Author: toniberbece

Aud deseori că noi creștinii suntem spălați pe creier. Chiar de curând un părinte, al cărui copil s-a lăsat de mizeriile lumii și de o viață de distrugere prin vicii, i-a spus acestuia că s-a lăsat spălat pe creier de Toni. Da, ferice de cine e spălat pe creier de păcatul curviei, ferice de cel care nu mai privește nevasta aproapelui cu poftă făcând planuri cum să i-o fure amicului, care stă liniștit lângă el, neintuind pericolul.

Ferice de cine e spălat pe creier de Hristos și nu mai are o minte parșivă și perversă, care să dorească răul aproapelui, care să-l sape pe la spate la locul de muncă în timp ce pe față îi vorbește măgulitor, ferice de cel care nu mai poate să-și bârfească, să-și invidieze și să-și urască aproapele, pentru că a fost spălat pe creier de sângele lui Hristos, rămânând cu o inimă curată și iubitoare în schimb.

Ferice de cine e spălat pe creier de Hristos și nu mai găsește plăcere distructivă în alcool, în droguri, în jocuri de noroc, în tutun, în pornografii, în destrăbălare sexuală și în alte astfel de vicii, care aduc o mare suferință trupească, psihică și emoțională. Ferice de cine a fost spălat pe creier de nevoia de astfel se vicii prin care Diavolul fură, junghie și ucide. Oamenii care sunt murdăriți pe creier de ele nu pot vedea cine îi fură, nu pot percepe o altă viață și o altă bucurie fără de acestea. E ca și cum un copil care suflă în “punga de aurolac” nu poate știi ce înseamnă o viață fără amorțeala produsă în creier și trup de vaporii toxici.

Lasă-te spălat pe creier de Hristos și vei găsi o amplă bucurie în lucrurile normale, adevărata fericire este cea pe care Dumnezeu ți-o dă în lucrurile curate și simple și nu în plăcerile pe care Satana te minte că le poți obține doar cu un preț foarte mare, plătit în carne și suflet și apoi în veșnicii printr-un chin continuu.

“Totuşi, măcar că păcătosul face de o sută de ori răul şi stăruieşte multă vreme în el, eu ştiu că fericirea este pentru cei ce se tem de Dumnezeu şi au frică de El. Dar cel rău nu este fericit şi nu-şi va lungi zilele, întocmai ca umbra, pentru că n-are frică de Dumnezeu.” – Eclesiastul 8:12-13

Cu prețuire,

Toni Berbece

Zilele trecute am vizitat o doamnă care a trecut de ceva timp prin ceea ce noi numim Covid 19. O gripă pe care a dus-o fără spitalizare, abia după ce în mare parte simptomele au trecut a fost sunată și întrebată dacă are nevoie de spitalizare. A acceptat-o pentru mai multe investigații și crezând că va fi mai protejată, însă a început un mic tărăboi. În primă fază a fost plimbată cu ambulanța prin București, ambulanță care a mai adunat câțiva bolnavi și în cele din urmă a urmat spitalizarea, care a presupus câteva pastile pe zi, doamna aceasta a descris experiența în felul următor: “A fost un iad…” Poate că în cazul unora a fost mai bine, dar în acest caz a fost teroare.

Problema cu sistemul sanitar din România este că a ajuns în perioada aceasta de pandemie ca o internare să fie mai de temut decât o condamnare la închisoare. Aud expresia: “Să te ferească Dumnezeu să mergi acum la spital!” De aceea există mii de bolnavi, care de frică nu merg la spital, iar sitiația lor se agravează drastic. E panica aceasta că îți iau libertatea, telefonul, rudele nu te pot vizita, iar tu poți să mori ca un câine singur și nici de o înmormântare demnă nu ai parte.

