Skip to main content

Comoara de sub “soba” ta…

Un evreu pe nume Aizic din Cracovia a visat că sub podul unui castel regal se afla o comoară. După lungi frământări s-a dus la acel pod, însă era bine păzit, așa că i-a zis paznicului de visul lui. La care paznicul i-a spus: “Interesant este că si eu am avut un vis cum că sub soba unui evreu pe nume Aizic din Cracovia este o comoară, oare să mă duc să o caut?” Morala este că în timp ce Aizic visa după comoara altuia el avea o comoara chiar în casa lui.

Cea mai mare parte din viață, din energie, din vise, din gânduri ni le pierdem poftind ce nu este al nostru si refuzând să ne bucurăm de binecuvântările pe care le avem deja. Poftim partenerii altora, când de fapt ai noștri sunt comorile noastre. Dacă am investi în ei iubirea pe care tânjim să le-o dăm altora oare nu ne-am îmbogăți viețile? Poftim case, masini, lucruri si uitam că de fapt lucrurile care de fapt ne fac fericiți sunt aceleași si pentru sărac si pentru bogat. Aerul, apa, mâncarea, iubirea, îmbrățisarea, râsul, somnul, mișcarea, toate se simt la fel si cu 1 milion de euro si cu buzunarele goale. Am văzut milionari triști și am văzut faliți fericiți. Pentru că totul stă în atitudine.

Cum spunea Apostolul Pavel: “Știu și să trăiesc smerit, știu și să trăiesc în belșug. În totul și în toate m-am deprins și să fiu sătul, și să fiu flămând, și să fiu în belșug, și să fiu în nevoie (Filipeni 4:12-13).” Începe sa te te bucuri de ce ai, iar dacă crezi ca nu si nimic trage aer in piept, o gura de oxigen in spital când plămânii îți sunt bolnavi e tare scumpa. Dacă crezi ca nu ai mare lucru, mănâncă un covrig, alții se hrănesc prin tuburi sau perfuzii. Dacă crezi ca nu ai nimic fă o rugăciune si vei simțit tot Cerul cum coboară pentru a-ți umple sufletul de bucurie.

Cu prețuire,
Toni Berbece

Căsnicia nu se repară cu un ciocan…

Am văzut o poză cu o femeie distrusă de sotul ei cu ciocanul, efectiv era din filmele de groază, am fost tulburat o zi întreaga si eu si soția mea. Ne-am rugat ca această femeie să supraviețuiască. Dar ne-am mai rugat și împotriva răutății din inima omului. Căsnicia nu se reglează cu palma sau pumnul, darămite cu ciocanul, căci violenta este felul Diavolului de a raspunde la o problemă. Când ridici palma tu ca femeie sau ca bărbat sa știi deja ca ai intrat pe un teritoriu demonic al violentei.

Mă gândeam că până la a te pierde cu firea si la a lua un ciocan ca sa faci rău e cale lunga. Acolo e în primul rând vorba scăpată de sub control, jigniri fără număr curg ca o cascada; în al doilea rând este o supărare de moarte, apăsătoare și care îți face din minte un câmp al gândurilor de distrugere, te gândești ce sa faci ca sa îți distrugi partenerul; apoi este o mânie care se materializează chiar prin violentă; iar apoi e fapta care acționează necugetat. Biblia zice: “Lasă mânia, părăseşte iuţimea; nu te supăra, căci supărarea duce numai la rău. Fiindcă cei răi vor fi nimiciţi, iar cei ce nădăjduiesc în Domnul vor stăpâni țara (Psalmul 37:8-10).”

