Author: toniberbece

Se preconiza a fi o zi plină cu de toate, ca de obicei, pe străzi erau parade în care oamenii își afișau rușinea și poftele mizerabile, pe la toate colțurile erau bordeluri unde erai invitat de doamne și domni să “Carpe Diem”. Nimeni nu mai dorea conceptul învechit de familie, divorțul de mult distrusese majoritatea familiilor din cetate, toți erau “liberi” să trăiască cum vor. Cel mai mult aveau de lucru “moașele” care provocau nașteri spontane cu duiumul sau luau repede pruncul născut și-l ardeau departe de ochii “mamei”.

Cetatea era în belșug, iar belșugul acesta le dădea o impresie falsă că Dumnezeu nu are nimic cu ei. “Preoții” lor îi mințeau că din moment ce o duc bine înseamnă că modul lor de viața este plăcut divinității. Considerau bunăstarea ca aprobare a Cerului pentru destrăbălarea lor sau, și mai trist era faptul că, unii considerau că se pot descurca și fără ajutorul lui Dumnezeu, pe care-L scosese de mult din cugetele lor. Mai mult de atât fiecare era pentru el, pe nimeni nu interesa văduva, orfanul sau săracul, pentru că de mult nu mai era compasiune printre oameni, ci doar accentul pus pe plăcere animalică.

Poliția nu mai investiga niciun viol, pentru că erau peste tot, guvernul lor dăduse de mult acceptul pentru pedofilie, fiind considerată “consimțământ” dintre agresor și victimă. Traumele copiilor agresații sexual nu interesau pe nimeni. Copiii erau de mici, încă din “grădinițe”, învățați cu divertismentul sexual, erau de mici expuși la sexualitate exacerbată, nu mai roșeau când vedeau goliciune nici măcar cei mici, conceptul de virginitate aproape că nu mai era amintit, cine să mai pomenească de virginitate când din fragedă adolescență aceasta se pierdea.

Singurul om pe care-l mai deranja păcatul din cetatea aceasta era Lot, un ciudat, un fanatic religios, care tot pomenea mânia lui Dumnezeu. Omul acesta fusese “blocat” pe toate “rețelele” lor de comunicare, era “banat” de fiecare dată când dorea să ia cuvântul. Toți râdeau de credința și de Dumnezeul lui. Le citea mereu dinte-o carte cu concepții prea vechi pentru “modernismul” lor. Dar într-o zi s-a zvonit peste tot că un grup, care a vrut să violeze musafirii lui Lot, a orbit subit, iar Lot și o parte a familiei au fugit din cetate. Deodată cerul s-a făcut negru deasupra cetății, iar din cer a început să plouă cu foc. Fără veste a venit prăpădul, iar azi Sodoma este un exemplu pentru toată lumea (ce pare surdă), că pe Dumnezeu îl deranjează păcatul.

Cu prețuire,

Toni Berbece

Aud des acest scenariu, se angajează câte un creștin care a luat în serios creștinismul, un creștin care trăiește cuvintele Mântuitorului, care s-a lăsat de beție, de tutun, de minciună, de răutate, de invidii, de bârfă, de furt, de curvie și altele, iar angajatorul după o scurtă perioadă îi spune: “Ne mai aduci niște creștini din aceștia ca tine?” De ce nu se găsesc peste tot creștinii aceștia speciali, dacă România e o țară creștină? De ce angajatorii îi caută cu freneziepe oamenii aceștia rari? Oare nu pentru că doar câțiva trăiesc creștinismul?

Îi mai văd pe unii că nu vor să audă de Biserici și de pocăință, dar știți unde aleargă aceștia după ce și-au distrus viața prin alcool? Știți unde aleargă după ce și-au distrus tinerețea prin curvii, videochat, droguri și nopți destrăbălate? Aleargă tot la Biserică. De ce dau năvală la “pocăiți” când dau de bucluc? Oare nu pentru a ne confirma că ceea ce contează de fapt, sănătatea și viața din belșug se găsesc în Hristos? Oare nu ne confirmă că noi am găsit vindecarea și siguranța vieții acesteia și a celei viitoare? E bine că o fac, dar ar fi și mai bine să o facă înainte de a se alege cu vreo ciroză, cu vreo dependență, înainte de a căpăta o depresie cronică, înainte de a fi chinuiți de demoni care-i împing la gânduri de suicid, înainte de a pierde tot la jocuri de noroc sau înainte de alte nenorociri aduse de păcat. Ar fi bine ca oamenii să vină la Hristos și benevol, deși El îi primește cu mare drag și “defecți”.