Întorcându-mă la această doamnă, teama propagată în jurul acestui Covid prin media a adus-o într-o situație drastică din punct de vedere psihic. Efectiv frica i-a slăbit mintea, iar demonii au profitat. Oamenii care au văzut-o, unii dintre ei nu prea duși la Biserică, chiar au spus că a intrat un duh rău în ea care o chinuie. A vrut să își ia viața de câteva ori, iar epuizarea fizică a făcut-o să nu-și mai poată ține nici capul pe umeri, să nu mai poată deschide ochii și nici să vorbească cursiv. De ce? Pentru că astăzi oamenii când au o mică durere în gât deja se gândesc la moarte, la insuficiență respiratorie, la masca de oxigen, la carantină, izolare și la moarte. Prin mintea omului răcit trece acest scenariu care-l poate distruge. Dacă nu spui “nu” fricii ajungi să-ți poți pierde mințile. După o rugăciune de vreo trei ore, această femeie a fost eliberată de teamă, mintea ei a revenit la normal, totul era pe psihic, demonii o chinuiau, îi spuneau să-și ia viața și să termine cu suferința. Însă Hristos a învins acolo unde doctorii și medicamentele n-au mai putut.

Sfatul meu este să nu deschideți porți fricii, indiferent prin ce veți trece. Nu mai puneți răul înainte, nu cedați în fața veștilor rele, nu vă induceți psihic insuficiență respiratorie la cea mai mică răceală și tuse. Mintea omului poate agrava o boală până la moarte chiar. Protejați-vă mințile prin credința în Hristos!

“Duhul omului îl sprijină la boală; dar duhul doborât de întristare, cine-l va ridica?” Proverbe 18:12

Cu prețuire,

Toni Berbece

Prima funie care se rupe este funia relației cu Dumnezeu. Doi soți care se ceartă și-și aruncă cuvinte jignitoare unul altuia, doi soți care țipă unul la altul și își aruncă reciproc regretul că s-au căsătorit nu mai pot veni în unitate înaintea lui Dumnezeu, se simt rușinați să se mai roage împreună, de obicei nici nu se mai rogă și atunci Satana a profitat, a luat vlaga spirituală a familiei. Apoi ne mirăm de ce demonii de ură, de neiertare și de divorț își fac apariția și nu mai pleacă. De aceea trebuie să veghem ca cearta să nu rupă funia relației cu Dumnezeu. Familia trebuie oricând să fie gata să înalțe rugăciune puternice în pace și liniște pentru a fi ascultate.

A doua funie este funia psihico-emoțională. Cearta reușește “performanța” de a deconecta doi oameni, indiferent cât de mult s-au iubit înainte, de aceea aud tot mai des: “Pe cât de mult îl iubeam, pe atât de mult îl urăsc!” De ce? Pentru că cei doi au lăsat ca cearta să-i detașeze psihic și emoțional. Și-au tăiat această funie atât de importantă a relației. De aceea trebuie să nu lăsăm ca cearta să taie această conexiune. Vegheați pentru ca a voastră legătură psihică și emoțională să fie consolidată prin iubire și nu ruptă prin cicăleală, reproș, iritare, amărăciune, nemulțumire și alte porți deschise.

A treia funie este funia atracției fizice. Un cuplu în care cearta apare zilnic este un cuplu care și-a rupt funia aceasta a bucuriei trupești. Mai ales femeia nu poate avea niciun fel de atracție fizică față de un soț mânios, certăreț și rece. Funia atracției fizice odată tăiată prin ceartă produce un dezechilibru imens, apare o și mai mare tensiune în relație, iar totul se prăbușește ca un pod din funii făcut peste o prăpastie. Dacă una s-a rupt podul nu mai e stabil. Odată ce prin ceartă ai rupt funia atracției fizice față de partener, Satana îți aduce alte persoane cu care să te ispitească și prin care să te mintă că vei fi fericit.

Spune nu certurilor din familie pentru că așa cum spune Scriptura: “Cine iubește certurile iubește păcatul…” (Prov. 17:19).

Cu prețuire,

Toni Berbece