Skip to main content

Aveți “mințile încurcate” ca limbile de la Babel…

Pentru că v-ați ridicat împotriva lui Dumnezeu când ați avut de ales între familie și dezmăț azi aveți “mințile încurcate” și ați ajuns să declarați de la pupitre că România e “stat eșuat”, fie în mod direct prin președinte, fie prin bâlbâiala voastră constantă. Când trebuia să încurajați poporul român să-și protejeze cea mai sfântă instituție a statului, anume familia, președintele ne-a făcut “infatuați”, iar azi “dă din umeri” la mai toate problemele statului numit “eșuat”. Cu Dumnezeu nu te joci niciodată, nu-i poți numi “infatuați” pe cei ce apără chipul lui Dumnezeu, familia, și să te aștepți să ai înțelepciune să conduci un popor. Iar ca popor nu poți “fenta” credința creștină sute de ani, să pici testele credinței la capitolul divorț, avort, răutate, blesteme, vrăjitorie și invidie și să ai protecția Tatălui peste sănătate, economie și viață. Ne irită cuvântul “pocăință”, dar vrem răspunsuri de sus…

Pentru că v-ați ridicat împotriva lui Dumnezeu și ați pus in fruntea acestei țări oameni care în Europa au fost mai zeloși în a apăra păcatul decât cei mai desfrânați politicieni, iată ce roade culegem. Ați numit Europa “zonă liberă” la păcat și am ajuns să ne trebuiască “pașapoarte” ca să trăim decent și normal. Cu voi ne iese libertatea pe nas… Suntem mai dezbinați ca niciodată în timp ce au murit și câte 500 de oameni pe zi în spitale. Voi aveți “mințile încurcate” în timp ce bolnavii noștri plâng și strigă după aer. V-ați “spălat pe mâini” cu un ser, timp în care ne lipsesc niște paturi, niște pastile și multe alte lucruri…

Pentru că v-ați ridicat împotriva lui Dumnezeu “bubuie” economia, cum ne anunță mereu domnul autosupranumit Superman, mallurile sunt tot mai goale, avocații au de lucru la închiderea de firme cum n-au mai avut de multă vreme, iar unii oameni sunt dați afară de la joburi fie din cauza vânzărilor proaste, fie că li se cer pașapoarte pentru a fi liberi în propria țară. Dacă o mai ținem așa curând ni se vor înjumătăți bunicii, ne vom îngropa mai toți “răniții” și vom “pune cruce” și pe economie.

Doar privind spre Cer vom mai avea putere să ridicăm țara aceasta din cenușă. Vom avea putere cu mic și mare să ne smerim înaintea Lui?

Cu prețuire pentru adevăr,
Toni Berbece