Mă rog zilnic pentru oameni care cândva disprețuiau pocăința, urau pocăiții, aveau alergie când auzeau despre Dumnezeu și Biserică, dar acum și-au dat seama că de fapt “alergia” aceasta îi vindecă. Acum realizează că ceea ce credeau că le “încuie” viața este adevărata fericire. Au realizat pe pielea lor că nu-i nicio fericire în droguri, alcool, curvii fără număr și faima lumii. A murit sub privirile mele nu de mult o tânâră care a făcut ciroză de la prea mult păcat, trupul nu i-a mai putut fi salvat, dar măcar sufletul i-a fost salvat de iad pentru că pe ultima sută de metri L-a descoperit pe Hristos. Pot spune că a trecut dincolo cu zâmbetul pe buze, pentru că da, nu totul e aici și nu totul e să-ți distrugi trupul pe păcate.

Oameni buni, căutați-L pe Dumnezeu și pocăința înainte de a vă distruge păcatul, iar dacă ați ajuns pe marginea unei gropi de mormânt și încă mai respirați folosiți aceaste ultime suflări pentru a vă salva sufletul, iar de vrea Bunul Dumnezeu vă va vindeca și trupurile. Dar nu uitați, viața din belșug este în direcția opusă păcatului.

Cu prețuire,

Toni Berbece

Violența verbală este cea mai des întâlnită, noi românii avem vorba aceasta: “am întrebat, n-am dat cu parul…” Dar întrebările sau vorbele unora sunt mai grave decât datul cu parul. Când te duci la un cuplu căsătorit de 10 ani și-l întrebi: “Măi, dar voi nu mai aveți de gând să faceți copii?” Și tu nu te-ai gândit că le-ai băgat un cuțit în inimă pentru că ei de 10 ani se străduiesc să aibă copii și nu pot, postesc, se roagă, dar efectiv nu vin pruncii. Uneori cu vorba facem mai mult rău decât cu parul, Hristos ne spune să nu ne facem aproapele “prost” iar termenul original este “raca”, care înseamnă gol, practic noi îi putem goli pe oameni de viață, de curaj, de un viitor luminat, de ambiție, de chef prin faptul că-i înjosim. Din cuvântul acesta se trage și cuvântul “raclă”, adică sicriu. De multe ori le facem sicrie celor din jur din cuvintele noastre pline de ură și răutate.

Violența morală este a doua formă de violență. Uneori nu dăm cu parul, nici cu pumnul, nici cu palma, dar prin păcat îi chinuim pe cei din jur mai mult decât dacă i-am chinui cu bătaia fizică. De exemplu dacă un soț își înșeală soția durerea pricinuită este mai complexă decât orice altă formă de durere, chinul resimțit îi pătrunde până în profunzimea ființei. Mare parte dintre sinuciderile de pe glob au de a face cu înșelarea partenerului de viață. La noi în România apar mereu la știri cazuri de sinucidere din această cauză. Sigur că sinuciderea nu este o soluție, există viața și după ce ai fost înșelat de soț sau soție, dar aceste sinucideri ne vorbesc despre violența păcatului. Alte păcate care chinuie vieți colaterale sunt: alcoolismul, dependența de droguri, jocurile de noroc (păcănelele și pariurile sportive), consumul de tutun, bârfa, denigrarea, vorbirea de rău, minciuna, furtul, vrăjitoria și ocultismul, etc…

A treia formă este violența fizică. Biblia ne spune în 1 Timotei 3:3 să nu fim bătăuși, efectiv acest păcat este un cancer al societății pentru că denotă lipsa de milă, de empatie, de iubire. Când ai întins mâna să dai, asumă-ți și o potențială crimă. La noi in bloc un adolescent i-a dat o palmă unui bătrân pe care l-a și ucis, azi e la pușcărie. Un alt domn a tras de volan intrând intenționat în mașina unui coleg din trag, azi e în închisoare pentru tentativă de omor. Mânia te duce la violența fizică, iar violența fizică duce adesea la crimă. Tot Biblia ne spune astfel: “Cel încet la mânie preţuiește mai mult decât un viteaz și cine este stăpân pe sine preţuiește mai mult decât cine cucerește cetăţi” – Proverbele 16:32. Nu mai vorbim de uciderea copiilor nenăscuți, România e fruntașă la astfel de crime, iar Profetul Ieremia striga acum mii de ani din partea lui Dumnezeu: “nici prin gând nu mi-a trecut că vă veți ucide copiii…” (Ieremia 32:35). Cam asta e situația și la noi, până în 400 de copii sunt uciși zilnic. Dumnezeu să ierte aceste păcate.

Stai departe de violența verbală, morală și fizică.

Cu prețuire,

Toni Berbece