Author: toniberbece

Primul nume al divorțului este indiferența, care duce la lipsă de comunicare. Când soția îți spune că o atacă gânduri negre, frământări și griji, nu-i râde în nas a sfidare, ci vorbește cu ea, roagă-te pentru ea, fii consilierul ei înainte de a ajunge vreun coleg sau vreun psiholog cel mai bun confident. Când el se închide în sine și nu mai comunică, tu ca soție descoase-l, caută ca prin vorbe dulci să-l faci din nou să se deschidă. Fiți unul pentru altul cel dintâi sprijin, familia nu se reface cu medicamente, ci cu mult timp de calitate, e cel mai bun “medicament” dat de Însuși Dumnezeu. Iubirea e în noi, trebuie doar afișată.

Al doilea nume al divorțului este pornografia. Cele mai multe familii ajung la divorț din cauza consumului de pornografie, bărbații sunt cele mai expuse victime, iar femeia suportă consecințe drastice. Bărbații devin agresivi, nemulțumiți, pofticioși față de orice femeie care le iese în cale, mintea le stă mereu la vulgarism, iar obsesia lor îi conduce spre aventuri, care străpung inima partenerului cu săgeata înșelării, cea mai ascuțită și dureroasă săgeată. Dumnezeu a creat bărbatul și femeia să se poată unii psihic, emoțional, fizic și duhovnicește, aceasta este unitatea completă, de aceea trădarea ei este cea mai dureroasă. Fugi de acest păcat care îți va străpunge cu săgețile morții persoana pe care cândva ai iubit-o.

După ce ai permis ca indiferența, lipsa de comunicare, cearta, pornografia și pofta rea să-ți facă franjuri relația, apare și al treilea nume al divorțului, care poate fi Aurel, Gheorghe, Ileana, Ionut, Maria, Victor, Andreea, Cristi, Gabi, Oana, etc… Da, divorțul are un nume, iar acest nume de multe ori se ascunde în spatele unui corp îmbrăcat vulgar, se ascunde în spatele unor invitații indecente, se ascunde în spatele unor gesturi nepermise la locul de muncă, se ascunde în spatele unor favoruri pe care nu trebuie să le accepți, gen să te ducă colegul seară de seară acasă cu mașina sau să-ți aducă colega pachețel în fiecare zi la job sau să pună mâna pe tine într-un mod prea intim, să-ți facă complimente sau să te lași ascultată/ascultat șapte ore de colegul/colega, care-ți soarbe mai întâi vorbele cu interes.

Fugi de toate aceste nume ale divorțului, caută să-ți consolidezi familia cu pace, rugăciune, romantism, timp petrecut și principii sfinte extrase din Scriptură.

Cu prețuire,

Toni Berbece

Când nu te mai temi de Dumnezeu te temi de toate bolile și simptomele lor, tremuri la orice veste de molimă, îți paralizează mintea și simți că nu mai poți respira deși ești sănătos tun, îți testezi respirația dacă șuieră sau fluieră, te speri de orice tușit al aproapelui, iar strănutul devine mai de temut decât focul de armă. Îți simți mâinile murdare mereu și ești disperat să ți le speli sau să le dezinfectezi în fiecare minut, nu mai poți dormi de grija alor tăi că dacă vor muri de Covid și simți că nu mai ai niciun sprijin. Dar când îl ai pe Dumnezeu, deși te protejezi, nu în asta te încrezi, ci nu-ți este frică chiar dacă gloanțele molimei șuieră pe lângă urechile tale, ști că trăiești cât ți-e dat, iar dincolo te așteaptă “bucuria Stăpânului”. Nu tremuri nici în boală, ci ești plin de nădejde.

Când nu te mai temi de Dumnezeu te temi de faliment, îți e frică să nu rămâi fără dumnezeul tău, banul. Când nu te mai temi de Dumnezeu de fapt realizezi ce dulce și ce plăcută era această “teamă” sfântă, această reverență care ținea fricile departe. Când Îl ai pe Dumnezeu ai totul chiar dacă-ți intră toate lucrurile într-o plasă de 5 lei de la supermarchet, iar tot El rămâne totul chiar dacă ai un miliard în cont. Iată ce a spus cel mai înțelept om: “Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înţelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îţi va netezi cărările. Nu te socoti singur înţelept; teme-te de Domnul și abate-te de la rău! Aceasta va aduce sănătate trupului tău și răcorire oaselor tale (Proverbe 3: 5-8).”

Când nu te mai temi de Dumnezeu te temi de oameni mai mult decât de legile sfinte, te temi să nu te critice, te temi să nu te părăsească, te temi să nu te dezaprobe, te temi să nu te marginalizeze, te temi să nu te eticheteze, de aceea te compromiți furând ca ei, te compromiți curvind ca ei, te compromiți mergând duminică la grătare în loc să mergi la Casa Domnului, dar când Îl ai pe Dumnezeu tot ce contează este doar să fii aprobat de Cer, restul sunt detalii insignifiante.

Cu prețuire,

Toni Berbece

Băiatul meu cel mic, deși are multe jucării, și-a făcut singur o super jucărie, dar ciudată tare, anume o ganteră de un kg de care a legat o sfoară și pe care o târăște după el prin casă. Îi place că scoate un zgomot ciudat când o plimbă peste tot ca pe un cățel tras de lesă. În satele sărace din România am găsit cei mai fericiți copii, nu au PS 4, nici telefoane și tablete, nu au televizoare și internet, dar știu să se bucure de viață, am văzut copii care călăreau un băț care la capăt avea o formă de cap de cal, zburdau efectiv de bucurie. Mă gândeam la mine când eram copil, îmi trebuia doar niște noroi ca să-mi confecționez cele mai cool mașinuțe și să fiu fericit. Aveam colecție din ele. Mama cu tata nu aveau bani să-mi cumpere jucării, dar adesea luam o lingură din casă și săpam în pământ tuneluri și parcări, autostrăzi și poduri pentru mașinile mele din noroi, nu mă costa niciun leu ca să fiu fericit. Asta ne-a cerut Hristos, să fim fericiți ca niște copii, fără să ne coste ceva anume. Dumnezeu ne-a dat deja toate resursele ca să fim fericiți.

Azi nu suntem fericiți dacă nu avem ultimul iPhone, ultimul model de Tesla, casa aceea cu piscină, bani din belșug, faimă și mulți “falouărși”. Iar acest lucru îl întristează pe Dumnezeu, când noi credem că fericirea noastră atârnă de a avea. Asta am gustat când mi-am luat prima mașină cu 0 km, era nou nouță, visasem la ea, o dorisem cu toată ființa, după câteva ture cu ea mi-am dat seama că nu mașina era sursa fericirii, pentru că deja ținta “fericirii” era următorul model care nici nu apăruse. Atunci m-am oprit din a mai crede că ceva de pe pământ mă poate face fericit, chiar dacă dețin lucruri nu mă voi mai lăsa păcălit, știu că fericirea mea atârnă doar de Cer, dor de sufletul meu lipit de Dumnezeu.

Cred că de aceea Hristos a spus aceste cuvinte: „Adevărat vă spun că, dacă nu vă veţi întoarce la Dumnezeu şi nu vă veţi face ca nişte copilaşi, cu niciun chip nu veţi intra în Împărăţia cerurilor (Matei 18:3).” Pentru că nu intră nimeni în Cer cu nemulțumirea aceea de adult, nici cu obtuzitatea și răutatea unuia. Doamne ajută!

Cu prețuire,

Toni Berbece