Author: toniberbece

Un prieten dintr-o țară europeană povestea că trebuia să repete o operație destul de grea, însă înainte de operație i s-a pus și diagnosticul de Covid 19, apoi imediat după operație i s-a retras acest diagnostic și a fost trimis acasă. Cumva pacientul a înțeles de aici că dacă Doamne ferește murea în operație era tot Covid-ul de vină, dar pentru că totul a fost Ok nu a mai avut nevoie de Covid și nu mai prezenta pericol pentru nimeni, fiind trimis acasă în sânul familiei.

O asistentă îi povestea unui prieten că a observat o delăsare din partea colegelor ei, deoarece în perioada Covid 19 orice neglijență este “scuzabilă”, iar orice punere în pericol a pacienților are o “acoperire”. Să ne ferească Dumnezeu de oameni care au nevoie de “acoperire” pentru a nu-și face datoria față de semeni. Apoi, voi, dragi cadre medicale, dacă știți că se fac abuzuri și că există minciuni, nu le acoperiți pentru o pâine, ci stați fermi înaintea acestor păcate. Nu dați demnitatea de medic pe un salariu. Meseria de medic este o chemare, care este peste orice plată omenească.

Noi, românii, ne rugăm pentru cadrele medicale, să facă față acestor vremuri mai aglomerate și stresante pentru ei, dar să nu uite că Dumnezeu e deasupra tuturor și că orice abuz va fi judecat. De asemenea să nu uite că pe lângă Covid 19 există alte boli mult mai grave, să răspundă cu promptitudine acelor cazuri ce nu concep amânare, chiar dacă nu au sosit testele pentru Covid, pentru că auzim tot mai des cum starea unor pacienți se agravează, nefiind tratați la timp din cauza faptului că se așteaptă rezultatele de teste pentru Covid. Frica nu are ce căuta în meseria voastră cum nu are ce căuta nici în inima unui sfânt. Citeam chiar azi cum o doamnă a născut pe holul spitalului pentru că aștepta testul de Covid, iar un cadru medical striga la ea să stea liniștită că nu naște.

Noi, creștinii, avem o vorbă “faceți totul ca pentru Domnul”, adică ca și cum L-ați servi pe Hristos, pentru că Hristos se identifică cu orice bolnav, cu orice sărman, cu orice văduvă sau orfan, cu orice om care ajunge la mila semenului său. Nu uitați că Hristos îi numește blestemați pe cei care nu și-au făcut datoria față de semeni și apoi îi trimite în focul veșnic. Nu-s povești, pentru că singurul loc “demn” pentru cel care și-a lăsat aproapele să moară, ignorându-i strigătele de ajutor este iadul. Voi puteți fi sfinții României prin dragostea necondiționată pentru fiecare bolnav în parte!

Cu prețuire și respect pentru toate cadrele medicale,

Toni Berbece

Cineva a scris un articol despre mine, dar în batjocură față de lucrarea de eliberare pe care o fac, a scris cum că aș fi exorcizat un demonizat dintr-un județ al României, cum că pe demoni i-aș fi trimis în niște vaci, vaci care au murit, iar în urma acestui fapt oamenii din acea regiune mi-au cerut să plec din cauza pagubei. O doamnă a citit acest articol și mi-a scris cam așa: “Domnule Toni, mare putere a pus Dumnezeu în dumneavoastră, cum domnule ați exorcizat oameni exact ca Isus și cum domnule ați trimis dracii aceia in vaci cum Domnul i-a trimis in porci?” Pentru doamna aceasta nu era nimic exagerat ca ceea ce a făcut Isus acum 2000 de ani să facem și noi astăzi.

Unii, chiar din Biserică râd și batjocoresc lucrarea lui Isus de astăzi făcută de El prin Biserică fix așa cum o făcea cât timp era în trup. Tocmai aceasta este Biserica Lui, cea prin care Hristos poate să scoată draci din oameni, să vindece, să elibereze de vicii și păcate chiar să învie din morți acolo unde dorește. Asta așteaptă oamenii de la Biserică, nu predici seci și goale, oamenii vor să vină la Biserică cum veneau la Isus cu bolnavii lor, cu demonizații lor, cu depresivii lor, cu lunaticii lor, cu viciații lor, cu leproșii lor (bolnavii de cancer), cu problemele lor și să găsească putere nu doar vorbe.

Multe Biserici seamănă azi cu insula rațelor sălbatice pe care în fiecare duminică rățoiul le predica: “Putem zbura!” Dar duminică de duminică toate rațele plecau spre case tot bălăgănindu-se pe picioarele lor, niciuna nu zbura. Tocmai Bisericile care arată așa iau în batjocură Bisericile în care Duhul Sfânt lucrează din plin și face toate lucrările pe care le făcea și Isus. Pentru că tocmai Isus a spus atât de apăsat: “Adevărat, adevărat vă spun că cine crede în Mine va face şi el lucrările pe care le fac Eu; ba încă va face altele şi mai mari decât acestea, pentru că Eu Mă duc la Tatăl; şi orice veţi cere în Numele Meu, voi face, pentru ca Tatăl să fie proslăvit în Fiul. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face (Ioan 14:12-14). Iar Apostolul Pavel întărește acest verset spunând: “Căci Împărăţia lui Dumnezeu nu stă în vorbe, ci în putere (1 Corinteni 4:20)” Dorește-ți și tu aceste lucruri mari în Numele lui Isus!

Cu prețuire,

Toni Berbece

#MisiuneaProfides #BisericaProfides

Nu luptăm destul în rugăciune când vedem că familiile noastre sunt atacate de cel rău. Nu ne surprindem soțul sau soția cu rugăciuni de mijlocire pentru a nu cădea în patimi sau curvii, nu prea obișnuim să punem protecția Numelui lui Hristos peste copiii noștri când ies de sub protecția caselor noastre și ne mirăm că se întorc loviți sau cuceriți de cel rău. Nu suflăm peste ei Duh Sfânt când ne ies pe ușă, cum făceau părinții sfinți odinioară, și ne mirăm că ne trezim cu copiii insuflați de alte duhuri.

Nu luptăm destul pentru propriile Biserici când le vedem adormite, fără viziune, fără impact în societate, fără suflete noi care să se întoarcă la Domnul. Preferăm să ne scufundăm împreună cu ele ca Jack împreună cu Titanicul, în loc să ne rugăm pentru sudarea spărturile și pentru umplerea găurilor din vas prin care curge ungerea.

Nu luptăm destul în rugăciune pentru propria țară când vedem cum e înghițită de corupție și lăcomie, când vedem că dispare o nenorocire și vine alta, când vedem că dispare un politician, care umbla cu tricouri pro destrăbălare prin Guvern, și vin în schimb alte zeci de cioloiști și barniști, iar la o primărie candidează un el și o ea în aceeași persoană. Nu ne rugăm destul când vedem că suntem înghițiți de idolatrie la morminte de oameni și lângă trupuri stafidite de sfinți, nu mijlocim destul când silnicia și nedreptatea încep de la conducători și se termină în cartiere prin legea pumnului sau a “taxei de protectie”.

Când Biserica va înțelege taina mijlocirii va fi din nou cea mai mare forță de pe pământ, forța înaintea căreia se va pleca Cezarul și nu invers.

Cu prețuire,

Toni Berbece