Skip to main content

Despre atei

Ateul este ca și copilul care primește bani de la Zâna Măseluță și cadouțe de la Moș Crăciun și bazându-se pe aceștia renunță la părinți.

Ateul este ca acel copil obraznic care-și ceartă părinții pentru că i-au dat bani de buzunar cu care el și-a luat țigări, alcool și droguri, motiv pentru care s-a îmbolnăvit. În lume peste 80% din cancerul existent este produs de om prin alimentație, vicii etc. Mamele care fumează și beau când sunt însărcinate și apoi îl trag pe Dumnezeu la răspundere pentru bolile copiilor sunt cele mai ipocrite imagini.

Ateul respiră aerul lui Dumnezeu, merge pe pământul lui Dumnezeu, bea apa lui Dumnezeu, mănâncă ce Dumnezeu face să crească și în loc de “mulțumesc” spune: “toate sunt o întâmplare”. E ca și cum ai crede că la un restaurant mâncarea a crescut singură în farfurie doar pentru că nu vezi bucătarul.

Ateul este atât de ignorant încât crede că totul a apărut la întâmplare și că legile naturii, care fac lumea asta să funcționeze ca un ceas elvețian, au apărut după o explozie, când în casa lui nici măcar ciorapii nu se spală singuri, iar noi avem în noi rinichii și ficatul care-ți “spală” organismul, inima care pompează sânge, plămânii care respira si multe altele care funcționează fără să le programezi, pentru că El le-a programat să o facă pe gratis.

În casa ta cineva trebuie să ducă gunoiul, cineva calcă hainele, cineva gătește, cineva dă cu aspiratorul, cineva plătește facturile, iar apoi zici că globul acesta funcționează la întâmplate. Nu, El este Stăpânul care poruncește apei să se evapore, norilor să plouă, mării să stea unde-i e locul, pământului să nu se clatine, vulcanilor să nu erupă, semințelor să germineze, etc.

Așadar, ateul are un singur motiv să spună că nu există Dumnezeu, iar acel motiv este foamea lui de a trăi fără regulile moralei, fără regulile respectului de sine și a celorlalți, ateul vrea să trăiască într-o lume perfectă, care ascultă de legile lui Dumnezeu, pe când el să fie fără lege, ca un copil rebel care vrea casă, masă și bani de buzunar, dar fără nicio responsabilitate și fără să facă cinste părinților. Iar mai presus de orice caută să evite judecata și consecințele faptelor sale, ceea ce nu se poate.

Este o iluzie că fără Dumnezeu poți face bine, de aceea David spune că cei care zic că nu există Dumnezeu innebunesc după felul lumii acesteia și fac doar rău. Stricăciunea începe o dată cu negarea lui Dumnezeu.

Nu fi ateu, fii din Dumnezeu!

Povestea uimitoare a unui desen

În scurta noastră vacanță în Elveția, gazdă ne-a fost Raluca. Cum am intrat în casa ei am văzut un desen cu două mâini. Raluca ne-a spus că l-a primit de la o domnișoară pe care a ajutat-o cât timp a fost directoarea adjunctă a unei școli private, care avea și internat.

Domnișoară care a desenat mâinile a venit la vârsta de cincisprezece ani în internat și nu a fost greu să se observe faptul că pe mâini avea niște tăieturi. Din cauza problemelor din familie a devenit rebelă și a căutat de multe ori să se sinucidă tăindu-și venele. Iar ca să uite de durerea din inimă își făcea tăieturi pe brațe. Directorii școlii au vrut să o exmatriculeze, însă Raluca a garantat pentru schimbarea ei.

Astfel s-a legat o prietenie. Raluca i-a promis acestei fete că o va ajuta dacă și ea se lasă ajutată. Astfel că în fiecare zi o lua în apartamentul ei din internat, îi făcea ceai și clătite și-i asculta necazurile. În fiecare zi această domnișoară când intra în biroul sau apartamentul Ralucăi trebuia să-și arate brațele, iar Raluca îi lua mâinile în mâinile ei și le verifica pentru a se asigura că nu s-a mai tăiat.

După multe rugăciuni, după sute de ore petrecute împreună, după lupte duse cu părinții fetei care îi pricinuiau multă suferință, după cinci ani de perseverență, a venit și vremea culegerii roadelor. Tânăra dintr-o depresivă fără scăpare, cum o vedeau mulți, a devenit o artistă, ea luând BAC-ul elvețian și reușind să se înscrie la Univeristatea de Arte din Lausanne.

