Skip to main content

Niciun fel de nedreptate nu-i justificată

Când vezi că în numele “sănătății” un copil este ținut afară la -1 grad, cum s-a întâmplat în Austria, doar pentru a nu fi un “potențial pericol”, deși știm cu toții că nu era niciun pericol, când viața unui singur copil nu contează deloc pentru că nu s-a conformat unor reguli, atunci vorbim de un sistem “bolnav”, lipsit de iubire. Când un singur om nu valorează, atunci nicio clasă întreagă nu valorează pentru acel profesor și pentru acea societate. Cine a lăsat un copil în frig la -1 grad, e capabil să lase și o clasă, pentru că sociologic vorbind iubirea reală se vede atunci când este manifestată pe individ și nu pe colectiv. Când nu îți e milă de un caz concret pe care-l ai în față, nu-ți va fi milă nici de un oraș întreg. Hristos a lăsat 99 de oi sănătoase pentru cea pierdută, asta ne-a cerut și nouă, milă pentru semenul care ne iese în cale cu problema lui.

Când vezi că în numele “sănătății” un jucător de tenis perfect sănătos este alungat dintr-o competiție și nu din cauze medicale, ci politice, pentru că nu putem numi amenințare un tânăr sportiv care a ieșit negativ la toate testele de boală. Deci, când o competiție sportivă și un sportiv de clasă mondială sunt umilite de un sistem construit pe “putregaiul minciunii”, atunci îți dai seama că te afli periculos de aproape de marginea unei “dictaturi globale”, a cărei motto este: “Nu te supui orbește, ești eliminat!”

Să nu spunem că n-am avut indicii, ba da, avem destule. Aceste pusee de nedreptate ne vorbesc despre o încercare ticăloasă de a ne subjuga și trebuie să nu o permitem pentru că deja a devenit obișnuință. Deja ne-am obișnuit să nu putem intra în magazine importante pentru noi, ne-am obișnuit să nu mai avem drepturi banale odinioară, deja începe să ne intre în sânge robia, ceea ce nu-i deloc bine. Am ajuns să fim un număr de negociere între guverne și coloșii care produc “medicamente”, ei au ajuns să decidă câte “înțepături” ne trebuie de căciulă ca să fim liberi, am ajuns o “vacă bună” de muls, ei ne spun cât mai trebuie să plătim pe “măști” și “teste” pentru a fi liberi. Ar trebui să le spună cineva că ne-am prins de mult cum stă treaba si am observat că putem trăi fără a ne mai speria ei cu acest “bau-bau” prea mic pentru a paraliza o lume întreagă. Doamne, judecă Tu între noi și ei!

Cu prețuire pentru adevăr,
Toni Berbece

❗️Urgent – Post si rugăciune pentru protecția Ucrainei și României de război

Rusia își strânge armata, mobilizând zeci de mii de soldați si armament greu la granița cu Ucraina. Se vorbește și despre asocierea Rusiei cu China și Iran, iar NATO nu se lasă mai prejos, dorind să apere Ucraina de o potențială invazie. America a donat deja armament de peste 400 de milioane de dolari, iar Marea Britanie a trimis armament defensiv anti tanc. Toate aceste “încordări de mușchi de metal” nu sunt de ignorat. Noi, ca Biserică a lui Hristos avem datoria să mijlocim pentru pacea lumii, chemând protectia lui Dumnezeu împotriva unei potențiale vărsări de sânge a zeci de mii de oameni.

Zeci de mii de credincioși din toată țara sunt în postul lui Daniel încă de la începutul anului, postul lui Daniel a fost un post de 21 de zile prin care acest sfânt s-a smerit si mai mult înaintea lui Dumnezeu pentru a obține favoare pentru poporul evreu. Dumnezeu i-a ascultat rugăciunile și a mobilizat oștiri îngerești în frunte cu Arhanghelul Mihail pentru a lupta de partea poporului său și pentru a transmite un mesaj încurajator de eliberare pentru națiunea evreiască.

Ca Daniel, cerem și noi cu post și rugăciune specific în următoarele trei zile ca Dumnezeu să oprească aceasta potențială vărsate de sânge și să dea favoare Ucrainei și României, care e linia cea mai fierbinte a acestui front. Arhanghelii lui Dumnezeu să țină piept acestor Căpetenii demonice de război, care vor vărsare de sânge și chin. Ne rugăm ca Dumnezeu să-si mobilizeze oștirile, iar mânia liderilor mondiali să fie adusă la tăcere. Vei fi si tu alături de noi in aceste trei zile de post pentru protectia Ucrainei și a României? Dacă da, ne vedem în cele trei seri în mijlocire de la ora 22:00 pe genunchi pentru țara noastră și vecinii ei din nord. Domnul să lucreze!

Cu prețuire,
Toni Berbece

Testele la care trebuie să ieșim “negativ”, altfel suntem “morți”

Vreau să ies negativ la “testul de salivă” al lui Hristos, pe limba mea să nu se găsească veninul cuvintelor porcoase, vorba mea să fie cu har, dreasă cu sare, ca să zidească, să încurajeze, să ridice pe cel căzut la pământ. Hristos mi-a spus că dacă îl fac pe fratele meu “prostule” sau “nebunule” voi ajunge în focul ghenei unde viermele nu doarme, iar focul nu se stinge. Eu vreau să ies negativ când limba mea va fi testată, vreau să fie găsită curată, fără nicio urmă de vorbă a urii pe ea.

Vreau să ies negativ la testul de salivă al Cerului și în mine să nu se găsească microbii lumii acesteia de destrăbălare sexuală, să nu se găsească “hormonii diavolului” prin care să poftesc ce nu-i al meu, să nu ispitesc mielușeaua altuia, așa cum David a făcut și și-a pierdut patru fii și liniștea casei până la moartea sa. În sângele meu nu vreau să se găsească poftele mizerabile după imagini spurcate, prin care corpul și mintea mea să fie fără frâu și să gândesc stricat despre orice femeie care-mi iese în cale. Vreau ca mintea mea să treacă “negativ” la testul de “boală a curviei”, pentru că Hristos a spus că cine poftește o femeie în inima lui a și curvit cu ea. Cine pică acest test și nu se lasă eliberat de pofta rea va ajunge cu siguranță în moartea veșnică a iadului.

Așadar, nu te teme că vei ieși pozitiv la un test făcut pentru un “microb”, care cel mai probabil nu-ți va face nimic, decât că-ți va da certificat pentru 6 luni de “libertate”, ci teme-te să nu ieși pozitiv la testele cerului, să nu care cumva să ieși pozitiv la testul pentru mânie, bârfă, neiertare, lene, cârtire, frică, necredință și poftă rea, pentru că la poarta cerului se fac teste, nu de salivă, ci de sânge, iar cine n-are în el sângele lui Hristos, care ne spală de orice păcat, e băgat în “carantină veșnică”, o carantină în care nu există niciun fel de socializare și bucurie, ci doar urlete de chin și jale. Ție de ce test îți pasă mai mult?

Cu prețuire,
Toni Berbece