număr de oameni exact ca Nero pe creștini.

Nu, vina nu e a oamenilor, ci dacă vreți un vinovat ar trebui mai întâi să-l căutați între voi, cei care conduceți țara. Domnule Câțu, ați făcut “pomeni electorale” primăriilor, dându-le bani cu nemiluita când spitalele au rămas tot cu câte 10 paturi la ATI ca înainte de “plandemie”. Nu căutați să “demonizați” oamenii care n-au nicio vină că nu au încredere sau nu își permit din cauza sănătății să riște cu acest medicament, care are foarte multe efecte secundare de care nu răspunde nimeni.

Domnule Câțu și domnilor politicieni, nu transformați acest virus în armă contra populației, nu amplificați prin corupție și inimă rea de zeci de ori efectele “plandemiei”. Am crezut că am scăpat de corupția din țara aceasta, că voi “politicienii galbeni” sunteți altfel, dar azi se vede mai bine ca niciodată că nimeni și nimic nu v-a diminuat pofta de a fura chiar din zilele de viață ale celor bolnavi. Au ajuns ungurii să ne doneze din milă 1000 de flacoane de medicamente, care tratează si previn intubarea pacienților. N-avem medicamente, n-avem paturi suficiente, n-avem spitale, n-avem doctori suficienți pentru că 30 de ani i-ați fugărit prin țări străine, iar azi vinovații sunt nevaxcinatii? Dumnezeu va judeca între noi romanii și voi, cei care ne-ați condus si ne conduceți. Dacă scăpați aici, nu veți scapă la Judecata de apoi. Să vă fie frică de vremurile acelea când romanii se vor smeri și vor striga spre Dumnezeu. Cum o să vă risipească El de la conducerea acestei țări o să vă șocheze si pe voi si pe toți cei ai voștri.

Pe baricadele rugăciunii, dragi romani! Nu mai e mult și Dumnezeu ne va face dreptate. Nu vă temeți de oameni și de măsurile lor, ci temeți-vă doar de păcat.
Cu prețuire,
Toni Berbece

Cel mai periculos virus este acela care ne dezbină, este acela care ne face să ne uităm cu silă unii la alții din cauza culorii pielii, din cauza religiei, din cauza unui medicament sau din cauza încredințărilor. Cel mai periculos virus nu este cel care ne ia respirația, ci cel care ne ia iubirea. Aud tot mai des: “Bine c-au murit că erau un pericol “neinserații” ăștia!” Atunci îmi dau seama că unii trăiesc având în ei un virus al urii, timp în care alții mor de unul mai puțin periculos. Poate că unii au murit de vreun virus, dar au avut totuși sufletul salvat de Hristos, însă a trăi cu virusul urii și al disprețului în tine e cel mai periculos lucru.

Cel mai periculos virus este cel al neiertării, să știi că bântuie moartea pe lângă tine, să știi că ai tăi sunt bolnavi si că pot muri oricând si totuși să nu le dai un telefon pentru a te împăca cu ei înseamnă că virusul morții deja te-a infectat. Ție încă să-ți pese de casa aceea împărțită nedrept, de terenul acela luat de fratele tău, de banii aceia pe care mama i-a dat doar surorii tale, tie să-ți pese că vecinul ți-a furat locul de parcare și să nu-l saluți în timp ce moartea ne poate trimite oricând pe fiecare la Judecată asta e adevarata boală.

Cel mai periculos virus, așadar, este cel care ne fură iubirea, compasiunea, care ne face să furăm din miliardele țării în timp ce oameni mor în spitale că nu au paturi, tuburi de oxigen sau medicamente esențiale, tu să faci pomeni electorale în timp ce oamenii bolnavi de cancer aproape că sunt eradicați din țara asta. Cel mai mare virus e în noi și are mai multe denumiri pe care vi le înșirui: corupția, lăcomia, ura, neiertarea, vorba rea, ochiul rău, invidia, necredința, mânia, etc… De virusul acesta te vindecă doar credința în Hristos, care poate înnoi inima ta. A muri fără aer nu-i păcat, dar a muri fără iubire e cel mai mare păcat!

Cu prețuire,
Toni Berbece
Text: Exod 23:25-26

Nu uita că Hristos a putut să doarmă în timpul unei furtuni, pentru că liniștea nu e dată de ce e în afară, ci de ce e în interiorul tău. Când Îl ai pe Dumnezeu, faci din furtunile vieții pernă pentru un somn liniștit în brațele Mântuitorului Tău, iar din valuri faci hamac în care te legeni liniștit, pentru că știi că nimic nu te poate vătăma când Hristos a scris viață. Le povesteam ieri oamenilor la slujbă că Isus a potolit mii de miliarde de molecule care formau Marea Galileii, oare nu poate potoli și o mână de molecule de celule de cancer sau de orice altă boală sau virus? Oare Hristosul care le-a vorbit milioanelor de tone de apă și s-au potolit, nu poate vorbi unui creier de câteva sute de grame care-ți face probleme să se potolească? Totul stă în credință!

Nu uita că Petru a dormit între soldații care-l păzeau legat cu cătușe și care-l supravegheau pentru următoarea decapitare pe care Irod o plănuise. Nu si-a smuls nici parul, nici hainele, nu a jelit, nu a cerut somnifere, n-a intrat în depresie, ci a adormit pentru că a învățat liniștea de la Hristos care l-a învățat să meargă pe ape. În liniștea sufletului tău se vede dacă ai fost si ești cu Hristos sau nu.

Nu uita că Pavel si Sila au cântat în miez de noapte cântări de laudă, deși aveau picioarele în butuci și au fost arestați pentru că mergeau la Biserică și eliberau oameni de sub puterea celui rău. Alții ar fi clacat, ar fi cedat nervos, ar fi renunțat la un Dumnezeu care permite așa ceva. Dar ei si-au înecat întrebările, îngrijorările si temerile în cântări de laudă, când gândurile de îngrijorare îți vorbesc așa de tare încât devin o obsesie, dă muzica sufletului la maxim si laudă-L pe Hristos. Doar așa poți înăbuși vocile îngrijorării, care-s obraznice si persistente. Lauda te scutește de o minte obosită și chinuită de gânduri nimicitoare. Cei cu inima curată să laude pe Domnul!

Cu prețuire,
Toni Berbece