Nu uita că dacă vrei sa îți salvezi familia de distrugere trebuie sa distrugi pofta rea (nu mai pofti nimic din ce au alții, concentrează-te pe ce ai tu); distruge vorba rea (muscă-ți limba sau cere-ți iertare când ai greșit prin vorbe, nu pune sare pe rană prin vorbe si mai usturătoare); nu ridica palma, pumnul, nu lovi, căci de aici începe un calvar si un drum al rănilor care nu prea se mai vindeca niciodată, o femeie lovită este o femeie rănită pentru totdeauna. Așadar, până la divorț sau distrugerea unei familii e o cale lungă, așadar distruge podurile care trec peste Paradisul familiei tale, nu-ți fa poduri de mânie și răutate peste raiul casei tale. Dacă nu poți scapă de răutate, îngenunchează înaintea lui Hristos, El te poate ajuta.

Avem nevoie de rugăciuni cu toții, dezbinarea e mare în lume, pofta e si mai mare, rănile sunt greu de vindecat fără Hristos, materialismul este covârșitor si un mare dușman de multe ori, copiii sunt ispitiți si corupți de mici, de aceea rostesc protecție peste orice familie, chem în ajutor Duhul Sfânt al lui Dumnezeu peste orice nume de familie. Îngerii Lui sa lupte pentru noi cu orice demon care ataca familia! El să ne țină tari si uniți până in ziua Judecății.

Cu prețuire,
Toni Berbece

Ne luam curcubeul înapoi…

Curcubeul este dovada ca lumea poate ajunge intr-un stadiul de degradare totală din punct de vedere moral si fizic, ruperea legilor morale înseamnă ruperea legilor fizice, care protejează omul, vietățile si pământul. Biblia ne spune că s-au rupt apele pământului când omul a rupt orice lege de bun simt si moralitate (Geneza 7:11). Azi vedem cum legile fizice de protecție ale copiilor noștri si chiar ale pământului sunt rupte din cauza păcatelor, nu mai exista protecție pentru copilași, iar trupurile lor plăpânde sunt frânte zilnic. Mai mult de atât pământul geme din cauza păcatului nostru.

Curcubeul înseamnă că avem un Stăpân care judecă/nu suntem noi stăpâni nici aici, nici dincolo. “Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu; pământul era plin de silnicie.” (Geneza 6:11-13). Sinonime pentru silnicie: asuprire, exploatare, forţă, împilare, năpăstuire, opresiune, oprimare, persecutare, persecuţie, prigoană, prigonire, putere, urgisire. Si astăzi lumea devine tot mai abuzivă, zilnic se dau legi noi intitulate legi ale drepturilor, dar de fapt îngradesc si mai mult libertatea omului. Pământul devine greu de locuit si va avea curând parte de o RESETARE din partea Stăpânului Creator. Nu noi decidem ce se va întâmpla cu pământul ci El, Dumnezeu!

Curcubeul înseamnă durerea unui Tata care își pedepsește copiii, judecata nu-i de dorit, dar nici de evitat. Pe Dumnezeu L-a durut tare mult potopul, de aceea a si făcut mai apoi legământ cu omenirea prin acel curcubeu, însă pe Diavolul oare l-a durut? Nu, categoric nu. El a spurcat pământul prin demonii care au coborât sa ispitească femeile si bărbații, însă la potop si-a frecat mâinile de bucurie văzând atâta moarte si distrugere. Așa face si azi, folosește “curcubeul” ca o poarta spre Rai, când de fapt este o poarta spre durerile si chinurile Iadului.

Curcubeul înseamnă ocrotirea celor drepți de Judecată. Faptul ca Noe si familia lui au văzut curcubeul a fost un har, cei înecați în potop nu l-au mai văzut. La fel si la sfârșitul lumii, Biblia ne spune ca în slava lui Dumnezeu sunt culorile curcubeului (Ezechel 1:28, Apocalipsa 10:1-2), însă aceste culori minunate vor fi văzute doar de cei care resping destrăbălare, căci cei ce o iubesc vor vedea doar rosul iadului. Vrei tu sa vezi curcubeul din slava cereasca? Împacă-te cu Dumnezeu prin Hristos si lasă-te curățit!

Cu prețuire,
Toni Berbece