Ca semn de mulțumire, această tânără i-a dăruit Ralucăi un desen în care a fost imortalizat unul dintre multele momente în care mâna ei era cu grijă și cu dragoste verificată de cea care i-a fost înger protector în cel mai greu moment al vieții. Azi această tânără ajută alți tineri depresivi să iasă din stările lor. În Elveția rata sinuciderii printre tineri fiind foarte mare.

Iată cum un om al lui Dumnezeu poate salva o viață și o poate transforma pentru totdeauna. Mă gândeam oare noi câte mâini am ținut în ale noastre? Așteptăm milioane de euro ca să putem face bine, dar Raluca ne-a demonstrat că uneori ne trebuie decât niște ceai, niște clătite și multă dragoste pentru a schimba o viață. Această domnișoară spunea mereu că nu crede în Dumnezeu, dar în Raluca l-a văzut clar și limpede, iar acum nu mai poate spune că El nu există.

Doamne ajută!

VUNK și Feli – Odă adusă dracilor

Clipul și piesa făcute de acești doi artiști întrec orice bun simț și respect față de credința creștină și mă mir că preoții/pastorii tac. Poate spuneți: “Ce treabă avem noi cu ei?” Avem treabă cu ei pentru că din păcate sunt modele pentru unii dintre copiii noștri, ai românilor, ai enoriașilor din țara aceasta 98% creștină. Copii care îi ascultă zilnic.

Piesa aceasta va rula o vreme bună pe toate radiourile și vom fi intoxicați cu versurile următoare:

“Mă cheamă acasă toți demonii mei

Tu m-ai ținut departe de ei

Mă-ntorc mereu la demonii mei

Când tu nu mă mai vrei

Mă-ntorc mereu la demonii mei

Poate să mă vindece ei!”

Nu știu cine v-a făcut versurile și regia clipului, dar sunt blasfemiatoare. Dragilor, vi s-a terminat inspirația? Nu mai găsiți versuri despre sex, bani, scandal, despărțiri și altele de vă legați de Biserică? Și dacă doreați o temă inspirată din credință creștină de ce cântați despre draci și nu despre Hristos care alungă dracii?

Faptul că Feli te trimite cu gândul la fecioara Maria e și acest aspect total nepotrivit. Am avut un respect deosebit pentru ea datorită cântecului “Două inimi”, dar oare ce a făcut-o să accepte o astfel de colaborare?

La un moment dat ei bagă și un “Amin” prin versuri așa cel puțin la derută. Un cuvânt sacru folosit nepotrivit pentru că e cool să te legi de Biserică. Și austriecii au făcut un clip despre donarea de organe în care soldații romani încearcă să-l convingă pe Hristos de pe cruce să semneze că le va dona pe ale lui după moarte. Deci, să fie și românii în acest trend blasfemiator.

Mă întorc la versuri, faptul că el este chemat “acasă” de demoni e iarăși cumva reprezentativ pentru muzica românească. “Casa” e dominată de demoni. Nici în glumă nu aș spune că am casă comună cu niște draci. Se merge și mai departe cu închinarea adusă acestora prin versul: “…poate să mă vindece ei!”. Nu, demonii nu au vindecat niciodată pe nimeni. Ei doar omoară oamenii prin patimile și păcatele lor.

Nu uitați că Avicii de curând a murit de depresie, tăindu-și venele cu cioburile unei sticle de tărie pe care tocmai o băuse, băiatul acesta era deja distrus la 28 de ani de alcool, droguri, femei și faimă, care i-au luat mințile. Demonii nu l-au vindecat. Apoi, din păcate, demonii au mai făcut o victimă, pe solistul de la Linkin Park, care vorbea adesea despre demonii din mintea lui de care nu mai scăpa. Până la urmă s-a sinucis și acesta.

Trist este că oamenii tind să creadă mai mult în demoni decât în Hristos. De aceea vă zic, aveți grijă că demonii chiar aud și vin la astfel de chemări insistente. Vă mirați apoi de divorțuri, depresii, patimi scârboase, dependențe de alcool, droguri, boli, boicoturi împotriva familiei, etc…

Vă întreb cu durere în inimă, realizați că Satana își face publicitate prin voi și chiar îi aduceți osanale? Alegeți cui vreți să slujiți pentru că în funcție de asta veți culege roadele!